Văzând Referatul de aprobare nr. FVC 96 din 19.04.2021 al Direcției generale asistență medicală, medicină de urgență și programe de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății,
având în vedere:
– dispozițiile art. 7 lit. k) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
– prevederile art. 20 alin. (5) din Normele tehnice și sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea și reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum și criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare și nivelul fondului de garantare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 741/2016,
ministrul sănătății, interimar, emite următorul ordin:
Anexa la Ordinul ministrului sănătății nr. 436/2020 pentru aprobarea Protocolului specific privind managementul în caz de deces al pacienților infectați cu noul coronavirus (SARSCoV-2), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 13 martie 2020, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
– La punctul F „Măsuri care privesc personalul implicat în manipularea decedatului“, litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:
f) Dată fiind transmisibilitatea ridicată a coronavirusului SARS-CoV-2, este recomandat ca persoanele clinic vulnerabile, cele cu vârstă extremă (copii și vârstnici), persoanele cu comorbidități, să nu vină în contact direct cu corpul decedatului, indiferent dacă poartă echipament de protecție sau nu. Persoanele aflate în izolare sau în carantină nu vor participa la funeralii, cu excepția situațiilor prevăzute în actele normative în vigoare.
Direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici“, institutele de medicină legală din centrele medicale universitare, serviciile de medicină legală, personalul din unitățile sanitare, precum și întreg personalul prestatorilor de servicii funerare care vine în contact cu persoanele decedate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul sănătății, interimar, Romică Andrei Baciu, secretar de stat
București, 20 aprilie 2021.