În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 4 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă normativele de cheltuieli aferente organizării de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și desfășurării în România, în municipiul Brașov, a celei de-a șasea ediții a Forumului cooperării descentralizate româno-franceze, în perioada 3-5 noiembrie 2022, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Prin derogare de la prevederile cap. II pct. 2 și pct. 5 lit. A din Normele privind organizarea în țară a acțiunilor de protocol și a unor manifestări cu caracter cultural-științific, precum și cheltuielile ce se pot efectua în acest scop de către instituțiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 552/1991, cu modificările ulterioare, în scopul organizării și desfășurării activității prevăzute la art. 1 se aprobă desfășurarea acesteia cu un număr de 150 de participanți, din care un număr estimat de 60 de persoane invitate din străinătate.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, Kelemen Hunor Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán Ministrul finanțelor, Adrian Câciu
București, 5 octombrie 2022.
ANEXĂ
NORMATIVE DE CHELTUIELI aferente organizării și desfășurării în România a celei de-a șasea ediții a Forumului cooperării descentralizate româno-franceze, în perioada 3-5 noiembrie 2022
Nr. crt.Tipul cheltuieliiLimita maximă (TVA inclus)1.Mese oficiale (dineuri oficiale, dejunuri oficiale)160 lei/persoană/zi x 3 zile x 150 persoane2.Servicii de interpretariat188 lei/h/interpret3.Materiale promoționale115 lei/persoană4.Cafea, apă, sucuri sau alte tratații oferite în timpul tratativelor sau al ședințelor20 lei/persoană/zi x 2 zile x 150 persoane