ARTICOL UNIC
Hotărârea Guvernului nr. 148/2022 pentru aprobarea Programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 3 februarie 2022, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 5, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
(4) Valorificarea producțiilor prevăzute la alin. (1) lit. d) se face în perioada 1 martie-1 iulie 2022 inclusiv a anului de cerere, pentru ciclul I de producție, și, respectiv, 15 octombrie-9 decembrie 2022 inclusiv a anului de cerere, pentru ciclul II de producție.
2. La articolul 14, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
(2) Pentru obținerea sprijinului prevăzut la art. 6 alin. (2), după efectuarea verificărilor prevăzute la art. 11 și 12, potențialii beneficiari înregistrați în Registrul unic pentru accesarea programului au obligația să depună la DAJ unde au depus cererea documentele justificative prevăzute la art. 5 alin. (5), precum și copia Registrului de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, completat la zi și avizat de OFJ, până la 30 august 2022 inclusiv, pentru ciclul I de producție, și, respectiv, 15 decembrie 2022 inclusiv, pentru ciclul II de producție.
3. Articolul 15 va avea următorul cuprins:
Articolul 15
Responsabilii desemnați din cadrul DAJ, după finalizarea tuturor verificărilor condițiilor de eligibilitate, stabilesc sumele aferente reprezentând ajutor de minimis pentru fiecare beneficiar eligibil, întocmesc situația centralizatoare a sumelor aprobate reprezentând ajutor de minimis, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5, și o transmit la Direcția generală buget-finanțe și fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, până la data de 15 septembrie 2022 inclusiv, pentru ciclul I de producție, și, respectiv, 20 decembrie 2022 inclusiv, pentru ciclul II de producție.