HOTĂRÂRE nr. 93 din 30 iunie 2021

HOTĂRÂRE Senatul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 660 din 5 iulie 2021
Intrat în vigoare
05.07.2021
Forma consolidată din
05.07.2021

În temeiul dispozițiilor art. 67 și ale art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/145 din 26.05.2021,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Senatul României:

1. își exprimă sprijinul pentru încheierea cât mai rapidă a dosarului privind reformarea Directivei pentru returnare (având în vedere obținerea - în decursul Președinției României - a abordării generale parțiale cu privire la acest proiect legislativ), dar și pentru finalizarea discuțiilor pe propunerea de Regulament privind procedurile de azil, aceste două proiecte fiind interconectate;

2. subliniază că în privința evaluărilor Schengen, România participă constant cu experți de înalt profesionalism în cadrul misiunilor de evaluare Schengen, inclusiv în domeniul returnării.

Articolul 2

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 30 iunie 2021, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE SENATULUI ANCA DANA DRAGU

București, 30 iunie 2021.

Nr. 93.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.