În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 286 alin. (2), art. 288 alin. (1) și (2), art. 293 și 299 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 867 alin. (1) și art. 868 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se declară bun de interes public național și se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrarea Ministerului Sănătății - Direcția de Sănătate Publică a Județului Neamț a imobilului având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, trecut în domeniul public al statului în baza Hotărârii Consiliului Județean Neamț nr. 212 din 3.11.2021, cu destinația deținută anterior predării către autoritatea publică locală prin Hotărârea Guvernului nr. 453/2019, respectiv de clădire aferentă serviciilor publice descentralizate ale ministerelor.
(2) Predarea-primirea imobilului menționat la alin. (1) se va realiza între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Ministerul Sănătății își va actualiza în mod corespunzător datele din evidențele cantitativ-valorice și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 15 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Ministrul sănătății, Alexandru Rafila Ministrul finanțelor, Adrian Câciu Ministrul culturii, Lucian Romașcanu
București, 6 aprilie 2022.
ANEXĂ
DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului care se înscrie în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și se dă în administrarea Ministerului Sănătății - Direcția de Sănătate Publică a Județului Neamț
Nr. M.F.P.Codul de clasificarePersoana juridică căreia i se dă în administrare imobilul (CUI)Denumirea bunului care face obiectul actului normativDatele de identificare ale imobiluluiValoarea de inventar (lei)Baza legală de înscriere în inventarul centralizatDescrierea tehnicăAdresa1234567Se va atribui nr. nou.8.29.11Ministerul Sănătății - Direcția de Sănătate Publică a Județului Neamț CUI 2613370Corp clădire (SSS + casa medicului)Țara: România; județul: Neamț; MRJ: Piatra-Neamț; str. Ștefan cel Mare nr. 2384.325HCJ Neamț nr. 212/2021
Sc = Sd = 173 mp + terasă = 4 mp