HOTĂRÂRE nr. 125 din 25 octombrie 2021

HOTĂRÂRE Senatul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1034 din 29 octombrie 2021
Intrat în vigoare
29.10.2021
Forma consolidată din
29.10.2021

În temeiul dispozițiilor art. 67, art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, și ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/309 din 14.10.2021,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Senatul României constată că propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 910/2014 în ceea ce privește instituirea unui cadru pentru identitatea digitală europeană - COM (2021) 281 final respectă principiile subsidiarității și proporționalității.

Articolul 2

Senatul României consideră că:

a) o abordare armonizată va consolida piața unică, deoarece ar permite cetățenilor, altor rezidenți și întreprinderilor să se identifice online, într-un mod sigur, convenabil și uniform, în întreaga UE, pentru a avea acces atât la servicii publice, cât și la servicii private;

b) este necesar să se revizuiască cadrul de identificare electronică stabilit în Regulamentul eIDAS și să se adapteze nevoilor cetățenilor.

Articolul 3

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 25 octombrie 2021, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE SENATULUI ANCA DANA DRAGU

București 25 octombrie 2021.

Nr. 125.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.