HOTĂRÂRE nr. 1.267 din 19 octombrie 2022

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1022 din 20 octombrie 2022
Intrat în vigoare
20.10.2022
Forma consolidată din
20.10.2022
Cuprins

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se reaprobă indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Consolidare și protecție versanți DN 7A km 63+200-km 86+601“, județul Vâlcea, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Articolul 3

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán Ministrul finanțelor, Adrian Câciu

București, 19 octombrie 2022.

Nr. 1.267.

ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții „Consolidare și protecție versanți DN 7A km 63+200-km 86+601“, județul Vâlcea

Titular: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Beneficiar: Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A./D.R.D.P. Craiova

Amplasament: județul Vâlcea

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA):193.309mii lei(în prețuri la data de 19.11.2021/1 euro = 4,9490 lei),din care C + M,176.423mii leidin care rest: TOTAL/C + M134.764 mii lei/118.564 mii leiEșalonarea investiției rest (INV/C + M):Anul I: 65.000 mii lei 62.000 mii leiAnul II: 69.764 mii lei 56.564 mii leiDurata de execuție a obiectivului de investiție - pentru rest de executat: 20 de luniCapacități:Lungime drum:21,932 kmLățime platformă drum:8,00 mPoduri:8 buc.

Factori de risc

Obiectivul se va proteja antiseismic conform prevederilor Normativului „Cod de proiectare seismică“ P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Finanțarea investiției

Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.