Articolul I
Ghidul de finanțare din anul 2021 a Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2.057/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.129 din data de 24 noiembrie 2020, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 8, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) În cazul în care clădirea publică pentru care se dorește obținerea finanțării este dată în administrare, solicitant eligibil poate fi și titularul dreptului de proprietate, iar în situația aprobării proiectului, acesta va fi derulat de către entitatea care a solicitat finanțarea. În toate cazurile, se poate depune un singur proiect pe obiectiv de investiții.
2. Articolul 13 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 13 Depunerea dosarului de finanțare
(1) Instrucțiuni cuprinzând modul de depunere a dosarului de finanțare, precum și alte informații relevante se elaborează și se aprobă la nivelul AFM și se aduc la cunoștința persoanelor interesate prin publicarea pe pagina de internet a instituției.
(2) Înscrierile în aplicație se realizează în condițiile și termenele prevăzute la art. 14 alin. (8) și în limita a 150% din bugetul alocat Programului, oricare dintre cele două praguri se atinge primul. În cazul în care limita de 150% se atinge în oricare dintre perioadele prevăzute la art. 14 alin. (8), o nouă sesiune de înscriere a proiectelor se poate organiza, sub rezerva existenței unui buget disponibil, rezultat în urma aprobării proiectelor deja depuse; în această situație, înscrierile se reiau corespunzător perioadei din art. 14 alin. (8) în care a fost oprită sesiunea precedentă de înscriere și în limita a 150% din bugetul Programului rămas disponibil, ca urmare a aprobării proiectelor din sesiunea anterioară de înscriere. Mecanismul descris poate fi folosit până la epuizarea integrală a bugetului alocat Programului.