HOTĂRÂRE nr. 559 din 28 aprilie 2022

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 4 mai 2022
Intrat în vigoare
04.05.2022
Forma consolidată din
04.05.2022
Cuprins

În temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă Nota de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții „Sistem integrat de management în Sistemul de asigurări sociale de sănătate“, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea proiectului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile și din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru cota de contribuție proprie, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Articolul 3

Casa Națională de Asigurări de Sănătate răspunde de modul de implementare a proiectului de investiții prevăzut la art. 1, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Ministrul sănătății, Alexandru Rafila Ministrul finanțelor, Adrian Câciu

București, 28 aprilie 2022.

Nr. 559.

ANEXĂ

NOTĂ DE FUNDAMENTARE privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții „Sistem integrat de management în sistemul de asigurări sociale de sănătate“Context general

1. Descrierea situației actuale

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) este instituție publică, autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, al cărei principal obiect de activitate îl reprezintă asigurarea funcționării unitare și coordonate a sistemului asigurărilor sociale de sănătate din România.

Principalul obiectiv al CNAS este administrarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS), precum și finanțarea, prin intermediul acestui fond, a serviciilor medicale necesare asiguraților.

Furnizarea serviciilor medicale se face în funcție de cerere și ofertă, fapt ce asigură cadrul necesar pentru eliminarea risipei și raționalizarea cheltuielilor. CNAS are rolul de a valorifica acest cadru, prin verificarea furnizării serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale în conformitate cu prevederile cadrului normativ în vigoare.

Relațiile dintre furnizori și casele de asigurări de sănătate se desfășoară în baza unui contract-cadru în care sunt specificate criteriile cantitative și calitative de evaluare a activității medicale, în funcție de care se realizează plata furnizorilor pentru serviciile furnizate. CNAS are rolul de a urmări respectarea contractului-cadru și aplicarea lui într-un mod unitar, la nivelul întregii țări.

CNAS funcționează pe baza statutului propriu și are următoarele principale obligații:

să asigure logistica funcționării unitare și coordonate a sistemului asigurărilor sociale de sănătate;

să urmărească folosirea cu eficiență a FNUASS;

să folosească mijloace adecvate de mediatizare pentru reprezentarea, informarea și susținerea intereselor asiguraților pe care îi reprezintă;

să acopere nevoile de servicii de sănătate ale persoanelor, în limita fondurilor disponibile.

Platforma informatică a asigurărilor de sănătate (PIAS), gestionată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, asigură la nivel național cadrul unitar informațional și strategic de gestionare a FNUASS.

În prezent, PIAS gestionează un număr de peste 18 milioane de persoane beneficiare de servicii medicale și medicamente, un număr de peste 70.000 de utilizatori reprezentând furnizori de servicii medicale și medicamente, peste 700.000 de servicii raportate și validate zilnic, din care aproximativ 200.000 sunt prescripții medicale. Dimensiunile aproximative din prezent ale principalelor baze de date sunt după cum urmează:

SIUI - 48TB: Notă: baza de date SIUI conține atât o instanță centrală SIUI, cât și câte o instanță aferentă fiecărui județ;

SIPE - 19TB;

CEAS - 4.4TB;

DES - 15.1TB;

altele (card european etc.) - până în 7.5TB.

2. Obiectivul general al proiectului/Scopul proiectului

Obiectivul proiectului propus, intitulat „Sistem integrat de management în Sistemul de asigurări sociale de sănătate“ este de a dezvolta un instrument pentru suport operațional ce optimizează procesele decizionale ale instituției, de a furniza informații pe baza cărora pot fi realizate politici publice în domeniul sănătății și social, precum și de a consolida capacitatea instituțională a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de a comunica rapid și eficient cu instituțiile care alimentează cu date sistemul de sănătate publică, prin creșterea gradului de interoperabilitate a sistemelor informaționale și informatice utilizate și standardizarea datelor, fapt ce va conduce la creșterea eficienței activității proprii și a prestigiului instituției.

Sistemul integrat de management va permite elaborarea de rapoarte, analize, studii menite să îmbunătățească și să consolideze capacitatea decizională a beneficiarului prin prelucrarea datelor specifice colectate de Platforma informatică din asigurările de sănătate (PIAS) care cuprinde:

• Sistemul informatic unic integrat (SIUI) reprezintă nucleul PIAS pentru gestionarea și controlul utilizării FNUASS la nivelul tuturor furnizorilor de servicii medicale și medicamente, precum și ale regulilor de validare și decontare a serviciilor conform prevederilor legale în vigoare. Sistemul este în producție începând cu noiembrie 2008 și în anul 2012 a suferit o modificare de arhitectură prin care s-a trecut la SIUI centralizat;

• Sistemul național de prescriere electronică (SIPE), care asigură gestionarea integrală a activităților privind utilizarea în condițiile legii a rețetelor medicale acoperite parțial sau integral din FNUASS. Acest sistem a fost pus în funcțiune în luna iulie 2012 și din ianuarie 2013 este folosit exclusiv pentru operarea rețetelor medicale acoperite din FNUASS;

• Sistemul național al cardului de asigurări sociale de sănătate (CEAS), care asigură gestionarea utilizării cardului național de asigurări sociale de sănătate ca mijloc de identificare în sistemul medical a persoanelor asigurate. Acest sistem a fost pus în funcțiune în luna decembrie 2012, fiind utilizat treptat, pe măsura distribuirii către asigurați a cardurilor CEAS;

• Sistemul dosarului electronic de sănătate al pacientului (DES) - finalizat în aprilie 2014 este un instrument de gestionare a informațiilor medicale relevante pentru fiecare pacient beneficiar al serviciilor medicale suportate din FNUASS.

Sistemele informatice componente ale PIAS au fost create la momente diferite, în arhitecturi diferite, rezultând o platformă informatică care, deși este funcțională și de neînlocuit din punct de vedere operațional, nu poate fi folosită pentru analiza integrată a datelor existente. Mai mult, pe lângă acestea mai există și alte sisteme informatice secundare, cum ar fi cel de gestiune a cardului european de sănătate, care vin să aducă o notă și mai accentuată de complexitate a peisajului IT al sistemelor. Pentru ca datele acestea să fie integrate, ele trebuie preluate, convertite, reformatate, renumerotate, sumarizate etc., rezultând o imagine unică a activităților CNAS care va conduce, printre altele, la consolidarea capacității instituționale și o planificare strategică mai eficientă, respectiv elaborarea de politici publice bazate pe dovezi/informații solide.

3. Obiectivele specifice ale proiectului

Dezvoltarea sistemului integrat de management are scopul:

• susținerii unui proces decizional performant și a unei planificări strategice fundamentate pe dovezi, pentru atingerea obiectivelor instituționale;

• obținerii unor informații complexe, competitive și de actualitate, destinate realizării politicilor publice în domeniul sănătății;

• consolidării capacității instituționale a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de a comunica rapid și eficient cu instituțiile care alimentează cu date sistemul de asigurări sociale de sănătate;

• creșterii gradului de interoperabilitate a sistemelor informatice integrate și viitoare din platforma PIAS.

Soluția care se dorește a fi implementată prin acest proiect va asigura interoperabilitatea sistemului propus cu alte sisteme existente și viitoare din Platforma informatică a asigurărilor de sănătate (PIAS) prin utilizarea de standarde comune în domeniu. Sistemul propus va respecta atât politicile și reglementările interne ale instituției, cât și legislația în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal, protecția informațiilor clasificate și alte acte normative care se referă la tehnologia informației.

Soluția va trebui să asigure respectarea la un nivel ridicat a cerințelor de securitate informațională a datelor și informațiilor gestionate în PIAS, protejarea bazelor de date a PIAS, integritatea bazelor de date a PIAS, garantarea la un nivel ridicat a securității și confidențialității informațiilor deținute, asigurarea continuității activităților.

Din punct de vedere funcțional sistemul propus trebuie să:

1. analizeze și să dezvolte funcționalități și fluxuri de colectare/replicare și integrare a datelor provenite din PIAS specifice fiecărui tip de autoritate sau instituție publică cu care CNAS a încheiat protocoale referitoare la schimbul de date (privind asigurații);

2. analizeze și să dezvolte funcționalități și fluxuri care să permită accesul sigur și de încredere al furnizorilor de servicii medicale la anumite informații privind asigurații (de exemplu, verificarea calității de asigurat sau a altor atribute esențiale ale acestuia);

3. analizeze și să dezvolte funcționalități specifice de migrare și colectare eficientă a datelor din PIAS, conform nevoilor identificate;

4. crească consistența datelor despre asigurați gestionate de SIUI;

5. integreze și să valorifice operațional și analitic volume mari de date;

6. reutilizeze modalitățile de acces actuale implementate de celelalte sisteme componente ale PIAS, acolo unde este judicios;

7. aplice măsuri uniforme pentru protecția, siguranța și prelucrarea datelor.

Sistemul informatic propus are ca scop principal furnizarea de servicii online specifice administrației publice centrale în beneficiul asiguraților, al mediului de afaceri și al altor instituții și organizații la nivel local și/sau la nivel central. În acest sens, pe lângă funcționalitățile avansate de analiză a datelor ce vor fi dezvoltate pentru utilizatorii interni ai instituției, se va implementa și un set de interfețe web care va permite accesul utilizatorilor din afara instituției la date ale acesteia, structurate pe patru niveluri de interes:

1. utilizatorii din alte instituții publice, care pot interoga date ale beneficiarului;

2. furnizorii de servicii medicale, care pot consulta aici anumite date statistice legate de activitatea din domeniul lor specific;

3. un număr relativ redus de utilizatori care pot accesa un set mai larg de date statistice legate de activitatea beneficiarului, în interes public - reprezentanți ai organizațiilor profesionale sau neguvernamentale cu activitate în domeniu, ai presei etc.;

4. publicul larg, care va avea acces la un set de rapoarte statice, reîmprospătate periodic (o dată sau de două ori pe săptămână).

Astfel, activitatea specifică a instituției și serviciile publice oferite de către aceasta pentru cetățeni și mediul de afaceri, în cazul de față fiind vorba de asigurați și furnizorii de servicii medicale, vor fi puse la dispoziție prin intermediul componentei aplicative sub formă de servicii web publice online. Acest lucru va asigura apropierea instituției de cetățeni și mediul de afaceri și va oferi acestora servicii sofisticate, moderne și electronice.

Din perspectiva colaborării interinstituționale, comunicarea și colaborarea joacă un rol esențial. Sistemul informatic propus este instrumentul modern, actual, care asigură legătura directă între instituție și publicul larg și conduce către o mai bună

transparență și eficiență a activităților efectuate pentru îndeplinirea obiectivelor proprii prin punerea la dispoziție a unor servicii accesibile online. Astfel, acesta va fi un instrument ce permite desfășurarea în mod eficient și în anumite cazuri automat a activităților specifice interfeței dintre organismele administrației centrale și cetățeni/mediul de afaceri - în acest sens, sistemul va include funcționalitățile necesare înregistrării utilizatorilor externi instituției pentru accesul la funcționalitățile de vizualizare și analiză a datelor expuse în exterior.

Sistemul informatic propus are ca scop principal și furnizarea de servicii online specifice administrației publice centrale (consultare/vizualizare de date statistice) în beneficiul cetățenilor, al mediului de afaceri și al altor instituții și organizații la nivel local și/sau la nivel central. În plus, acesta este un instrument ce permite desfășurarea în mod eficient și, în anumite cazuri, automat a activităților specifice interfeței dintre organismele administrației centrale și cetățeni/mediul de afaceri - în sensul că nu mai este nevoie de cereri complicate de consultare a datelor ce trebuie depuse la nivelul caselor de asigurări de sănătate; astfel, cererile de acces la date se vor derula prin noul sistem implementat. Informațiile statistice despre activitatea specifică a instituției și serviciile publice oferite de către aceasta pentru cetățeni și mediul de afaceri, în cazul de față fiind vorba de asigurați și furnizorii de servicii medicale, vor fi puse la dispoziție prin intermediul componentei aplicative sub formă de servicii web publice online, accesibile în browser web. Acest lucru va asigura accesul la servicii electronice moderne.

Valoarea totală a proiectului este în sumă de 101.980 mii lei, din care cheltuieli de investiții în sumă de 98.056 mii lei.

Titular: Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Beneficiar: Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Amplasament: municipiul București, Calea Călărașilor nr. 248, bloc S19, sectorul 3

Indicatori tehnico-economiciValoarea totală a proiectului de investiții (inclusiv TVA)mii lei98.056(în prețuri valabile în luna noiembrie 2019; 1 euro = 4,7545 lei)Eșalonarea cheltuielilor de investițiiAnul Imii lei52.360Anul IImii lei45.696Capacități:- Sistem informaticbuc.1Durata de execuție a investițieiluni18

Finanțarea investiției

Finanțarea proiectului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul operațional Capacitate administrativă, axa prioritară - Administrație publică și sistem judiciar eficiente, și din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru cota de contribuție proprie, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.