HOTĂRÂRE nr. 4 din 28 februarie 2022

HOTĂRÂRE Camera Consultan?ilor Fiscali
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 8 martie 2022
Intrat în vigoare
08.03.2022
Forma consolidată din
08.03.2022

În temeiul prevederilor art. 20 și ale art. 22 din Regulamentul de organizare și funcționare al Camerei Consultanților Fiscali, aprobat prin Hotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali nr. 3/2022,

Consiliul superior al Camerei Consultanților Fiscali, întrunit în ședința din 28 februarie 2022, hotărăște:

Articolul 1

Se convoacă Conferința ordinară anuală a Camerei Consultanților Fiscali în sistem online - teleconferință - pentru data de 14 aprilie 2022, denumită în continuare teleconferința.

Articolul 2

La lucrările teleconferinței pot participa toți membrii Camerei Consultanților Fiscali care nu înregistrează obligații restante față de Camera Consultanților Fiscali la data-limită stabilită pentru înscriere la teleconferință potrivit prezentei hotărâri, respectiv:

a) au depus toate declarațiile de activitate cu termen de depunere până în anul 2021 inclusiv;

b) nu înregistrează obligații de plată neachitate cu termen de scadență până în anul 2021 inclusiv;

c) nu înregistrează restanțe la orele de pregătire profesională stabilite în obligația acestora, conform normelor legale emise de Camera Consultanților Fiscali, până în anul 2021 inclusiv.

Articolul 3

(1) Participarea la teleconferință a membrilor cu drept de vot se poate face pe baza înscrierii ca participant, până pe data de 11 aprilie 2022, pe site-ul Camerei Consultanților Fiscali, utilizând formularul de înscriere pus la dispoziție de către Camera Consultanților Fiscali pe site-ul propriu.

(2) Pentru fiecare membru cu drept de vot înscris la teleconferință potrivit alin. (1), Camera Consultanților Fiscali transmite un nume de utilizator și o parolă pe adresa de e-mail precizată în formularul de înscriere.

Articolul 4

Camera Consultanților Fiscali asigură publicarea pe site-ul propriu a procedurii tehnice privind înscrierea, participarea și exercitarea votului membrilor participanți la teleconferință, cu cel puțin 10 zile înainte de data întrunirii acesteia.

Articolul 5

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Camerei Consultanților Fiscali, Dan Manolescu

București, 28 februarie 2022.

Nr. 4.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.