HOTĂRÂRE nr. 96 din 30 iunie 2021

HOTĂRÂRE Senatul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 660 din 5 iulie 2021
Intrat în vigoare
05.07.2021
Forma consolidată din
05.07.2021

În temeiul dispozițiilor art. 67 și ale art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/147 din 26.05.2021,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Senatul României:

1. constată că:

a) obiectivul Comisiei Europene este de a ajunge la un consens în ceea ce privește noua direcție pe termen mediu a politicii comerciale a UE, ținând seama de lecțiile învățate din criza provocată de pandemia de COVID-19;

b) autonomia strategică deschisă accentuează capacitatea UE de a face propriile alegeri și de a contura societatea din jurul ei, prin rolul ei de lider și prin angajamentul său, reflectând astfel interesele strategice și valorile sale;

c) politica comercială poate contribui la reziliență, oferind un cadru comercial stabil, bazat pe norme, prin deschiderea unor piețe noi pentru diversificarea surselor de aprovizionare și prin dezvoltarea unor cadre de cooperare pentru accesul corect și echitabil la aprovizionările critice;

d) UE trebuie să își dezvolte instrumentele pentru a face față noilor provocări și pentru a proteja întreprinderile și cetățenii europeni de practicile comerciale neloiale, atât pe plan intern, cât și extern;

2. consideră că este importantă reorientarea politicii comerciale a UE către obiectivele de sprijinire a transformării verzi și digitale fundamentale a economiei UE, cu scopul de a realiza o globalizare mai durabilă și mai echitabilă bazată pe norme modernizate și o acțiune mai fermă de asigurare a respectării legislației;

3. susține că procesul de revizuire a politicii comerciale a UE și obiectivele formulate de România, prin contribuția transmisă (creșterea rezilienței economiei europene prin urmarea unui model de autonomie strategică deschisă, consolidarea agendei comerciale bilaterale, care să contribuie la dezvoltarea economică inclusivă și sustenabilă în etapa postpandemie, reformarea și modernizarea sistemului comercial multilateral, bazat pe reguli, și promovarea dezvoltării durabile și a unui cadru concurențial echitabil la nivel mondial), se reflectă în viziunea prezentată în cadrul comunicării Comisiei.

Articolul 2

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 30 iunie 2021, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE SENATULUI ANCA DANA DRAGU

București, 30 iunie 2021.

Nr. 96.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.