Articolul I
Anexa nr. 41 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1020 și 1020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică astfel:
a) valoarea de inventar a unor imobile aflate în administrarea Serviciului de Informații Externe se modifică ca urmare a reevaluării, potrivit anexei nr. 1;
b) valoarea de inventar a unor imobile aflate în administrarea Serviciului de Informații Externe se modifică ca urmare a unor lucrări de modernizare, potrivit anexei nr. 2;
c) valoarea de inventar a unor imobile aflate în administrarea Serviciului de Informații Externe se modifică ca urmare a unor lucrări de modernizare și reevaluării, potrivit anexei nr. 3;
d) valoarea de inventar a unui teren aflat în administrarea Serviciului de Informații Externe se modifică ca urmare a rezultatului măsurătorilor cadastrale ce au evidențiat o suprafață de teren în plus față de suprafața inițială și reevaluării, potrivit anexei nr. 4.