ORDIN nr. 5.443 din 26 septembrie 2022

ORDIN Ministerul Educa?iei
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1018 din 19 octombrie 2022
Intrat în vigoare
19.10.2022
Forma consolidată din
19.10.2022

În temeiul prevederilor art. 76 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,

în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) și ale art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației emite prezentul ordin.

Articolul I

Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul profesional de stat, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 5.068/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, cu completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 10

Admiterea în învățământul profesional se realizează în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere calculate în mod diferențiat, după cum urmează:

a) situația în care numărul de candidați înscriși depășește numărul locurilor oferite de unitatea de învățământ;

b) situația în care numărul de candidați nu depășește numărul locurilor oferite de unitatea de învățământ.

2. La articolul 12, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 12

(1) Calculul mediei de admitere în învățământul profesional se face astfel:

a) în cazul menționat la art. 10 lit. a):

unde:

MAIP = media de admitere în învățământul profesional;

ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a;

EN = media generală obținută la evaluarea națională din clasa a VIII-a;

PSA = nota la proba suplimentară de admitere stabilită de unitatea de învățământ în colaborare cu operatorii economici parteneri;

b) în cazul menționat la art. 10 lit. b):

MAIP = EN,

unde:

MAIP = media de admitere în învățământul profesional;

EN = media generală obținută la evaluarea națională din clasa a VIII-a.

Articolul II

Prevederile art. I intră în vigoare începând cu anul școlar 2023-2024.

Articolul III

Direcția generală învățământ preuniversitar, Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, inspectoratele școlare județene/al municipiului București și unitățile de învățământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul IV

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat

București, 26 septembrie 2022.

Nr. 5.443.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.