În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:
1. active constituite ca garanții reale - activele corporale și activele sub formă de expuneri care garantează activele de acoperire;
2. active de acoperire - activele incluse într-un portofoliu de acoperire;
3. active de substituție - active de acoperire care contribuie la cerințele de acoperire, altele decât activele primare;
4. active primare - active de acoperire dominante care determină natura portofoliului de acoperire;
5. agent - persoană care își desfășoară activitatea potrivit prevederilor secțiunii a 2-a din capitolul V;
6. cerințe privind finanțarea corelată - reguli care prevăd că fluxurile de lichidități aferente datoriilor și activelor care ajung la scadență trebuie să fie corelate, garantând, prin intermediul clauzelor și condițiilor contractuale, atât faptul că plățile de la debitori și de la contrapărțile la contractele derivate ajung la scadență înainte de efectuarea plăților către investitorii în obligațiuni garantate și către contrapărțile la contractele derivate, precum și faptul că sumele de încasat sunt cel puțin egale ca valoare cu plățile care trebuie efectuate către investitorii în obligațiuni garantate și contrapărțile la contractele derivate, precum și că sumele încasate de la debitori și de la contrapărțile la contractele derivate sunt incluse în portofoliul de acoperire, în conformitate cu art. 17 alin. (8), până când plățile către investitorii în obligațiuni garantate și contrapărțile la contractele derivate devin exigibile;
7. emitent - o instituție de credit, persoană juridică română, care se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 3 lit. a) și b), cu excepția cooperativelor de credit, și lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, și care a generat sau a preluat prin cesiune ori orice altă formă de transfer active de acoperire și care a emis, emite sau intenționează să emită obligațiuni garantate sau căreia îi sunt transferate, în orice mod, obligații aferente obligațiunilor garantate emise în baza prezentei legi, împreună cu portofoliul de acoperire aferent;
8. faliment - procedura falimentului, potrivit prevederilor titlului II capitolul III din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare;
9. grup - un grup astfel definit la art. 4 alin. (1) pct. 138 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012;
10. ieșiri nete de lichidități - toate fluxurile de ieșire aferente plăților scadente într-o zi, inclusiv principalul și plăți de dobândă, precum și plățile efectuate în cadrul contractelor derivate ale programului de obligațiuni garantate, nete de toate fluxurile de intrare aferente încasărilor scadente în aceeași zi pentru creanțe aferente activelor de acoperire;
11. instituție de credit - o instituție de credit astfel definită la art. 4 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
12. investitor - orice persoană care deține în nume propriu obligațiuni garantate;
13. obligațiune garantată - un titlu de creanță care este emis de un emitent, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi și ale reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea acesteia, și care este garantat prin active de acoperire la care investitorii în obligațiuni garantate pot recurge în mod direct în calitate de creditori beneficiari de o cauză de preferință;
14. portofoliu de acoperire - un set de active de acoperire și active constituite ca garanții reale aferente acestora, clar definite, care garantează obligațiile de plată aferente obligațiunilor garantate și care sunt segregate de celelalte active deținute de emitent;
15. program de obligațiuni garantate - caracteristicile structurale ale unei emisiuni de obligațiuni garantate, care sunt stabilite prin prezenta lege și reglementările emise de Banca Națională a României în aplicarea sa, precum și prin clauze și condiții contractuale, în conformitate cu aprobarea aferentă programului acordată emitentului;
16. Registru de evidență internă - registrul ținut de emitent pentru portofoliul de acoperire, în conformitate cu prevederile secțiunii a 3-a din capitolul IV, în care sunt înregistrate elementele incluse în portofoliul de acoperire;
17. rezoluție - o rezoluție astfel definită la art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar, cu modificările și completările ulterioare;
18. RNPM - Registrul Național de Publicitate Mobiliară astfel definit la art. 1 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 297/2018 privind publicitatea mobiliară, republicată, cu modificările ulterioare;
19. SEE - Spațiul Economic European;
20. segregare - acțiunile întreprinse de un emitent pentru a identifica activele de acoperire și pentru a face ca acestea să devină insesizabile pentru creditori, alții decât investitorii în obligațiuni garantate și contrapărțile la contractele derivate incluse în portofoliul de acoperire;
21. supragarantare - nivelul total al garanțiilor care depășește cerința de acoperire prevăzută la art. 17 alin. (1), stabilit prin prezenta lege, contractual sau voluntar;
22. supravegherea publică a obligațiunilor garantate - supravegherea programelor de obligațiuni garantate, care urmărește asigurarea respectării de către emitent a cerințelor aplicabile emisiunii de obligațiuni garantate, în vederea protejării intereselor investitorilor;
23. valoare de piață - valoarea de piață, în ceea ce privește bunurile imobile, astfel definită la art. 4 alin. (1) pct. 76 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
24. valoare de referință a activului corporal constituit ca garanție reală - valoarea de piață sau, după caz, valoarea ipotecară a activului corporal constituit ca garanție reală, așa cum este utilizată de emitent în contextul determinării cerințelor de capital pentru riscul de credit;
25. valoare ipotecară - valoarea ipotecară, în ceea ce privește bunurile imobile, astfel definită la art. 4 alin. (1) pct. 74 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
26. valoare nominală - valoarea reprezentând principalul activului de acoperire.