HOTĂRÂRE nr. 126 din 25 octombrie 2021

HOTĂRÂRE Senatul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1034 din 29 octombrie 2021
Intrat în vigoare
29.10.2021
Forma consolidată din
29.10.2021

În temeiul dispozițiilor art. 67 și art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/308 din 14.10.2021,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Senatul României constată că propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind obligațiunile verzi europene - COM (2021) 391 final respectă principiile subsidiarității și proporționalității, iar temeiul juridic al propunerii îl reprezintă articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Articolul 2

Senatul României:

1. consideră că prin intermediul propunerii de regulament se asigură un nivel maxim de armonizare, prin instituirea unui set comun de cerințe, evitând astfel divergențele legate de punerea în aplicare neuniformă;

2. apreciază că:

a) este necesar un standard armonizat privind obligațiunile verzi care să fie aplicat la nivelul Uniunii Europene atât de emitenții de obligațiuni verzi din sectorul public, cât și de cei din sectorul privat;

b) prezenta propunere de regulament se bazează pe cele mai bune practici existente pe piață și instituie cerințe suplimentare bazate pe legislația relevantă deja în vigoare.

Articolul 3

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 25 octombrie 2021, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE SENATULUI ANCA DANA DRAGU

București, 25 octombrie 2021.

Nr. 126.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.