Articolul I
Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 422/2011 privind normele tehnice de siguranță pentru navele maritime de pasageri, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 și 503 bis din 14 iulie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Anexele nr. 1-3 se abrogă.
2. În tot cuprinsul ordinului, trimiterile la anexele nr. 1-3 sunt cele prevăzute la anexele nr. I-III la Regulamentul delegat (UE) 2020/411 al Comisiei din 19 noiembrie 2019 de modificare a Directivei 2009/45/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind normele și standardele de siguranță pentru navele de pasageri în ceea ce privește cerințele de siguranță pentru navele de pasageri angajate în curse interne, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 83 din 19 martie 2020.
3. Mențiunea privind transpunerea normelor Uniunii Europene se modifică și va avea următorul cuprins:
Prezentul ordin transpune Directiva 2009/45/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 privind normele și standardele de siguranță pentru navele de pasageri, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 163 din 25 iunie 2009, așa cum a fost modificată prin Directiva 2010/36/UE a Comisiei din 1 iunie 2010 de modificare a Directivei 2009/45/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind regulile și standardele de siguranță pentru navele de pasageri, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 162 din 29 iunie 2010, prin Directiva (UE) 2016/844 a Comisiei din 27 mai 2016 de modificare a Directivei 2009/45/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind normele și standardele de siguranță pentru navele de pasageri, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 141 din 28 mai 2016, așa cum a fost rectificată prin rectificarea publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 193 din 19 iulie 2016, prin Directiva (UE) 2017/2.108 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 noiembrie 2017 de modificare a Directivei 2009/45/CE privind normele și standardele de siguranță pentru navele de pasageri, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 315 din 30 noiembrie 2017.
Prezentul ordin pune în aplicare Regulamentul delegat (UE) 2020/411 al Comisiei din 19 noiembrie 2019 de modificare a Directivei 2009/45/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind normele și standardele de siguranță pentru navele de pasageri în ceea ce privește cerințele de siguranță pentru navele de pasageri angajate în curse interne, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 83 din 19 martie 2020.