ORDIN nr. M.3 din 4 ianuarie 2022

ORDIN Ministerul Apărării Na?ionale
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 34 din 12 ianuarie 2022
Intrat în vigoare
12.01.2022
Forma consolidată din
12.01.2022

Pentru aplicarea prevederilor art. 74 alin. 4 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 30 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul apărării naționale emite prezentul ordin.

Articolul I

La alineatul (1) al articolului 5 din Normele privind organizarea și desfășurarea concursului/examenului în vederea ocupării de către personalul Ministerului Apărării Naționale a posturilor permanente din structurile de reprezentare națională în străinătate, precum și a celor din structurile internaționale la care România este parte, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.59/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 1 iulie 2015, cu modificările și completările următoare, după litera f) se introduce o nouă literă, litera f^1), cu următorul cuprins:

f^1) are o vechime de cel puțin 12 luni în funcția actuală, care se calculează de la data numirii/încadrării în funcție până la data de întâi a lunii următoare celei în care se încadrează postul respectiv, cu excepția cazurilor în care numirea în funcție s-a realizat ca urmare a reorganizării, redimensionării, redislocării sau transformării structurilor militare;

Articolul II

Selecția candidaților pentru încadrarea posturilor permanente publicate în Buletinul Informativ al Armatei până la data intrării în vigoare a prezentului ordin se realizează și se finalizează în conformitate cu dispozițiile legale aflate în vigoare la data publicării posturilor respective.

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu

București, 4 ianuarie 2022.

Nr. M.3.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.