Articolul 1
Senatul României:
1. constată că:
a) strategia europeană pentru persoanele cu dizabilități 2010-2020 a deschis calea către o „Europă fără bariere“, a plasat tema dizabilității pe agenda UE și va contribui astfel la dezvoltarea politicilor în domeniu;
b) prezenta strategie impulsionează procesul de implementare a Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități și, implicit, îmbunătățește viața persoanelor cu dizabilități prin eliminarea discriminării și aplicarea solidarității și rezilienței sociale;
2. consideră că:
a) obiectivele Strategiei 2021-2030 pot fi atinse numai prin acțiuni coordonate la nivel național și la nivelul UE, cu un angajament puternic din partea statelor membre și a autorităților regionale și locale de îndeplinire a acțiunilor propuse de Comisia Europeană;
b) politicile naționale de punere în aplicare a Convenției ONU au, de asemenea, o dimensiune internațională. Obiectivul ar trebui să fie integrarea sistematică și durabilă a dizabilității în politicile de acțiune externă, inclusiv cooperarea pentru dezvoltare și ajutorul umanitar internațional în vederea creșterii incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități;
3. apreciază că Strategia națională privind drepturile persoanelor cu dizabilități 2021-2027, aflată deocamdată în proiect, în dezbatere publică, preia și dezvoltă teme din Strategia europeană și stabilește, prin Planul operațional, acțiuni concrete, cu intervale determinate de timp pentru ducerea lor la îndeplinire;
4. recomandă Guvernului elaborarea Planului național de acțiune privind drepturile persoanelor cu handicap și totodată să se aibă în vedere implementarea și monitorizarea măsurilor cuprinse în Plan.