HOTĂRÂRE nr. 906 din 13 iulie 2022

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 722 din 19 iulie 2022
Intrat în vigoare
19.07.2022
Forma consolidată din
19.07.2022
Cuprins

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, precum și al art. 5 alin. (1), art. 8 alin. (3), art. 9 alin. (8) și al art. 32 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

(1) Se aprobă suplimentarea pe anul 2022 a sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 496/2017, în valoare de 62.825.925 lei, cu suma de 31.853.239 lei, care se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021, suma totală devenind 94.679.164 lei.

(2) Suma de 94.679.164 lei se va aloca de la capitolul 84.01 „Transporturiˮ, titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020ˮ, articolul 58.03 „Programe din Fondul de Coeziune - FC“, respectiv de 65.498.915 lei și de la titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, alineatul 51.02.34 „Transferuri pentru finanțarea proiectului de investiții la metrou“, respectiv de 29.180.249 lei.

Articolul II

Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 496/2017 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă - Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai-Otopeni)“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 17 iulie 2017, se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre.

Articolul III

(1) Se aprobă declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată prevăzute la art. II, care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă - Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai-Otopeni)“ situate pe amplasamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 496/2017, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Societatea de Transport cu Metroul București „Metrorex“ - S.A.

(2) Se aprobă lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii, potrivit alin. (1), situate pe raza municipiului București, sectorul 1, și Otopeni din județul Ilfov, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor, prevăzută în anexa la prezenta hotărâre.

Articolul IV

(1) Sumele aprobate potrivit art. I se utilizează în scopul acordării justelor despăgubiri pentru imobilele prevăzute la art. II, în conformitate cu anexa la prezenta hotărâre.

(2) Sumele individuale prevăzute la alin. (1) se virează de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii într-un cont de trezorerie deschis pe numele Societății de Transport cu Metroul București „Metrorex“ - S.A., în termen de cel mult 30 de zile de la data aprobării cererii de deschidere de credite, conform prevederilor art. 4 alin. (8) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2011, cu completările ulterioare, la dispoziția proprietarilor/deținătorilor de imobile proprietate privată care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național, situat pe amplasamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 496/2017, în vederea efectuării plății despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii.

Articolul V

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Societatea de Transport cu Metroul București „Metrorex“ - S.A., răspunde de realitatea datelor din anexa la prezenta hotărâre, de modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri, precum și de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acesteia.

PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii, Bogdan-Stelian Mîndrescu, secretar de stat Ministrul finanțelor, Adrian Câciu

București, 13 iulie 2022.

Nr. 906.

ANEXĂ

LISTA cuprinzând imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă - Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai-Otopeni)“ situate pe raza municipiului București și a localității Otopeni din județul Ilfov, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor lucrării de utilitate publică de interes național

Nr.

crt.

Județul

U.A.T.

Numele și prenumele proprietarului/deținătorului imobilului

Tarla/Parcelă

(Adresa poștală)

Categoria

de folosință

Număr cadastral (număr topo)

Număr

carte funciară

Suprafață totală

a imobilului (mp)

Suprafață teren

de expropriat (mp)

Suprafață construcții

de expropriat (mp)/(ml)

Construcții de expropriat

(mp)

Garduri

de expropriat (ml)

Valoarea despăgubirii conform Legii

nr. 255/2010 (lei)

clădiri

parcări

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

1

București

Sector 1

MUNICIPIUL BUCUREȘTI - DOMENIUL PRIVAT

Bulevardul Ion Mihalache nr. 176, sector 1, București

Cc

274473

274473

977

teren 1 mp

1.359,00

2

București

Sector 1

MANEA ANDREI

Strada Scărișoara nr. 2, sector 1, București

Cc

276061

276061

94

teren 42 mp

57.064,00

gard - 3 ml

3

587,00

3

București

Sector 1

MANEA ANDREI

Strada Scărișoara nr. 2, lot 4, sector 1, București

Cc

276060

276060

219

teren 43 mp

58.423,00

gard - 8,7 ml

8,7

1.213,00

4

București

Sector 1

LUXTEN LIGHTING COMPANY - S.A.

Strada Parângului nr. 76, sector 1, București

Cc

260147

260147

27732

teren 15 mp

20.380,00

gard - 7 ml

7

2.319,00

5

București

Sector 1

PROPRIETAR NEIDENTIFICAT*)

Strada Scărișoara, sector 1, București

Cc

-

-

-

teren 61 mp

60.400,00

6

București

Sector 1

PROPRIETAR NEIDENTIFICAT*)

Strada Scărișoara, sector 1, București

Cc

-

-

-

teren 27 mp

36.684,00

gard - 1,45 ml

1,45

110,00

7

București

Sector 1

PROPRIETAR NEIDENTIFICAT*)

Strada Carpați FN, sector 1, București

A

-

-

-

teren 357 mp

412.185,00

8

București

Sector 1

PROPRIETAR NEIDENTIFICAT*)

Strada Carpați FN, sector 1, București

A

-

-

-

teren 1.019 mp

1.176.518,00

9

București

Sector 1

MUNICIPIUL BUCUREȘTI - DOMENIUL PRIVAT drept de concesionar S.C. APA NOVA BUCUREȘTI - S.A.

Strada Parcului

nr. 33-53, sector 1, București

Cc

238164

238164

44223

teren 113 mp

319.952,00

gard - 1,95 ml

1,95

394,00

10

București

Sector 1

S.C. „AUTO ROM“ - S.R.L.

Bd. Expoziției nr. 2, sector 1, București

Cc

218123

218123

8748

teren 2.969 mp

8.414.148,00

construcție 1.383,9 mp

1383,9

6.210.456,00

parcare 650 mp

650

1.478.824,00

gard-

150,14 ml

150,14

27.406,00

11

București

Sector 1

ADMINISTRAREA ȘI ÎNTREȚINEREA FONDULUI IMOBILIAR/CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE A ROMÂNIEI

WORLD TRADE CENTER BUCUREȘTI- S.A.

Piața Montreal nr. 10, sector 1, București

Cc

210248

210248

26610

construcție

7 mp

7

18.876,00

gard -

42,79 ml

42,79

6.645,00

12

București

Sector 1

TINU ANDREI

Bd. Aerogării nr. 1, sector 1, București

Cc

253001-C1-U2

253001-C1-U2

144

teren 99,59 mp

236.922,00

construcție 143,80 mp

143,8

536.971,00

gard - 52,6 ml

52,6

10.960,00

GHEORGHE DUMITRU și

GHEORGHE TEODORA

253001-C1-U3

253001-C1-U3

teren 44,05 mp

104.794,00

construcție 59,28 mp

59,28

221.361,00

gard -

18,37 ml

18,37

3.821,00

PROPRIETAR NEIDENTIFICAT*)

construcție

41 mp

41

19.112,00

13

București

Sector 1

POPOVICI STEFAN MIHAI

BIANU ELVIRA RUXANDRA SIMONA STEFANA

Șoseaua București-Ploiești nr. 36, sector 1, București

Cc

267286-C1-U2

267286-C1-U2

89

teren 40,30 mp

95.872,00

construcție 141,63 mp

141,63

643.748,00

gard 12,44 ml

12,44

4.189,00

SIMION DUMITRU

SIMION RODICA

267286-C1-U1

267286-C1-U1

teren 48,68 mp

115.809,00

construcție 136,55 mp

136,55

620.658,00

gard 17,73 ml

17,73

5.973,00

PROPRIETAR NEIDENTIFICAT*)

construcție

47 mp

47

29.641,00

14

București

Sector 1

1. COJOCARU SIMONA

2. IENASEL JUGANARU ELENA

3. CORNILA ANA-RALUCA

4. RACHIERU RAZVAN-ALEXANDRU

5. RACHIERU RALUCA-IOANA

Șoseaua București-Ploiești nr. 38, sector 1, București

Cc

1182

teren 1.182 mp

2.179.263,00

construcție

494 mp

494

872.264,00

gard -

99,64 ml

99,64

8.762,00

15

București

Sector 1

COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI - S.A.

Șoseaua București-Ploiești nr. 40, sector 1, București

Cc

271415

271415

1716

teren 1.455 mp

2.793.360,00

parcare

705,9 mp

705,9

1.361.611,00

gard 72,87

72,87

11.316,00

16

București

Sector 1

COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI

BUCUREȘTI - S.A., drept de închiriere RA AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ ROMÂNĂ

Șoseaua București-Ploiești nr. 40, sector 1, București

Cc

227217

227217

4667

teren 694 mp

1.332.366,00

parcare

347,9 mp

347,9

671.065,00

gard -

54,66 ml

54,66

15.960,00

17

București

Sector 1

COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI

BUCUREȘTI - S.A.

Șoseaua București-Ploiești nr. 40, sector 1, București

Cc

227220

227220

6903

teren 763 mp

2.092.185,00

gard -

29,91 ml

29,91

8.733,00

18

București

Sector 1

COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI

BUCUREȘTI - S.A.

Șoseaua București-Ploiești nr. 40, sector 1, București

Cc

266062

266062

3190

teren 569 mp

1.092.386,00

parcare

498,70 mp

498,70

961.943,00

gard -

30,74 ml

30,74

8.975,00

19

București

Sector 1

COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI - S.A., drept de închiriere S.C. ROMSERVICE CORPORATION - S.R.L.

Șoseaua București - Ploiești nr. 40, sector 1, București

Cc

267895

267895

2187

teren 64 mp

160.052,00

gard -

14,79 ml

14,79

4.318,00

20

București

Sector 1

COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI

BUCUREȘTI - S.A.

Șoseaua București - Ploiești nr. 40, sector 1, București

Cc

227215

227215

1025

teren 2 mp

4.750,00

gard -

2,55 ml

2,55

466,00

21

București

Sector 1

COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI - S.A., drept de închiriere RA AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ ROMÂNĂ

Șoseaua București - Ploiești nr. 40, sector 1, București

Cc

227217

227217

4667

teren 30 mp

49.887,00

parcare

20.9 mp

20,90

40.314,00

gard - 2.56 ml

2,56

467,00

22

București

Sector 1

COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI - S.A.

Șoseaua București - Ploiești nr. 40, sector 1, București

Cc

227225

227225

573

teren 14 mp

33.251,00

gard - 3,35 ml

3,35

612,00

23

București

Sector 1

COMPANIA

NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI - S.A.

Șoseaua

București-Ploiești nr. 40, sector 1, București

Cc

227220

227220

6903

teren 317 mp

752.902,00

24

București

Sector 1

CRISTACHE FLORIN GEORGIAN și

CRISTACHE LAURA NATALIA

Bd. Aerogării nr. 3, sector 1, București

Cc

276299

276299

383

teren 383 mp

1.008.562,00

gard -

59,37 ml

59,37

9.111,00

25

București

Sector 1

S.C. AUTOMOBILE

BAVARIA - S.R.L.

Strada

București-Ploiești nr. 53A, sector 1, București

Cc

205090

205090

11995

teren 420 mp

903.616,00

parcare

419,6 mp

419,6

747.108,00

gard -

48,74 ml

48,74

14.231,00

26

București

Sector 1

S.C. BĂNEASA 6981 - S.R.L.

Șoseaua

București-Ploiești nr. 73A, sector 1, București

Cc

211771

211771

1007

teren 928 mp

2.097.793,00

27

București

Sector 1

S.C. BĂNEASA 6981 - S.R.L.

Șoseaua București-Ploiești nr. 73-81, sector 1, București

Cc

211767

211767

13535

teren 2290 mp

4.926.858,00

construcție

57,4 mp

57,4

71.612,00

parcare

1823,6 mp

1823,6

3.246.964,00

gard -

132,64 ml

132,64

28.271,00

28

București

Sector 1

S.C. MEGA IMAGE - S.R.L.

Șoseaua

București-Ploiești nr. 83-87, sector 1, București

Cc

267295

267295

14827

teren 3456 mp

10.614.772,00

29

București

Sector 1

S.C. MEGA IMAGE - S.R.L.

Șoseaua București-Ploiești, nr. 87A, sector 1, București

Cc

267296

267296

229

teren 68 mp

145.990,00

30

București

Sector 1

1. CATANICIU TEODORA

2. CATANICIU NICOLAE

3. VISENESCU VIRGILIU SORIN 4. DIMOFTE RADU

5. DIMOFTE MARIA

6. BEJENARIU GEORGETA

Șoseaua București-Ploiești nr. 89, lot 2,

sector 1, București

Cc

231247

231247

31902

teren 1404 mp

2.206.470,00

gard -

56,73 ml

56,73

12.091,00

31

București

Sector 1

S.C. BĂNEASA INVESTMENTS - S.A.

Șoseaua

București-Ploiești

nr. 42-44, bl. LOT 25, Sc. P 18/1/3, sector 1, București

Cc

259137

259137

22991

teren 728 mp

1.645.683,00

32

București

Sector 1

S.C. BĂNEASA INVESTMENTS - S.A.

IKEA ROMÂNIA - S.R.L.

Șoseaua București-Ploiești nr. 42A, sector 1, București

Cc

228162

228162

36378

teren 685 mp

1.189.320,00

parcare

684,9 mp

684,9

1.219.481,00

33

București

Sector 1

S.C. BĂNEASA INVESTMENTS - S.A.

Șoseaua București-Ploiești nr. 42-44, sector 1, București

Cc

206153

206153

741

teren 312 mp

465.652,00

34

București

Sector 1

S.C. BĂNEASA INVESTMENTS - S.A.

Șoseaua București-Ploiești nr. 42-44, sector 1, București

Cc

206152

206152

1996

teren 406 mp

605.945,00

35

București

Sector 1

S.C. BĂNEASA INVESTMENTS - S.A.

Șoseaua București-Ploiești nr. 42-44, sector 1, București

Cc

221957

221957

1386

teren 1.386 mp

2.068.570,00

36

București

Sector 1

S.C. BĂNEASA INVESTMENTS - S.A.

Șoseaua București-Ploiești nr. 42-44, sector 1, București

Cc

217072

217072

19910

teren 483 mp

759.063,00

37

București

Sector 1

S.C. DEVELOPERS - S.R.L.

Șoseaua București-Ploiești nr. 105A, sector 1, București

Cc

228833

228833

11443

teren 901 mp

1.374.532,00

38

București

Sector 1

NECULA DORIAN,

NECULA MARILENA

Șoseaua București-Ploiești nr. 107, sector 1, București

Cc

228829

228829

3814

teren 506 mp

771.935,00

39

București

Sector 1

1. RAHOVEANU MIHAI

2. TUREK-RAHOVEANU SORIN

3. GASPAR VIRGIL

4. GASPAR LARRY

5. ESTER SILVIA-ANITA

6. PREDOI GABRIELA-LUIZA

7. TRUFASU CRISTINA

8. IOITESCU DRAGOS-IONUȚ 9. TUREK RAHOVEANU ADRIAN

10. TUREK-RAHOVEANU ILEANA

11. VERMEULEN IOANA

12. FOTACHE LICA

13. FOTACHE CRISTIAN ADRIAN

14. POPOVICI SVETLANA-CRISTINA

15. MICLEA LUCIA

16. GASPAR PIERRE

17. TUREK RAHOVEANU JEANA GEORGETA

18. VERMEULEN FRANTZ

19. RAHOVEANU MARIA

20. BADEANU CARMEN ELENA 21. TUREK ALEXANDER

22. ACHIM EDUARD CRISTIAN 23. CHIRU VLAD ALEXANDRU

Șoseaua București-Ploiești nr. 64, sector 1, București

Cc

272771

272771

19798

teren 3.770 mp

4.198.213,00

construcție

2 mp

2

604,00

gard -

217,55 ml

217,55

60.942,00

40

București

Sector 1

CHIRITA MARIANA

Șoseaua București-Ploiești nr. 162-164, lot 2, sector 1, București

Cc

221937

221937

6128

teren 1.492 mp

2.328.437,00

gard -

44,06 ml

44,06

9.123,00

41

București

Sector 1

1. RAHOVEANU MIHAI

2. TUREK-RAHOVEANU SORIN

3. GASPAR VIRGIL

4. GASPAR LARRY

5. ESTER SILVIA-ANITA

6. PREDOI GABRIELA-LUIZA

7. TRUFASU CRISTINA

8. IOITESCU DRAGOS-IONUȚ

9. TUREK RAHOVEANU ADRIAN

10. TUREK-RAHOVEANU ILEANA

11. VERMEULEN IOANA

12. FOTACHE LICA

13. FOTACHE CRISTIAN ADRIAN

14. POPOVICI SVETLANA-CRISTINA

15. MICLEA LUCIA

16. GASPAR PIERRE

17. TUREK RAHOVEANU

JEANA GEORGETA

18. VERMEULEN FRANTZ

9. RAHOVEANU MARIA

20. BADEANU CARMEN ELENA

21. TUREK ALEXANDER

22. ACHIM EDUARD CRISTIAN

23. CHIRU VLAD ALEXANDRU

Șoseaua București-Ploiești nr. 162-164,

sector 1, București

Cc

-

-

-

teren 362 mp

564.942,00

gard -

33,22 ml

33,22

6.878,00

42

Ilfov

Otopeni

DOUEDARI NA WAR

Calea Bucureștilor nr. 2

Cc

102626

102626

1.060

teren 1.060 mp

151.463,00

43

Ilfov

Otopeni

S.C. IMAGE

IMOBILIARE - S.R.L.

PREMIER RESTAURANTS ROMANIA - S.R.L.

Calea Bucureștilor

Cc

105111

105111

3429

teren 616 mp

103.617,00

gard - 9,2 ml

9,2

1.569,00

44

Ilfov

Otopeni

S.C. LEV OR IMPEX - S.R.L.

Calea Bucureștilor nr. 11

Cc

103364

103364

1071

teren 132 mp

22.204,00

gard -

13,96 ml

13,96

2.380,00

45

Ilfov

Otopeni

1. ADAMESCU SILVIU

2. ADAMESCU ION MISU

3. STEFAN LIDIA

4. URSARU DANIELA

Calea Bucureștilor nr. 9

Cc

106751

106751

3038

teren 488 mp

177.931,00

gard -

35,83 ml

35,83

7.637,00

46

Ilfov

Otopeni

FORZA ROSSA HOLDING LIMITED NICOSIA - SUCURSALA BUCUREȘTI

Calea Bucureștilor nr. 91A

Cc

104934

104934

4016

teren 573 mp

71.133,00

construcție

206 mp

206

675.501,00

gard -

15,43 ml

15,43

2.272,00

47

Ilfov

Otopeni

SHAMS NICULINA DORINA, SHAMS ALI

Calea București

nr. 58

Cc

106058

106058

1240

teren 565 mp

77.532,00

gard - 56,42

56,42

12.025,00

48

Ilfov

Otopeni

BLEOTU CRISTIAN IRINEL

Calea Bucureștilor nr. 151A

Cc

105494

105494

2185

teren 216 mp

26.815,00

construcție

31,7 mp

31,7

71.494,00

gard - 6,27 ml

6,27

954,00

49

Ilfov

Otopeni

S.C. HTSSADIKOGLU - S.R.L.

Calea Bucureștilor nr. 151-151B

Cc

103428

103428

6058

teren 679 mp

65.327,00

construcție

82 mp

82

788,00

gard -

22,97 ml

22,97

3.721,00

50

Ilfov

Otopeni

S.C. HANAN INVEST - S.R.L.

Calea Bucureștilor nr. 178-180

Cc

113189

113189

545

teren 350 mp

35.064,00

parcare

349,6 mp

349,6

300.861,00

51

Ilfov

Otopeni

S.C. HANAN INVEST - S.R.L.

Calea Bucureștilor nr. 178-180

Cc

113188

113188

345

teren 24 mp

2.309,00

parcare

24,2 mp

24,2

20.826,00

52

Ilfov

Otopeni

S.C. NUSCO

IMOBILIARA - S.R.L.

Calea Bucureștilor nr. 227-233

Cc

104098

104098

16877

teren 582 mp

275.503,00

gard -

22,97 ml

22,97

1.142,00

53

Ilfov

Otopeni

SANDULESCU GHEORGHE

Calea Bucureștilor, T 109, P3567

Cc

111996

111996

485

teren 477 mp

216.845,00

54

Ilfov

Otopeni

S.C. CRIS STYLE

IMPEX - S.R.L.

Calea Bucureștilor, km 15 (fosta Șoseaua București-Ploiești nr. 249)

Cc

103553

103553

8350

teren 2.213 mp

1.047.575,00

gard -

51,05 ml

51,05

7.435,00

55

Ilfov

Otopeni

S.C. APAN MOTORS - S.R.L.

Otopeni, T5, P 28, LOT 15, 16, 17,

18, 19

Cc

105472

105472

8897

teren 646 mp

305.799,00

gard -

34,57 ml

34,57

9.894,00

56

Ilfov

Otopeni

SIMIONESCU CONSTANTA

Calea Bucureștilor nr. 255

A

104610 (1937)

104610 (1937)

2450

teren 762 mp

265.887,00

construcție

76 mp

76

196.966,00

gard -

21,59 ml

21,59

4.733,00

57

Ilfov

Otopeni

SIMIONESCU CONSTANTA

Calea Bucureștilor nr. 255

A

104610 (1937)

104610 (1937)

2450

teren 41 mp

14.306,00

58

Ilfov

Otopeni

COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI

BUCUREȘTI - S.A.

Șoseaua București-Ploiești, km 16,5

Cc

110056

110056

229064

teren 29.517 mp

3.664.302,00

parcare 11.010,3 mp

11.010,3

7.732.730,00

59

Ilfov

Otopeni

COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI

BUCUREȘTI - S.A.

Șoseaua București-Ploiești, km 16,5

Cc

110056

110056

229064

teren 2.155 mp

381.571,00

60

Ilfov

Otopeni

COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI

BUCUREȘTI - S.A.

Șoseaua București-Ploiești, km 16,5

Cc

110056

110056

229064

teren 59 mp

7.302,00

TOTAL GENERAL

71.104,62

28.336,86 mp +

2.176,3 ml

2.909,26

16.535,60

1.509,81

94.679.164,00

Legendă: A - arabil; Cc - curți-construcții

*) Pentru toate pozițiile în care la coloana „Numele și prenumele proprietarului/deținătorului“ se regăsește mențiunea „Proprietar neidentificat“, astfel cum reiese din evidențele unităților administrativ-teritoriale, numele proprietarilor/deținătorilor vor fi identificate ulterior, în vederea completării documentațiilor necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor de expropriere în condițiile legii.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.