Articolul UNIC
Hotărârea Guvernului nr. 493/2000 privind aprobarea Programului pentru conservarea și închiderea definitivă a unor mine și cariere, etapa a IV-a, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 22 iunie 2000, se modifica și se completează după cum urmează:
1. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
Articolul 6
Pentru minele și carierele prevăzute în anexa nr. 1, precum și pentru altele asemenea aprobate prin hotărâri ale Guvernului în vederea conservării și închiderii, la care lucrările de închidere nu au început în anul financiar aferent aprobării, cheltuielile pentru conservare vor putea continua și în perioada următoare, pe baza unor analize economice, cu condiția încadrării anuale în valoarea totală aprobată prin hotărâri ale Guvernului.
2. După articolul 6 se introduc articolele 6^1 și 6^2 cu următorul cuprins:
Articolul 6^1
(1) Se aprobă actualizarea valorii lucrărilor cuprinse în anexa nr. 1, rămase de executat, precum și a altora asemenea prevăzute în hotărâri ale Guvernului privind aprobarea Programului pentru conservarea și închiderea definitivă a unor mine și cariere.
(2) Actualizarea valorilor se va face în funcție de evoluția prețurilor, prin aplicarea la valoarea totală a acestora a unui coeficient de actualizare calculat prin înmulțirea succesiva a indicelui prețurilor de consum total, comunicat lunar de Institutul Național de Statistica și Studii Economice în revista «Buletinul statistic de prețuri» și determinat pe intervalul cuprins între luna de referința a întocmirii ofertei și luna în care s-au actualizat lucrările.
Articolul 6^2
Ministrul industriei și comerțului, în calitate de ordonator principal de credite, va aproba prin ordin devizele generale actualizate ale documentațiilor, pentru fiecare obiectiv, în baza cărora va deconta situațiile de plată actualizate pentru lucrările efectiv executate.