ORDIN nr. 112 din 1 noiembrie 2021

ORDIN Autoritatea Na?ională de Reglementare în Domeniul Energiei
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1045 din 2 noiembrie 2021
Intrat în vigoare
02.11.2021
Forma consolidată din
02.11.2021

Având în vedere prevederile art. 118 și ale art. 119 pct. 2 și 3 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și ale art. 10 alin. (1) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.

Articolul I

Regulamentul pentru acordarea autorizațiilor de înființare și a licențelor în sectorul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 199/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.067 din 12 noiembrie 2020, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 20 alineatul (2), litera b) se abrogă.

2. La articolul 26 alineatul (1), litera c) va avea următorul cuprins:

c) la cererea motivată a titularului, după confirmarea îndeplinirii obligațiilor către ANRE; în cazul solicitantului titular de licență pentru activitatea de furnizare de gaze naturale, numai dacă nu mai desfășoară activitatea de furnizare de gaze naturale pentru care deține licență, la momentul depunerii solicitării; în situația în care activitatea se desfășoară în baza unui contract de concesiune sau asimilat sau a unui acord petrolier, ANRE are dreptul să retragă autorizația de înființare/licența numai după ce titularul prezintă acordul partenerului de contract;

Articolul II

Operatorii economici din sectorul gazelor naturale duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul III

Entitățile organizatorice din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.

Articolul IV

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării.

Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Dumitru Chiriță

București, 1 noiembrie 2021.

Nr. 112.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.