Articolul 1
Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) și (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 13 și 16 din Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial,
ministrul culturii emite următorul ordin:
Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Direcția patrimoniu cultural, Direcția economică din cadrul Ministerului Culturii și direcțiile județene pentru cultură, respectiv a municipiului București vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
(1) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin sau cel târziu la prima ședință la care participă, membrii Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial au obligația să depună declarația privind confidențialitatea și imparțialitatea.
(2) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă orice alte dispoziții contrare.
Ministrul culturii, Bogdan Gheorghiu
București, 15 februarie 2021.
Nr. 2.617.
REGULAMENT
de organizare și funcționare a Comisiei Naționale
pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.