Având în vedere:
– prevederile art. 77 alin. (5) și ale art. 361 alin. (3) lit. c) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
– prevederile art. 38 alin. (1) și ale art. 39 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare;
– prevederile art. 11 din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 432/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,
ministrul educației emite prezentul ordin.
În anul școlar 2020-2021, probele specifice susținute de elevii secțiilor bilingve româno-spaniole se organizează și se desfășoară prin derogare de la prevederile art. 3-6, art. 8-11 și ale art. 12 alin. (1) pct. b) din Metodologia de organizare și desfășurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susținute de absolvenții secțiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012, cu completările ulterioare.
(1) Proba de evaluare a competențelor lingvistice în limba spaniolă care trebuia susținută de elevii clasei a XII-a se echivalează cu nivelul unic de competență lingvistică în limba spaniolă studiată pe parcursul învățământului liceal.
(2) Echivalarea nivelurilor de competență din cadrul probei de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal se realizează conform unei metodologii elaborate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și aprobate prin ordinul ministrului educației.
(1) Proba de cultură spaniolă care trebuia susținută de elevii clasei a XII-a se echivalează cu media aritmetică a mediilor anuale obținute la disciplinele:
a) Geografia Spaniei (clasa a IX-a) - media 1;
b) Istoria Spaniei (clasa a X-a) - media 2;
c) Cultură și civilizație spaniolă (media aritmetică a mediilor anuale pentru clasele a XI-a și a XII-a) - media 3.
(2) Media aritmetică prevăzută la alin. (1) se calculează cu două zecimale, fără rotunjire, după formula:
Media 1 + Media 2 + Media 3
Pentru candidații care solicită obținerea diplomei spaniole de bacalaureat, certificatul care atestă evaluarea scrisă pozitivă (prevăzut în anexa II la Acordul între Ministerul Educației și Cercetării din România și Ministerul Educației și Științei din Regatul Spaniei cu privire la înființarea și funcționarea secțiilor bilingve româno-spaniole în liceele din România și la organizarea examenului de bacalaureat în aceste licee din 26.03.2007) se eliberează de către președintele Comisiei de bacalaureat din centrul de examen și se contrasemnează de către reprezentantul desemnat de Ministerul Educației și Formării Profesionale din Regatul Spaniei.
Direcția generală învățământ preuniversitar, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, inspectoratele școlare și conducerile unităților de învățământ implicate duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat
București, 19 aprilie 2021.