Având în vedere că prin Regulamentul delegat (UE) 2019/945 al Comisiei din 12 martie 2019 privind sistemele de aeronave fără pilot la bord și operatorii de sisteme de aeronave fără pilot la bord din țări terțe și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/947 al Comisiei din 24 mai 2019 privind normele și procedurile de operare a aeronavelor fără pilot la bord sunt stabilite norme comune, la nivel european, pentru proiectarea, fabricarea, certificarea, comercializarea și operarea aeronavelor civile fără pilot la bord,
ministrul transporturilor și infrastructurii emite următorul ordin:
Punctul RACR-DPA 1.10 - Aplicabilitate din anexa la Ordinul ministrului transporturilor nr. 764/2015 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române RACR-DPA „Autorizarea organizațiilor distribuitoare de produse aeronautice“, ediția 1/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 8 iulie 2015, se modifică și va avea următorul cuprins:
RACR-DPA 1.10 - Aplicabilitate
(1) Prevederile prezentei reglementări se aplică organizațiilor ce doresc să distribuie produse aeronautice pe teritoriul României sau agenților aeronautici civili, în vederea:
(a) emiterii, modificării sau prelungirii valabilității documentelor de autorizare emise de AACR;
(b) recunoașterii documentelor de autorizare emise de alte state sau organisme internaționale.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), prezenta reglementare nu se aplică organizațiilor ce doresc să distribuie pe teritoriul României produsele care intră sub incidența cap. II din Regulamentul delegat (UE) 2019/945 al Comisiei din 12 martie 2019 privind sistemele de aeronave fără pilot la bord și operatorii de sisteme de aeronave fără pilot la bord din țări terțe
La capitolul 1 punctul 1.3 din anexa la Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.338/2016 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române RACR-IA „Înmatricularea aeronavelor civile“, ediția 1/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 5 decembrie 2016, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
c) aeronave fără pilot la bord destinate operațiunilor din categoriile «deschise» și «specifice», așa cum sunt definite aceste operațiuni în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/947 al Comisiei din 24 mai 2019 privind normele și procedurile de operare a aeronavelor fără pilot la bord, și pentru care reglementările europene nu prevăd obligația certificării;
Ordinul ministrului transporturilor nr. 806/2007 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române RACR-AZAC „Admisibilitatea la zbor a unor categorii de aeronave civile“, ediția 01/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 18 septembrie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:
Pentru categoriile de aeronave care fac obiectul RACR-AZAC, documentul prin care se confirmă înscrierea acestora în registrul unic de înmatriculare al aeronavelor civile este certificatul de înmatriculare, indiferent de masa maximă la decolare.
2. În anexă, la capitolul 1 paragraful „RACR-AZAC. 105 Definiții“, alineatul (5) se abrogă.
3. În anexă, capitolul 6 „Vehicule aeriene fără pilot la bord (UAV)“ se abrogă.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul transporturilor și infrastructurii, Cătălin Drulă
București, 26 februarie 2021.