Având în vedere Referatul Direcției transport naval nr. 33.679/1.362 din 1.10.2021 de aprobare a Ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii pentru publicarea acceptării rectificării aduse Codului internațional pentru nave care operează în ape polare (Codul polar) prin Procesul-verbal de rectificare al Organizației Maritime Internaționale din 30 iulie 2021,
ținând seama de Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.404/2016 privind publicarea acceptării Codului internațional pentru nave care operează în ape polare (Codul polar), adoptat de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MSC.385(94) a Comitetului de siguranță maritimă din 21 noiembrie 2014 și, respectiv, prin Rezoluția MEPC.264(68) a Comitetului pentru protecția mediului marin din 15 mai 2015,
în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii,
viceprim-ministrul, ministrul transporturilor și infrastructurii, emite prezentul ordin.
Se publică rectificarea adusă Codului internațional pentru nave care operează în ape polare (Codul polar) prin Procesul-verbal de rectificare al Organizației Maritime Internaționale din 30 iulie 2021, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii, Bogdan-Stelian Mîndrescu, secretar de stat
București, 16 februarie 2022.
ANEXĂ
CODUL INTERNAȚIONAL PENTRU NAVE CARE OPEREAZĂ ÎN APE POLARE (CODUL POLAR) PROCES-VERBAL DE RECTIFICARE
Întrucât Codul internațional pentru nave care operează în ape polare (Codul polar) a fost adoptat de Comitetul de siguranță maritimă la 21 noiembrie 2014, la cea de-a nouăzeci și patra sesiune a sa (prevederile cu privire la siguranță din Introducere, precum și părțile integrale I-A și I-B), și de Comitetul pentru protecția mediului marin la 15 mai 2015, la cea de-a șaizeci și opta sesiune a sa (prevederile cu privire la protecția mediului din Introducere, precum și părțile integrale II-A și II-B), prin rezoluțiile MSC.385(94) și, respectiv, MEPC.264(68),
întrucât copia certificată a textului consolidat al Codului polar, astfel cum figurează în anexele rezoluțiilor MSC.385(94) și MEPC.264(68), a fost difuzată pe IMODOCS, în cadrul secțiunii Tratate, în arabă, chineză, engleză, franceză, rusă și spaniolă, la 23 februarie 2016,
întrucât a fost descoperită o eroare în textele în limbile arabă, chineză, engleză, franceză, rusă și spaniolă ale părții I-A din Codul polar,
întrucât Comitetul de siguranță maritimă, la cea de-a nouăzeci și noua sesiune a sa, a stabilit că paragraful 1.3.1 din partea IA a Codului polar, care prevede că „Fiecare navă, căreia i se aplică prezentul
cod, trebuie să aibă valabil la bord un certificat pentru nava polară“, ar trebui rectificat după cum urmează: „Fiecare navă căreia i se aplică prezenta parte trebuie să aibă la bord un certificat pentru nava polară, valabil“ și a solicitat Secretariatului să efectueze rectificarea necesară prin intermediul unui procesverbal de rectificare (MSC 99/22, paragrafele 21.32 și 21.33),
întrucât rectificarea propusă a fost comunicată tuturor guvernelor contractante prin Nota verbală NV.035 și nicio obiecție nu a fost primită în perioada specificată,
întrucât a fost efectuată rectificarea așa cum este indicat în documentul atașat prezentului procesverbal de rectificare,
în consecință, eu, subsemnatul, director al Diviziei afaceri juridice și relații externe a Organizației Maritime Internaționale, în numele secretarului general al Organizației, am semnat prezentul proces-verbal de rectificare la sediul central al Organizației astăzi, 30 iulie 2021.
Divizia afaceri juridice și relații externe
CODUL INTERNAȚIONAL PENTRU NAVE CARE OPEREAZĂ ÎN APE POLARE
[Toate referirile se fac la textul Codului polar așa cum apare în copia certificată a textului consolidat al rezoluțiilor MSC.385(94) și MEPC.264(68).]
Capitolul 1 - GENERALITĂȚI ↑ Cuprins
1.3 Certificat și inspecții
Se înlocuiește textul paragrafului 1.3.1 cu următorul text:
Fiecare navă căreia i se aplică prezenta parte trebuie să aibă la bord un certificat pentru nava polară, valabil.
Această rectificare se aplică textelor în limbile arabă, chineză, engleză, franceză, rusă și spaniolă ale copiei certificate a textului consolidat al Codului polar.