ORDONANTA nr. 93 din 29 august 2000

ORDONANȚĂ Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 1 septembrie 2000
Intrat în vigoare
01.09.2000
Forma consolidată din
01.09.2000

pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 82/1998 privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite și taxe

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României și ale art. 1 lit. B pct. 14 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,

Guvernul României adopta prezenta ordonanță.

Articolul 1

Ordonanța Guvernului nr. 82/1998 privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite și taxe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 27 august 1998, aprobată prin Legea nr. 228/1998, se modifica după cum urmează:

1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) Sunt obligați sa completeze și să depună declarație de înregistrare fiscală, în vederea atribuirii codului de înregistrare fiscală și eliberării certificatului de înregistrare fiscală, cei care, în condițiile legii, sunt plătitori de impozite și taxe, după cum urmează:

a) persoanele juridice;

b) asociațiile familiale și asociațiile civile fără personalitate juridică;

c) reprezentanții fiscali ai contribuabililor, împuterniciți potrivit legii;

d) alte persoane decât cele prevăzute la lit. a), b) și c), asociații sau organizații de orice fel care, în baza actului de constituire, desfășoară în România activități cu caracter economic, social, politic, sindical, cultural, civic, filantropic ori religios, precum și cele care, potrivit legii, au obligația să facă reținerea la sursa a impozitelor și taxelor;

e) instituțiile publice ai căror conducatori îndeplinesc atribuții de ordonator de credite, precum și unitățile din subordinea acestora care funcționează pe principiul mijloacelor extrabugetare sau cu subvenții de la bugetul de stat și care întocmesc bilanț contabil distinct;

f) persoanele juridice străine care își desfășoară activitatea în România prin intermediul unui sediu permanent;

g) reprezentantele societăților comerciale sau ale organizațiilor economice străine, precum și orice alte entități care desfășoară activități, potrivit legii, pe teritoriul României.

(2) Pentru persoanele fizice române cu domiciliul în România codul de identificare fiscală este codul numeric personal atribuit de Ministerul de Interne.

(3) Persoanele fizice plătitoare de impozit pe venit se înregistrează ca plătitori de impozite și taxe la data depunerii declarației estimative, a declarației speciale sau a declarației globale, după caz, în funcție de natura venitului obținut.

(4) Persoanele fizice care obțin venituri din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală au obligația, în vederea înregistrării, să depună la organul fiscal competent declarația de înregistrare fiscală în termen de 15 zile de la data obținerii primului venit de aceasta natură.

(5) De asemenea, sunt obligate să se înregistreze la organul fiscal competent, în termen de 15 zile de la începerea activității, persoanele fizice care obțin venituri din activități desfășurate în baza unui contract de comision, de mandat, de reprezentare și a altor asemenea contracte încheiate în conformitate cu prevederile Codului comercial.

(6) Persoanele fizice române fără domiciliu în România și persoanele fizice străine care realizează venituri din activități desfășurate pe teritoriul României sunt obligate sa completeze și să depună declarație de înregistrare fiscală pentru persoanele străine, în termen de 15 zile de la trecerea frontierei de stat a României, în vederea atribuirii numărului de identificare fiscală și eliberării certificatului de înregistrare fiscală.

(7) Persoanele fizice care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se încadrează în prevederile art. 1 alin. (4), (5) și (6) sunt obligate să depună declarație de înregistrare fiscală la organul fiscal competent în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe."

2. Articolul 5 va avea următorul cuprins:

"Art. 5. - (1) Plătitorii de impozite și taxe care au sedii secundare de tip sucursale trebuie să depună pentru înregistrarea fiscală a acestora o declarație de înregistrare fiscală la organul fiscal în a cărui raza teritorială se afla sediul sucursalei, însoțită de o copie de pe certificatul de înregistrare fiscală a unității cu personalitate juridică, în termen de 15 zile de la înființarea sucursalei.

(2) Pentru celelalte sedii secundare ale persoanelor juridice române, respectiv reprezentante, agenții sau alte asemenea sedii, plătitorii de impozite și taxe nu au obligația să le declare în vederea înregistrării fiscale, cu excepția cazurilor prevăzute de lege."

3. Articolul 8 va avea următorul cuprins:

"Art. 8. - (1) Modificările intervenite în datele declarate, inclusiv încetarea temporară sau definitivă a activității, se comunică organelor fiscale de către plătitorii de impozite și taxe prin completarea și depunerea unei declarații de mențiuni în termen de 15 zile de la data producerii acestora.

(2) În cazul modificărilor privind sediul/domiciliul plătitorii de impozite și taxe vor depune declarația de mențiuni la organul fiscal în a cărui raza teritorială au avut sediul/domiciliul inițial, în vederea scoaterii din evidentele fiscale ale acestuia. De asemenea, plătitorii de impozite și taxe vor depune o declarație de mențiuni, în vederea înscrierii în evidentele fiscale, la organul fiscal în a cărui raza teritorială își muta sediul/domiciliul, împreună cu certificatul de înregistrare fiscală, care se va anula, și se va elibera un nou certificat de înregistrare fiscală, cu același cod fiscal, dar cu înscrierea noului sediu/domiciliu. În cazul în care noul sediu/domiciliu se afla în raza aceluiași organ fiscal, se va depune o singura declarație de mențiuni, însoțită de certificatul de înregistrare fiscală, pe baza căreia se vor corecta evidentele fiscale și se va elibera noul certificat de înregistrare fiscală.

(3) Înregistrarea, precum și scoaterea din evidenta ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată se vor face potrivit legislației în materie de T.V.A. Pentru persoanele fizice, plătitoare de T.V.A., atestarea acestei calități se va face în baza înștiințării de luare în evidenta ca plătitor de T.V.A. și a certificatului de înregistrare fiscală care va conține codul numeric personal precedat de litera "R".

(4) Contribuabilii care devin plătitori de accize sau de impozit la țiței și la gazele naturale din producția interna ulterior înregistrării fiscale sunt obligați să depună declarație de mențiuni cu cel puțin 15 zile înainte de începerea activității de producție sau de import de bunuri pentru care se datorează accize sau impozit la țiței și la gazele naturale din producția interna, potrivit legii.

(5) În momentul încetării calității de plătitor de accize sau de impozit la țiței și la gazele naturale din producția interna contribuabilul este obligat ca în termen de 15 zile să depună declarație de mențiuni. Scoaterea din evidenta se va face începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii declarației de mențiuni, dacă se constata îndeplinirea condițiilor legale.

(6) După radierea din registrul comerțului sau după suspendarea, anularea sau încetarea valabilității actului de constituire ori a autorizației eliberate de organul competent persoanele înregistrate fiscal sunt obligate ca în termen de 15 zile să depună declarație de mențiuni și sa predea organelor fiscale, în vederea anulării, certificatul de înregistrare fiscală."

4. Alineatul (1) a articolului 13 va avea următorul cuprins:

"Art. 13. - (1) Contravențiile prevăzute la art. 12 se sancționează după cum urmează:

- cele de la lit. a), b) și d), cu amendă de la 1.500.000 lei la 2.000.000 lei;

- cele de la lit. c), cu amendă de la 1.000.000 lei la 1.500.000 lei."

Articolul 2

În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Finanțelor va elabora norme metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin ordin al ministrului finanțelor, care vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 3

(1) Prezenta ordonanță intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Declarațiile de înregistrare fiscală model IMP 1.0, IMP 1.1 și IMP 2, stabilite prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 2.103/1998, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 28 decembrie 1998, se vor utiliza până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

Articolul 4

Ordonanța Guvernului nr. 82/1998, aprobată prin Legea nr. 228/1998, cu modificările aduse prin prezenta ordonanță, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea ei prin lege.

PRIM-MINISTRU

MUGUR CONSTANTIN ISARESCU

Contrasemnează:

---------------

Ministrul finanțelor,

Decebal Traian Remes

Ministru de interne,

Constantin Dudu Ionescu

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.