1.1. Munca de fiecare zi:
– coordonează, sprijină, îndrumă și controlează activitățile operative de management al situațiilor de urgență, de pregătire a personalului operativ și a populației privind comportarea în situații de urgență, precum și cele referitoare la organizarea și desfășurarea serviciului de permanență;
– asigură menținerea cooperării și colaborării cu toate componentele Sistemului Național pentru Managementul Situațiilor de Urgență;
– organizează și desfășoară activități de pregătire și cercetare științifică de specialitate, în vederea perfecționării măsurilor de pregătire și răspuns specifice salvării vieții oamenilor, protecției mediului și bunurilor materiale;
– dispune evaluarea și monitorizarea riscurilor pe domenii de activitate, analizarea evenimentelor produse și efectelor acestora asupra vieții, bunurilor și mediului, precum și, în raport cu concluziile reieșite, luarea măsurilor necesare;
– întocmește și prezintă informări și situații statistice referitoare la posibilitățile și gradul de realizare a capacității de răspuns necesar pentru managementul tipurilor de risc generatoare de situații de urgență, în care IGSU are un rol principal sau secundar;
– prezintă argumente operaționale pentru fundamentarea proiectelor de dotare a unităților cu tehnică și bunuri materiale necesare îndeplinirii misiunilor din competență;
– propune inspectorului general, spre avizare, programele de pregătire transmise în acest sens de către furnizorii de formare profesională în ocupații din domeniul de reglementare al IGSU;
– participă, prin personalul din subordine, la organizarea și desfășurarea unor exerciții în domeniul de competență și la evaluarea efectelor dezastrelor;
– coordonează activitățile de planificare și mobilizare a resurselor proprii la instituirea măsurilor excepționale prevăzute de lege, precum și la declararea stărilor de mobilizare și război;
– coordonează activitatea de planificare a înzestrării IGSU și structurilor subordonate;
– asigură schimbul operativ de informații, în domeniile de competență, cu organizațiile europene și internaționale și organisme similare din statele cu care România are încheiate tratate sau protocoale de colaborare;
– răspunde de elaborarea proiectelor documentelor strategice ale instituției;
– coordonează activitatea de elaborare a cadrului organizatoric și procedural necesar organizării, planificării și desfășurări exercițiilor în domeniul situațiilor de urgență/conexe la nivel național, regional și județean;
– coordonează, la nivelul IGSU și al structurilor subordonate, activitatea de protecție a informațiilor clasificate, în toate componentele acesteia, și monitorizează, prin personalul de specialitate din subordine, modul de aplicare a normelor în domeniu și de respectare a prevederilor acestora;
– asigură relaționarea cu Direcția generală de protecție internă, instituție abilitată să coordoneze activitatea și să controleze măsurile privitoare la protecția informațiilor clasificate, potrivit legii;
– informează inspectorul general și Direcția generală de protecție internă despre vulnerabilitățile și riscurile existente în sistemul de protecție a informațiilor clasificate și propune măsuri pentru înlăturarea acestora;
– este responsabil pentru implementarea și asigurarea măsurilor de securitate, pe linie INFOSEC, conform normelor în vigoare;
– asigură monitorizarea echipamentelor care intră/ies din zonele de securitate;
– coordonează activitatea Subregistrului NATO/UE din cadrul IGSU;
– monitorizează implementarea normelor interne de securitate a informațiilor clasificate NATO și UE, precum și modul de respectare a acestora în cadrul instituției;
– coordonează activitatea organului structural de cifru organizat la nivel IGSU;
– semnează corespondența care urmează a fi prelucrată criptografic prin sisteme aparținând cifrului de stat;
– face propuneri pentru fundamentarea proiectului de buget cu sumele necesare bunei desfășurări a activității din sfera de competență;
– organizează transmiterea la timp, către structurile subordonate, a ordinelor inspectorului general și controlează îndeplinirea lor;
– este conducătorul locului de muncă pentru personalul subordonat nemijlocit
1.2. Săptămânal:
– participă la ședințele de lucru organizate de către inspectorul general, prezentând date și informații de interes necesare fundamentării deciziilor;
– urmărește, pe domeniul de competență, îndeplinirea obiectivelor și activităților planificate de inspectoratul general și structurile subordonate;
– consiliază conducerea IGSU în legătură cu toate aspectele privind securitatea informațiilor clasificate naționale, NATO și UE;
– informează inspectorul general și Direcția generală de protecție internă cu privire la vulnerabilitățile, riscurile și încălcările reglementărilor de securitate și propune măsurile ce se impun pentru soluționarea acestora;
– răspunde de implementarea normelor interne privind securitatea personalului pe linia NATO și UE;
– la ordinul inspectorului general, inițiază procesul de solicitare a eliberării certificatelor de securitate pe linia NATO și UE
1.3. Ocazional:
– conduce activitățile de evaluare semestrială/anuală a activității desfășurate de structurile subordonate nemijlocit și prezintă propuneri pentru evaluarea anuală a activității IGSU;
– organizează antrenamente de alertare cu personalul IGSU și cu unitățile subordonate acestuia și exploatează concluziile rezultate;
– îndrumă activitatea de elaborare a documentelor planului de mobilizare a instituției;
– coordonează activitatea de elaborare a proiectului normei de înzestrare cu armament, mijloace tehnice și materiale necesare IGSU și unităților subordonate, respectiv a tabelelor de înzestrare ale acestora;
– propune, în domeniul de competență, măsuri de eficientizare, modernizare și optimizare a structurilor organizatorice;
– asigură relaționarea cu instituția abilitată să coordoneze activitatea și să controleze măsurile privitoare la protecția informațiilor clasificate, potrivit legii;
– avizează norme interne privind protecția informațiilor clasificate naționale, NATO și UE, cu aplicabilitate la nivelul IGSU și al unităților subordonate;
– coordonează activitatea de întocmire a programului de prevenire a scurgerii de informații clasificate deținute de IGSU, pe care îl supune avizării Direcției generale de protecție internă, și acționează pentru aplicarea acestuia, după aprobare;
– prezintă conducerii IGSU propuneri privind stabilirea obiectivelor, sectoarelor și locurilor de importanță deosebită pentru protecția informațiilor clasificate din sfera de responsabilitate și, după caz, solicită sprijinul instituțiilor abilitate;
– desemnează persoane din cadrul structurii de securitate pentru a efectua controale privind modul de aplicare a măsurilor legale de protecție a informațiilor clasificate, în toate componentele sale;
– asigură punerea la dispoziția șefului componentei de securitate pentru tehnologia informației și comunicațiilor (CSTIC) a listei cu certificatele de securitate/autorizațiile de acces la informațiile clasificate deținute de personalul IGSU;
– dispune executarea cercetărilor în situația compromiterii informațiilor clasificate sau a încălcării reglementărilor de securitate;
– acordă sprijin reprezentanților autorizați ai instituțiilor abilitate, potrivit competențelor legale, pe linia verificării persoanelor pentru care se solicită accesul la informații clasificate;
– organizează activități de pregătire specifică a persoanelor care au acces la informații clasificate, pe clase și niveluri de secretizare;
– verifică modul de întocmire și actualizare a listelor informațiilor clasificate elaborate sau păstrate de inspectoratul general, pe clase și niveluri de secretizare, respectiv ținerea la zi a evidenței certificatelor de securitate și a autorizațiilor de acces;
– elaborează planul de securitate pentru protecția informațiilor clasificate NATO și UE la nivelul instituției;
– pune la dispoziția persoanei pentru care se solicită eliberarea certificatului de securitate formularul-tip corespunzător nivelului de acces solicitat, prin structura de securitate;
– acordă asistență tehnică în vederea completării formularelor de verificare, cu respectarea termenului de transmitere a solicitării;
– acordă sprijinul necesar instituțiilor cu atribuții în efectuarea verificărilor asupra personalului ce urmează să aibă acces la informații clasificate NATO și UE;
– verifică actualizarea evidenței tuturor persoanelor din cadrul instituției, care au acces la informații clasificate NATO și UE și ia măsurile necesare pentru revalidarea sau retragerea certificatelor de securitate;
– reanalizează periodic și actualizează normele interne de implementare a reglementărilor privind protecția informațiilor clasificate NATO și UE;
– coordonează și urmărește punerea în aplicare a normelor interne privind securitatea documentelor clasificare NATO și UE în cadrul IGSU;
– inspectează activitatea Componentei Sistemului Național de Registre (CSNR) din instituție privind modalitățile de gestionare a documentelor clasificate NATO și UE;
– transmite către Direcția generală de protecție internă solicitarea și documentația necesară înființării în cadrul instituției sale a unei CSNR;
– stabilește măsurile de securitate fizică pentru controlul accesului în zonele de securitate, pentru a preveni accesul persoanelor neautorizate;
– verifică condițiile de securitate ale spațiilor, birourilor, încăperilor, containerelor în care sunt manipulate sau păstrate informații clasificate NATO și UE;
– adoptă măsurile necesare pentru a asigura un nivel de protecție fizică corespunzător în toate încăperile în care se desfășoară activități în cadrul cărora sunt vehiculate informații clasificate NATO și UE;
– pregătește și execută programele de inspecție a măsurilor de securitate fizică în cadrul CSNR, din competență, și îl informează pe șeful instituției cu privire la vulnerabilitățile existente;
– realizează verificări inopinate ale sistemelor de protecție fizică;
– stabilește planul de cooperare cu alte structuri cu responsabilități în asigurarea protecției fizice;
– avizează planul specific de pregătire pe linia protecției informațiilor clasificate NATO/UE și îl prelucrează cu personalul autorizat la informații clasificate NATO/UE;
– verifică întocmirea fișelor de pregătire individuală pentru personalul autorizat NATO și UE;
– instruiește înainte de începerea unei activități personalul care deține certificate de securitate NATO/UE;
– periodic, informează Registrul intern al MAI asupra formelor de pregătire desfășurate și personalul participant;
– întocmește și actualizează lista cu personalul din cadrul IGSU care necesită acces la informații clasificate NATO și UE;
– pune în aplicare instrucțiunile privind protecția informațiilor clasificate NATO din domeniul industrial în România;
– execută serviciul de continuitate la conducerea IGSU în afara orelor de program, după caz