HOTĂRÂRE nr. 950 din 27 iulie 2022

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 28 iulie 2022
Intrat în vigoare
28.07.2022
Forma consolidată din
28.07.2022
Cuprins

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Reabilitarea, modernizarea și dotarea secțiilor din clădirea - corp principal C5 a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, situat în str. General Magheru nr. 54, municipiul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea“, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale județul Vâlcea, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Articolul 3

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, Kelemen Hunor Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán Ministrul sănătății, Alexandru Rafila Ministrul finanțelor, Adrian Câciu

București, 27 iulie 2022.

Nr. 950.

ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții „Reabilitarea, modernizarea și dotarea secțiilor din clădirea - corp principal C5 a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, situat în str. General Magheru nr. 54, municipiul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea“

Titular: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației;

Beneficiar: • Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., pe perioada realizării investiției

• Unitatea administrativ-teritorială județul Vâlcea, după realizarea investiției

Amplasament: municipiul Râmnicu Vâlcea, str. General Magheru nr. 54, județul Vâlcea

Indicatorii tehnico-economiciValoarea totală a investiției, inclusiv TVA,97.094mii leidin care C + M40.095mii leiValoarea finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Programul național de construcții de interes public sau național - prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A. 95.737mii lei1.357mii leiEșalonarea investiției:INV/C + M- Anul IINV32.161mii lei C + M15.804mii lei- Anul IIINV49.461mii leiC + M22.227mii lei- Anul IIIINV15.472mii leiC + M2.064mii leiCapacități:- suprafață desfășuratămp Ad4.774,06- regim de înălțime propusS parțial + P + 1EDurata de execuție a obiectivului de investițiiluni25

Valoare finanțată de unitatea administrativ-teritorială județul Vâlcea

(în prețuri valabile la data de 11.01.2022, 1 euro = 4,9452 lei)

Factori de risc

Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P100-3/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Finanțarea se va realiza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale județul Vâlcea, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.