ORDIN nr. 3.589 din 29 martie 2021

ORDIN Ministerul Educa?iei
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 538 din 25 mai 2021
Intrat în vigoare
25.05.2021
Forma consolidată din
25.05.2021
Cuprins

Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare,

luând în considerare dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație,

având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcționare provizorie a unităților de învățământ preuniversitar, precum și a Standardelor de acreditare și de evaluare periodică a unităților de învățământ preuniversitar,

ținând cont de prevederile art. II alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2019 pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, instituirea unor derogări și prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 230/2019,

având în vedere dispozițiile art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 103/2020,

având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative,

ținând cont de dispozițiile Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.692/2012*) privind acordarea autorizării de funcționare provizorie Fundației „Virgil Madgearu“ din municipiul Cluj-Napoca pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu“ din municipiul Cluj-Napoca,

*) Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.692/2012 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 25 din 4.12.2020 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitățile de învățământ preuniversitar particular evaluate în perioada 13 octombrie-27 noiembrie 2020,

în temeiul art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, cu modificările ulterioare,

ministrul educației emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se acordă acreditarea pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu“, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, strada Horea nr. 19 A, pentru nivelul de învățământ „liceal“ (nivel 4 conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, cu modificările și completările ulterioare), domeniul „umanist“, calificarea profesională „filologie“, limba de predare „română“, forma de învățământ „cu frecvență“ (zi și seral), frecvență redusă, începând cu anul școlar 2021-2022, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu“ din municipiul Cluj-Napoca, acreditată potrivit dispozițiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat și de interes public, parte a sistemului național de învățământ, și beneficiază de toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege.

Articolul 3

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu“ din municipiul Cluj-Napoca are obligația ca, în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, să parcurgă procedurile de înregistrare fiscală și să comunice Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar o copie de pe certificatul de înregistrare fiscală; în caz contrar, se vor sesiza organele fiscale competente pentru luarea măsurilor care se impun.

Articolul 4

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu“ din municipiul Cluj-Napoca are obligația de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obținerea acreditării, dar nu mai târziu de anul școlar 2025-2026.

Articolul 5

Personalul didactic, didactic auxiliar și personalul nedidactic din unitatea de învățământ preuniversitar particular autorizată, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu“ din municipiul Cluj-Napoca.

Articolul 6

(1) Unitatea de învățământ preuniversitar particular Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu“ din municipiul Cluj-Napoca dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat și va fi utilizat numai în interesul învățământului.

(2) În cazul desființării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unității de învățământ preuniversitar particular acreditate Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu“ din municipiul Cluj - Napoca revine fondatorilor.

Articolul 7

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu“ din municipiul Cluj - Napoca este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.

Articolul 8

Fundația „Virgil Madgearu“ din municipiul Cluj-Napoca, unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu“ din municipiul Cluj-Napoca, Direcția generală învățământ preuniversitar din Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar Județean Cluj vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 9

Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat

București, 29 martie 2021.

Nr. 3.589.

ANEXĂ

Județul ClujNr. crt.Denumirea unității de învățământDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mailNivelul de învățământ/Nivelul de calificareDomeniul pregătirii de bazăCalificarea profesională/SpecializareaLimba de predareForma de învățământNumăr de clase școlarizate/număr de elevi1.Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu“22/17.11.2020Umanist (filieră teoretică)FilologieRomânăCu frecvență1/8Cu frecvență redusă4/101Capacitate maximă de școlarizare*) - 7 formațiuni de studiu/schimbul 2, pentru învățământ cu frecvență, cu posibilitatea depășirii capacității pentru învățământ cu frecvență redusă.

Hotărârea ARACIP

de evaluare/data

Domeniul/

Profilul

Fundația

„Virgil Madgearu“

Municipiul Cluj-Napoca, str. Horea nr. 19 A,

tel.: 0264/426111, liceul_madgearu@

yahoo.com

Liceal/Nivelul 4 (conform Hotărârii Guvernului

nr. 918/2013,

cu modificările și completările ulterioare)

*) Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în 2 schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.