Articolul I
Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.457/2020 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2021-2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 și nr. 834 bis din 11 septembrie 2020, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins:
Articolul 2^1
(1) Pentru realizarea unei planificări privind accesul persoanelor în unitatea de învățământ, în scopul depunerii dosarului de înscriere, părintele/reprezentantul legal trebuie să își exprime intenția de depunere a dosarului, prin telefon sau e-mail, în prima zi prevăzută în calendar pentru această etapă.
(2) Depunerea dosarelor se poate realiza și prin poștă, cu confirmare de primire, sau prin e-mail, cu documente scanate.
(3) În cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin poștă, cartea de identitate și certificatul de naștere se depun în copie.
(4) Candidaților care au transmis dosarele de înscriere prin poștă sau e-mail li se va comunica, telefonic sau prin e-mail, situația înscrierii.
(5) În cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin poștă, candidații/părinții/reprezentanții legali ai acestora au obligația de a prezenta în format fizic, în original sau în copie certificată în conformitate cu originalul, documentele care au stat la baza înscrierii în învățământul liceal, în termen de maximum două săptămâni de la începerea cursurilor.
(6) Prezentarea de înscrisuri false se pedepsește conform legii și atrage pierderea locului obținut prin fraudă.
2. La articolul 5, alineatul (7) se abrogă.
3. La articolul 5, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (10), cu următorul cuprins:
(10) Proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, pentru candidații care nu au studiat în gimnaziu în limba maternă respectivă, pentru admiterea în anul școlar 2021-2022 în liceele care organizează clase cu predare în limbile minorităților naționale, se organizează în conformitate cu Metodologia de organizare și desfășurare a probei de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, pentru candidații care nu au studiat în gimnaziu în limba respectivă, pentru admiterea în anul școlar 2021-2022 în liceele care organizează clase cu predare în limbile minorităților naționale, prevăzută în anexa nr. 6.
4. După articolul 6 se introduc două noi articole, articolele 6^1 și 6^2, cu următorul cuprins:
Articolul 6^1
Comisiile de înscriere din unitățile de învățământ gimnazial îndeplinesc și atribuții privind stabilirea rezultatelor la probele de aptitudini organizate pentru admiterea în anul școlar 2021-2022 în liceele vocaționale, respectiv la proba de verificare a cunoștințelor de limba modernă pentru admiterea în anul școlar 2021-2022 în clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulație internațională, precum și atribuții privind completarea, semnarea și ștampilarea anexelor la fișele de înscriere și încărcarea informațiilor în aplicația informatică, conform prevederilor cuprinse în anexele nr. 2 și 3 și procedurilor elaborate de către Comisia Națională de Admitere.
Articolul 6^2
Probele de aptitudini și proba de verificare a cunoștințelor de limba maternă, pentru candidații care nu au studiat în gimnaziu limba maternă respectivă, care, conform prevederilor anexei nr. 2 și anexei nr. 6, se susțin on-line, pot fi susținute fie la domiciliul candidatului, dacă acesta dispune de mijloacele electronice necesare sau cu ajutorul mijloacelor electronice puse la dispoziția candidatului de către unitatea de învățământ, la cererea acestuia, dacă acesta nu dispune de mijloacele electronice necesare, fie la unitatea de învățământ din care provine candidatul.
5. După articolul 7 se introduce un nou articol, articolul 7^1, cu următorul cuprins:
Articolul 7^1
(1) Pentru absolvenții clasei a VIII-a din seria curentă și din seriile anterioare, internați în spital sau aflați în izolare, în contextul epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2 și care din această cauză nu pot depune documentele necesare înscrierii și participării la etapele de admitere prevăzute în Calendarul admiterii pentru învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2021-2022, precum și dosarul de înscriere la unitatea de învățământ liceal la care au fost admiși/repartizați computerizat, transmiterea și completarea documentelor se fac prin mijloace electronice. În această situație, părintele/reprezentantul legal transmite unității de învățământ și o declarație-tip pe propria răspundere, prevăzută în anexa nr. 7, cu privire la veridicitatea informațiilor introduse în fișa de înscriere și în celelalte documente transmise.
(2) La susținerea on-line, de către absolvenții prevăzuți la alin. (1), a probelor de aptitudini, pentru specializările care prevăd acest tip de probe, respectiv a probei de verificare a cunoștințelor de limba maternă, se aplică în mod corespunzător și prevederile procedurii speciale elaborate de către Ministerul Educației și Ministerul Sănătății pentru susținerea examenelor naționale în condiții de izolare.
(3) În situația în care candidatul nu dispune de mijloacele electronice necesare desfășurării activităților prevăzute la alin. (1) și (2), acestea sunt asigurate de către unitatea de învățământ din care provine candidatul.
(4) Situația excepțională menționată la alin. (1) trebuie să fie confirmată de către direcția de sănătate publică din județul/municipiul București în care candidatul se află în spital sau în izolare.
6. Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 10
Anexele nr. 1-7*) fac parte integrantă din prezentul ordin.
7. Anexele nr. 1, 3 și 4 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1, 2 și 3 la prezentul ordin.
8. După anexa nr. 5 se introduc două noi anexe, anexele nr. 6 și 7, având cuprinsul prevăzut în anexele nr. 4 și 5 la prezentul ordin.