În conformitate cu Referatul de aprobare al Agenției Naționale pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu“ nr. 282 din 11.01.2022,
în temeiul prevederilor:
– Regulamentului delegat (UE) nr. 1.366/2015 al Comisiei din 11 mai 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește ajutoarele din sectorul apicol;
– Legii apiculturii nr. 383/2013, cu modificările și completările ulterioare;
– art. 57 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 1.188/2014 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu“, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite următorul ordin:
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, alineatul (2) al articolului 8 din anexa la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 251/2017 pentru aprobarea Sistemului unitar de identificare a stupinelor și stupilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 27 iulie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Sorin Moise, secretar de stat
București, 22 februarie 2022.