HOTĂRÂRE nr. 28 din 29 martie 2022

HOTĂRÂRE Camera Deputa?ilor
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 30 martie 2022
Intrat în vigoare
30.03.2022
Forma consolidată din
30.03.2022

În temeiul prevederilor art. 67 și ale art. 148 din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene și ale art. 163-188 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările și completările ulterioare,

Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.

ARTICOL UNIC

Luând în considerare Opinia nr. 4c-22/175, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 22 martie 2022, Camera Deputaților:

1. susține Planul de urgență pentru garantarea aprovizionării cu alimente și a securității alimentare în vremuri de criză;

2. subliniază legătura dintre nivelul de sănătate și disponibilitatea de hrană adecvată, cu o compoziție naturală, cu compușii necesari funcționării metabolismului;

3. recomandă dezvoltarea cooperării în domeniul medicinei veterinare la nivelul Uniunii Europene;

4. recomandă crearea unui mecanism permanent de monitorizare a nivelului de pregătire al Uniunii Europene pentru amenințările la adresa securității alimentare;

5. subliniază necesitatea unui efort administrativ susținut la nivelul Uniunii Europene pentru a asigura accesul larg al comunităților locale, fermierilor și al consumatorilor la cele mai recente informații și cunoștințe științifice relevante pentru o nutriție sănătoasă;

6. recomandă analizarea vulnerabilităților specifice zonelor rurale îndepărtate și izolate în ce privește prevenirea malnutriției și a impactului situațiilor de criză;

7. recomandă un format pentru armonizarea politicilor de garantare a aprovizionării cu alimente și a securității alimentare în vremuri de criză, precum și a celor referitoare la răspunsul adecvat pentru contracararea amenințărilor la adresa securității alimentare a Uniunii Europene;

8. recomandă armonizarea obiectivelor educației la nivelul Uniunii Europene cu politicile și măsurile pentru garantarea aprovizionării cu alimente și a securității alimentare în vremuri de criză;

9. recomandă intensificarea eforturilor la nivelul Uniunii Europene de fructificare a oportunităților oferite de economia bazată pe date pentru identificarea riscurilor în privința securității alimentare în vremuri de criză;

10. consideră esențială coordonarea Planului de urgență pentru garantarea aprovizionării cu alimente și a securității alimentare în vremuri de criză cu planurile privind pregătirea pentru dezastrele naturale;

11. subliniază că este necesară o strategie de comunicare cuprinzătoare, care să însoțească Planul de urgență pentru garantarea aprovizionării cu alimente și a securității alimentare în vremuri de criză;

12. consideră esențială crearea unui mecanism de monitorizare, prin intermediul platformelor digitale, care să asigure evidența stocurilor la produsele agricole la nivelul Uniunii Europene pentru garantarea aprovizionării cu alimente și a securității alimentare în vremuri de criză;

13. consideră esențială susținerea producătorilor pentru a crește capacitatea de a furniza produse de calitate ridicată.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 29 martie 2022, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, Ciprian-Constantin Șerban

București, 29 martie 2022.

Nr. 28.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.