Văzând Referatul de aprobare nr. A.R. 15.887 din 8 septembrie 2022 al Direcției generale de sănătate publică și programe de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății,
având în vedere prevederile art. 167 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății emite următorul ordin:
Managerii unităților sanitare publice au obligația de a dispune măsurile necesare în vederea asigurării accesului pacienților în unitățile sanitare publice, precum și a accesului acestora la serviciile medicale fără prezentarea rezultatului unui test pentru detecția infecției cu virusul SARS-CoV-2.
În vederea prevenirii și limitării infecțiilor asociate asistenței medicale, în conformitate cu Ordinul ministrului sănătății nr. 1.101/2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale în unitățile sanitare, unitățile sanitare publice pot organiza testarea pacienților pentru detecția infecției cu virusul SARS-CoV-2 în cadrul activității de screening la internare. Costurile activității de screening sunt suportate de unitatea sanitară publică din venituri proprii.
Nerespectarea de către managerii unităților sanitare publice a prevederilor prezentului ordin se constată de către personalul împuternicit din cadrul Ministerului Sănătății și din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București și constituie cauză de încetare a contractului de management, conform art. 184 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătății, Alexandru Rafila
București, 8 septembrie 2022.