HOTĂRÂRE nr. 1.128 din 14 octombrie 2021

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1045 din 2 noiembrie 2021
Intrat în vigoare
02.11.2021
Forma consolidată din
02.11.2021

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

ARTICOL UNIC

(1) Se aprobă stema comunei Ighiu, județul Alba, prevăzută în anexa nr. 1.

(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Ighiu, județul Alba, sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎȚU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Kelemen Hunor Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila Zoltán

București, 14 octombrie 2021.

Nr. 1.128.

Anexa nr. 1*)

STEMA comunei Ighiu, județul Alba

*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

Anexa nr. 2

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE elementelor însumate ale stemei comunei Ighiu, județul AlbaDescrierea stemeiSemnificațiile elementelor însumate

Stema comunei Ighiu se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat, având câmpul interior despicat.

În partea superioară, pe fond roșu, se află un strugure de aur cu două frunze verzi dispuse dreapta-stânga.

În partea de jos, în cartierul unu, pe fond azur, se află un pește argintiu așezat în pal, iar în cartierul doi, pe fond verde, se află un cap de berbec argintiu.

Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu turnul crenelat.

Strugurele cu două frunze reprezintă bogăția viticolă a zonei, iar peștele argintiu reprezintă lacul Iezer bogat în fond piscicol, dar și turistic. Capul de berbec reprezintă preocuparea oamenilor din această comună pentru creșterea animalelor.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea Ighiu are rangul de comună.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.