Articolul I
Regulamentul privind organizarea și desfășurarea procedurilor pentru valorificarea bunurilor scoase din funcțiune, precum și a celor scoase din rezervele proprii, aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 81/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 18 februarie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 7^1 va avea următorul cuprins:
Articolul 7^1
Fac excepție de la prevederile prezentului regulament:
a) animalele de serviciu sau destinate serviciului scoase din funcțiune sau declasate;
b) stocurile de produse păstrate în rezervele de stat;
c) bunurile pentru care modalitatea de valorificare este stabilită expres prin reglementări specifice.
2. Articolul 41^4 se abrogă.