În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se reaprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Reabilitare corp A, Complex Panduri (consolidare, modernizare, inclusiv amenajarea mansardei în volumul podului existent), șoseaua Panduri nr. 90, sectorul 5, București“, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din venituri proprii ale Universității din București, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, Kelemen Hunor Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán Ministrul finanțelor, Adrian Câciu
București, 14 septembrie 2022.
ANEXĂ
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții „Reabilitare corp A, Complex Panduri (consolidare, modernizare, inclusiv amenajarea mansardei în volumul podului existent), șoseaua Panduri nr. 90, sectorul 5, București“ Indicatorii tehnico-economici
Titular: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Beneficiar: • Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., pe perioada realizării investiției; • Universitatea din București, după finalizarea investiției
Amplasament: municipiul București, șoseaua Panduri nr. 90, sectorul 5
• Valoarea totală a investiției, inclusiv TVAmii lei281.039(în prețuri valabile la data de 22.06.2022, 1 euro = 4,9475 lei),din care C + Mmii lei191.885• Valoarea finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., mii lei277.949din care C + Mmii lei191.516• Valoarea finanțată de Universitatea din București,mii lei3.090din care C + Mmii lei369• Valoarea totală rest de executat,mii lei260.841din care C + Mmii lei177.738• Valoarea rest de executat finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A.,mii lei259.567din care C + Mmii lei177.369• Valoarea rest de executat finanțată de Universitatea din Bucureștimii lei1.274din care C + Mmii lei369Eșalonarea investiției rest de executat: INV/C + M- Anul I INVmii lei180.841C + Mmii lei117.738- Anul II INVmii lei80.000C + Mmii lei60.000Capacități:• suprafață desfășuratămp15.524Durata rest de executat a investiției:luni18
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P100-3/2019, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din venituri proprii ale Universității din București, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.