Articolul 1
Senatul României:
1. constată că:
a) prezenta comunicare conține inițiative emblematice care pot conduce la o mai bună fructificare a sinergiilor existente și impulsionarea acțiunii de o manieră orizontală. Îndeplinirea obiectivelor propuse va presupune un efort conjugat în toate domeniile;
b) împreună cu „Strategia pentru promovarea sustenabilității în domeniul substanțelor chimice“ adoptată în anul 2020, „Planul de acțiune privind reducerea la zero a poluării“ transpune în acțiune ambiția Uniunii Europene (UE) de poluare zero, pentru un mediu fără substanțe toxice;
2. susține Planul de acțiune al UE „Către reducerea Ia zero a poluării aerului, apei și solului“, abordarea propusă de Comisie, în care principiul general de orientare este evitarea poluării;
3. consideră că:
a) este nevoie de un mediu curat pentru asigurarea unui nivel de trai corespunzător și protejarea sănătății cetățenilor;
b) Planul de acțiune al UE „Către reducerea la zero a poluării aerului, apei și solului“ întregește obiectivele UE privind sănătatea, biodiversitatea, eficiența utilizării resurselor sau atingerea neutralității climatice și se bazează pe inițiative în domeniile industriei, energiei, mobilității și transporturilor, alimentației, economiei circulare și agriculturii;
c) costurile inacțiunii depășesc cu mult costurile acțiunii;
d) o abordare integrată, care utilizează sinergiile dintre diverse sectoare și măsuri, va asigura atât coerența necesară pentru reducerea poluării la sursă, cât și succesul acțiunilor întreprinse;
4. apreciază că:
a) statele membre ar trebui să profite de oportunitatea de a utiliza finanțarea de redresare a UE pentru a-și orienta economiile către o cale mai ecologică și mai curată;
b) planul de acțiune zero poluare propune un nou cadru pentru a monitoriza mai bine nivelurile de poluare și a anticipa tendințele viitoare. Acest lucru va ajuta la abordarea poluării în moduri mai direcționate, integrate și mai eficiente;
c) cercetarea și inovarea sunt esențiale pentru atingerea ambiției de poluare zero. Scara provocărilor necesită o abordare mai ambițioasă și mai integrată pentru a aduce pe piață tehnologii avansate și pentru a demonstra că producția cu „poluare zero“ poate deveni o realitate;
d) obiectivul planului de acțiune zero poluare este de a asigura câștiguri economice și sociale și crearea de businessuri care să nu afecteze mediul înconjurător;
e) acest plan va ajuta, prin măsurile propuse, la protejarea persoanelor vulnerabile, în special a copiilor, a persoanelor cu afecțiuni medicale, a persoanelor în vârstă și a persoanelor cu dizabilități și a celor care trăiesc în condiții socioeconomice precare.