privind înființarea Oficiului Centrului comun ONUDI-ROMÂNIA, pe lîngă Ministerul Industriei Chimice
Consiliul de Miniștri al Republicii Socialiste România hotărăște:
Pe data de 1 septembrie 1972 se înființează Oficiul Centrului comun ONUDI-ROMÂNIA, organizație cu gestiune economică și personalitate juridică, cu sediul în București, pe lîngă Ministerul Industriei Chimice.
Oficiul Centrului comun ONUDI-ROMÂNIA se organizează și funcționează în conformitate cu prevederile Legii nr. 11/1971, cu alte norme legale în vigoare, precum și cu înțelegerile internaționale la care România este parte și are ca obiect de activitate realizarea acțiunilor prevăzute în programele stabilite de către Centrul comun ONUDI-ROMÂNIA privind promovarea cooperării între Republica Socialistă România și țările în curs de dezvoltare în domeniul industriei chimice și petrochimice.
Activitatea oficiului se va desfășura pe bază de plan propriu de venituri și cheltuieli, veniturile asigurindu-se atît direct prin valorificarea studiilor și serviciilor sale consultative pentru ONUDI sau pentru țările în curs de dezvoltare interesate, în care scop efectuează operațiuni financiare de încasări și plati în valută sau lei prin Banca Română de Comerț Exterior, cît și prin perceperea unor cote procentuale stabilite de Ministerul Industriei Chimice asupra valorii acțiunilor pentru care a fost promotor sau mijlocitor și care se contractează de către întreprinderile sau instituțiile române de specialitate.
Pentru anul 1972 se aloca Oficiului Centrului comun ONUDI-ROMÂNIA, din rezerva bugetară la dispoziția Consiliului de Miniștri, suma maxima de 830.000 lei, necesară acoperirii cheltuielilor de funcționare. În acest scop, Ministerul Industriei Chimice va prezenta documentația necesară. Sumele necesare pentru dotarea Oficiului Centrului comun ONUDI-ROMÂNIA se acoperă din fondul de investiții centralizat al Ministerului Industriei Chimice.
Salariile tarifare ale personalului permanent al Oficiului Centrului comun ONUDI-ROMÂNIA vor fi cele aprobate prin Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 216/1970 privind experimentarea noului sistem de salarizare și majorarea salariilor în activitatea de comerț exterior și controlul calității produselor de export (anexa nr. 1).
Personalul permanent al Oficiului Centrului comun ONUDI-ROMÂNIA se stabilește pentru anul 1972 potrivit schemei prevăzute în anexa*), care se acoperă în cadrul planului de muncă și salarii al Ministerului Industriei Chimice. Aceasta schema va putea fi majorată, începînd cu anul 1973, de către Ministerul Industriei Chimice cu acordul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Comerțului Exterior și Ministerului Muncii, corespunzător volumului sporit al activității și în cadrul planului de muncă și salarii al Ministerului Industriei Chimice.
Notă *) Anexa se comunică prin grija Secretariatului General al Consiliului de Miniștri.