Articolul 1
Senatul României:
1. constată că propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind gazele fluorurate cu efect de seră, de modificare a Directivei (UE) 2019/1.937 și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 517/2014 - COM(2022) 150 final respectă principiile subsidiarității și proporționalității;
2. consideră că prezenta propunere contribuie la obiectivele Uniunii Europene de dezvoltare durabilă, în special la „combaterea schimbărilor climatice“, dar și la „sănătate și bunăstare“, „viața terestră“ și „producția și consumul durabil“;
3. susține că pot fi îmbunătățite, în procesul de negociere la nivelul Uniunii Europene, prevederile referitoare la:
a) măsurile împotriva comerțului ilicit;
b) colaborarea dintre autoritățile de control;
c) distrugerea cantităților de substanțe care diminuează stratul de ozon sau a echipamentelor care funcționează pe baza acestora;
d) alocarea cotelor pentru introducerea pe piață a gazelor fluorurate, precum și stabilirea unei perioade de tranziție pentru importul de echipamente a căror funcționare se bazează pe gaze fluorurate cu potențial de încălzire mai mare de 150.