În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă stema comunei Lopătari, județul Buzău, prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Lopătari, județul Buzău, sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, Kelemen Hunor Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán
București, 6 aprilie 2022.
Anexa nr. 1*)
STEMA comunei Lopătari, județul Buzău
*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
Anexa nr. 2
DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE elementelor însumate ale stemei comunei Lopătari, județul Buzău
Descrierea stemei
Stema comunei Lopătari se compune dintr-un scut triunghiular, cu flancurile rotunjite, tăiat în furcă răsturnată.
În prima partiție, la dreapta, în câmp de argint, se află un brad verde smuls.
În a doua partiție, la stânga, în câmp albastru, se află un cerb de argint redat din profil, spre dreapta, cu coada așezată în fascie, cu piciorul drept din față ridicat în sus și flexat din genunchi sub un unghi de aproximativ 60°.
În vârful scutului, în câmp de aur, se află o flacără roșie poziționată în pal.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate
Bradul și cerbul reprezintă bogăția silvică și, respectiv, bogăția cinegetică a zonei.
Flacăra face trimitere la „focul viu“ (flacără formată prin arderea gazelor naturale care ies la suprafață prin fisurile scoarței terestre) din zonă.
Coroana murală cu un turn crenelat reprezintă rangul administrativ al localității, cel de comună.