I. Obligații specifice personalului de recensământ care are calitatea de recenzor pentru autorecenzare asistată, recenzor, recenzor pentru recensământul de probă, recenzor pentru cercetarea statistică postrecensământ la recensământul populației și locuințelor din anul 2021:
a) să primească de la Beneficiar legitimația și de la personalul DTS-UJIR materialele de recensământ;
b) să participe la instruirea organizată de către DTS-UJIR și să primească terminalul informatic - tableta și materialele conexe - pe baza procesului-verbal de predare-primire, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3 la contract;
c) să studieze chestionarele și instrucțiunile privind efectuarea recensământului;
d) să efectueze corect și complet lucrările de înregistrare a datelor în conformitate cu instrucțiunile specifice elaborate de UCIR;
e) să aplice măsurile administrative, organizatorice și tehnice pentru protecția datelor cu caracter personal și pentru prevenirea accesului, difuzării, înstrăinării și distrugerii neautorizate a acestora;
f) să realizeze vizita preliminară a sectorului de recensământ ce i-a fost repartizat, pentru cunoașterea acestuia în detaliu, a limitelor acestuia și dacă este bine delimitat, precum și pentru identificarea eventualelor clădiri destinate locuirii, omise din sector și eventuale spații nedestinate locuirii, dar care servesc drept loc de reședință obișnuită unor persoane;
g) să identifice și să sesizeze dacă există zone ale localității care nu sunt incluse pe harta niciunui sector de recensământ sau dacă există zone incluse în două hărți distincte; în cazul în care aceste situații există, trebuie să i le comunice recenzorului-șef sau coordonatorului la nivel de municipiu, oraș, comună și de sector al municipiului București, după caz;
h) să efectueze mai multe vizite la aceeași adresă în cazul în care nu poate realiza recenzarea completă a unei clădiri, locuințe, gospodării sau a tuturor persoanelor din locuința respectivă care nu s-au autorecenzat;
i) să culeagă datele de recensământ pentru toate unitățile de observare (persoane, gospodării, locuințe, clădiri) pentru care nu s-a efectuat autorecenzare din sectorul de recensământ atribuit, strict în scopurile statistice ce fac obiectul contractului;
j) să verifice zilnic calitatea datelor înregistrate și a modului de completare a tuturor caracteristicilor din chestionare și să realizeze transmiterea acestora către baza de date centrală a recensământului populației și locuințelor 2021;
k) să respecte ritmul de recenzare și să își planifice vizitele în sectorul de recensământ cât mai eficient, astfel încât să realizeze recenzarea completă la toate adresele din sector în timpul alocat și să poată realiza în acest timp mai multe vizite succesive la acele adrese unde nu a putut realiza interviurile față în față de la prima vizită;
l) să sesizeze de îndată recenzorului-șef sau coordonatorului de municipiu, oraș, comună și de sector al municipiului București, după caz, situațiile deosebite întâmpinate pe teren;
m) să predea Beneficiarului legitimația și personalului DTS-UJIR terminalul informatic - tableta și materialele conexe, pe bază de proces-verbal de predare-primire;
n) să întocmească rapoartele de activitate ce vor sta la baza plății conform machetelor stabilite de UCIR/UJIR (pentru recenzorul pentru cercetarea statistică postrecensământ);
o) să realizeze alte activități la solicitarea recenzorului-șef sau a coordonatorului la nivel de municipiu, oraș, comună și de sector al municipiului București, după caz, pentru îndeplinirea integrală a scopului recensământului populației și locuințelor din România în anul 2021.
II. Obligații specifice personalului de recensământ care are calitatea de recenzor-șef la recensământul populației și locuințelor din anul 2021:
a) să primească de la Beneficiar legitimația și de la personalul DTS-UJIR terminalul informatic și materialele de recensământ, pe baza procesului-verbal de predare-primire, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3 la contract;
b) să participe la instruirea organizată de către DTS-UJIR;
c) să organizeze colectarea materialelor de recensământ de la recenzori în vederea predării lor către DTS-UIJIR, după finalizarea activităților în teren;
d) să programeze vizitele preliminare ale sectoarelor de recensământ și să organizeze efectuarea acestora prin deplasarea pe teren, împreună cu recenzorii din subordine, înainte de începerea operațiunilor de înregistrare, pentru delimitarea clară a sectoarelor de recensământ și preîntâmpinarea astfel a omisiunilor sau dublelor înregistrări;
e) să ia legătura cu UJIR pentru soluționarea eventualelor probleme legate de sectorizare - lipsa unor adrese, locuințe sau clădiri din lista adreselor de recenzat, includerea aceleiași adrese în două sectoare diferite; să comunice recenzorilor soluțiile identificate pentru situațiile semnalate;
f) să ia legătura cu UJIR pentru găsirea unei soluții în cazul în care recenzorii îi sesizează existența în teren a unor probleme majore legate de sectorizare, dacă există zone ale localității care nu sunt incluse pe harta niciunui sector de recensământ sau dacă există zone incluse în două hărți distincte etc.;
g) să organizeze programul de întâlniri cu recenzorii pentru lămurirea și punerea la punct a ultimelor detalii metodologice și organizatorice înaintea începerii vizitelor în teren;
h) să verifice modul în care își desfășoară activitatea recenzorii;
i) să verifice zilnic dacă recenzorii realizează completarea chestionarelor de recensământ la adresele incluse în sectorul de recensământ;
j) să comunice coordonatorului la nivel de municipiu/ oraș/comună/sector al municipiului București necesitatea înlocuirii recenzorilor care absentează în perioada de înregistrare, din diverse motive, cu recenzori de rezervă;
k) să verifice ritmul de recenzare zilnic pe baza rapoartelor primite de la UJIR și să ia măsuri în cazul în care se constată încetiniri ale ritmului de recenzare sau constată un număr mare de adrese la care nu s-a realizat recenzarea;
l) să ceară coordonatorului de la nivel de municipiu, oraș sau comună să solicite UJIR alocarea adreselor recenzorului/ recenzorilor ale căror performanțe slabe înregistrate pe finalul activității în teren pot pune în pericol realizarea recenzării totale în UAT-ul respectiv către recenzorul/recenzorii care a/au finalizat sau va/vor finaliza activitatea din teren înaintea termenului final de recenzare;
m) să însoțească recenzorii în zonele unde aceștia întâmpină dificultăți în desfășurarea interviurilor și să convingă populația să participe la recensământul populației și locuințelor, efectuând, dacă este necesar, interviuri în locul recenzorului;
n) să realizeze interviurile față în față cu respondenții în cazul în care recenzorul din sectorul respectiv este indisponibil, până la înlocuirea acestuia;
o) să sprijine UJIR în preluarea de la recenzori a materialelor de recensământ aferente sectoarelor de recensământ;
p) să coordoneze și să verifice din punct de vedere organizatoric și metodologic activitatea și lucrările efectuate de recenzorii din subordine;
q) să țină legătura cu coordonatorul la nivel de municipiu, oraș, comună și de sector al municipiului București și cu UJIR pentru lămurirea și rezolvarea tuturor problemelor apărute în perioada de recenzare;
r) să predea Beneficiarului legitimația și personalului DTS-UJIR terminalul informatic și materialele de recensământ, pe bază de proces-verbal de predare-primire;
s) să întocmească rapoartele de activitate ce vor sta la baza plății conform machetelor stabilite de UCIR/UJIR;
t) să realizeze alte activități la solicitarea UJIR sau a comisiei locale sau județene de recensământ, după caz, pentru îndeplinirea integrală a scopului recensământului populației și locuințelor din România în anul 2021.
III. Obligații specifice personalului de recensământ care are calitatea de coordonator la nivel de municipiu, oraș, comună și de sector al municipiului București la recensământul populației și locuințelor din anul 2021:
a) să primească de la Beneficiar legitimația și de la personalul DTS-UJIR terminalul informatic și materialele de recensământ, pe baza procesului-verbal de predare-primire, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3 la contract;
b) să participe la instruirea organizată de către DTS-UJIR;
c) să sprijine UJIR în repartizarea materialelor de recensământ personalului de recensământ;
d) să sprijine UJIR în colectarea materialelor de recensământ de la recenzori și recenzori-șefi după finalizarea activităților în teren;
e) să verifice, prin deplasarea în teren, împreună cu recenzorii din subordine, înainte de începerea operațiunilor de înregistrare, delimitarea clară a sectoarelor de recensământ pentru a preîntâmpina omisiunile sau dublele înregistrări, în cazul în care recenzorii nu sunt coordonați de un recenzor-șef;
f) să ia legătura cu UJIR pentru soluționarea eventualelor probleme legate de sectorizare - lipsa unor adrese, locuințe sau clădiri din lista adreselor de recenzat, includerea aceleiași adrese în două sectoare diferite; să comunice recenzorilor-șefi/recenzorilor soluțiile identificate pentru situațiile semnalate;
g) să ia legătura cu UJIR pentru găsirea unei soluții în cazul în care recenzorii/recenzorii-șefi îi sesizează existența în teren a unor probleme majore legate de sectorizare, dacă există zone ale localității care nu sunt incluse pe harta niciunui sector de recensământ sau dacă există zone incluse în două sau mai multe hărți/sectoare de recensământ etc.;
h) să organizeze programul de întâlniri cu recenzorii-șefi și recenzorii pentru lămurirea și punerea la punct a ultimelor detalii metodologice și organizatorice înaintea începerii vizitelor în teren;
i) să verifice modul în care își desfășoară activitatea recenzorii și recenzorii-șefi, dacă este cazul;
j) să verifice, în cazul în care recenzorii nu sunt coordonați de un recenzor-șef, dacă aceștia realizează completarea chestionarelor de recensământ la adresele incluse în sectorul de recensământ;
k) să comunice UJIR și UAT necesitatea înlocuirii recenzorilor și recenzorilor-șefi care absentează în perioada de înregistrare, din diverse motive, cu recenzori/recenzori-șefi de rezervă cărora să le asigure materialele de recensământ corespunzătoare, și să verifice că aceștia cunosc obligațiile și activitățile pe care trebuie să le îndeplinească;
l) să verifice ritmul de recenzare zilnic pe baza rapoartelor primite de la UJIR și să ia măsuri în cazul în care se constată încetiniri ale ritmului de recenzare sau constată un număr mare de adrese la care nu s-a realizat recenzarea;
m) să solicite UJIR alocarea adreselor recenzorului/ recenzorilor ale căror performanțe slabe înregistrate pe finalul activității în teren pot pune în pericol realizarea recenzării totale în UAT-ul respectiv către recenzorul/ recenzorii care a/au finalizat sau va/vor finaliza activitatea din teren înaintea termenului final de recenzare;
n) să însoțească recenzorii în zonele unde aceștia întâmpină dificultăți în desfășurarea interviurilor și să convingă populația să participe la recensământul populației și locuințelor;
o) să sprijine UJIR la preluarea de la recenzori și recenzori- șefi a materialelor de recensământ aferente sectoarelor de recensământ;
p) să valideze rapoartele de activitate ale recenzorilor-șefi din UAT-ul alocat;
q) să predea Beneficiarului legitimația și personalului DTS-UJIR terminalul informatic și materialele de recensământ, pe bază de proces-verbal de predare-primire;
r) să întocmească rapoartele de activitate ce vor sta la baza plății conform machetelor stabilite de UCIR/UJIR.
IV. Obligații specifice personalului de recensământ care are calitatea de coordonator la nivel de județ la recensământul populației și locuințelor din anul 2021:
a) să primească de la Beneficiar legitimația și terminalul informatic și materialele de recensământ, pe baza procesului-verbal de predare-primire, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3 la contract;
b) să participe la instruirea organizată de către DTS-UJIR;
c) să monitorizeze repartizarea materialelor de recensământ personalului de recensământ;
d) să monitorizeze colectarea materialelor de recensământ de la recenzori și recenzori-șefi după finalizarea activităților în teren;
e) să monitorizeze ritmul de recenzare pe toată perioada de colectare de date;
f) în cazul județelor, coordonatorii de județ să valideze rapoartele de activitate ale coordonatorilor la nivel de municipiu, oraș, comună și de sector al municipiului București;
g) să coordoneze și să verifice din punct de vedere organizatoric și metodologic activitatea și lucrările efectuate de recenzorii și recenzorii-șefi care își desfășoară activitatea în cadrul județului/UAT-ului repartizat;
h) să țină legătura cu comisia de recensământ locală sau județeană și/sau cu UJIR, după caz, pentru lămurirea și rezolvarea tuturor problemelor apărute în perioada de recenzare;
i) să comunice comisiei de recensământ locale sau județene și/sau UJIR, după caz, de îndată, problemele sau situațiile neprevăzute pe care le-a întâmpinat, în vederea găsirii unor soluții de rezolvare a acestora;
j) să predea Beneficiarului legitimația și personalului DTS-UJIR terminalul informatic și materialele de recensământ, pe bază de proces-verbal de predare-primire;
k) să întocmească rapoartele de activitate ce vor sta la baza plății conform machetelor stabilite de UCIR/UJIR;
l) să realizeze alte activități la solicitarea UJIR sau a comisiei locale sau județene de recensământ, după caz, pentru îndeplinirea integrală a scopului recensământului populației și locuințelor din România în anul 2021;
m) să promoveze recenzarea în teritoriu pe toată perioada de colectare de date.