În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire stadion «Gheorghe Hagi», Str. Primăverii nr. 2-11, municipiul Constanța, județul Constanța“, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Notă Reproducem prevederile art. 1 și 2 din HOTĂRÂREA nr. 1.522 din 19 decembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial: Articolul 1 Se aprobă desființarea imobilului Complex Stadion „Gheorghe Hagi“ din municipiul Constanța, Strada Primăverii nr. 2-11, județul Constanța, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea realizării, pe același amplasament, a obiectivului de investiții „Construire Stadion «Gheorghe Hagi», Str. Primăverii nr. 2-11, municipiul Constanța, județul Constanța“, ai cărui indicatori tehnico-economici au fost aprobați prin Hotărârea Guvernului nr. 1.292/2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire Stadion «Gheorghe Hagi», Str. Primăverii nr. 2-11, municipiul Constanța, județul Constanța“. Articolul 2 Terenul eliberat în urma desființării este destinat exclusiv în vederea realizării obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 . ANEXĂ DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului Complex Stadion „Gheorghe Hagi“, propus pentru desființare în vederea realizării, pe același amplasament, a obiectivului de investiții „Construire Stadion «Gheorghe Hagi», Str. Primăverii nr. 2-11, municipiul Constanța, județul Constanța“ Nr. crt. Denumirea bunului Adresa bunului Elementele-cadru de descriere tehnică/ Cartea funciară/Nr. cadastrale Situația juridică actuală 1 Complex Stadion „Gheorghe Hagi“ Municipiul Constanța, județul Constanța, Str. Primăverii nr. 2-11 Complex sportiv compus din teren în suprafață de 85.000 mp (din acte), măsurată de 88.276 mp și construcții astfel: 221464-C1 - pavilion administrativ (S + P + 2E) cu suprafață construită la sol = 931 mp; 221464-C2 - magazie, suprafață construită la sol = 795 mp; 221464-C3 - magazie, suprafață construită la sol = 243 mp; 221464-C4 - tribuna oficială, suprafață construită la sol = 263 mp; 221464-C5 - magazie, suprafață construită la sol = 244 mp; 221464-C6 - sediu club ciclism, suprafață construită la sol = 97 mp; 221464-C7 - centrală termică, suprafață construită la sol = 195 mp; 221464-C8 - magazie, suprafață construită la sol = 43 mp; 221464-C9 - pistă antrenament și vestiare atletism cu anexe și sala de forță, cu suprafață construită la sol = 3.622 mp; 221464-C10 - teren antrenament gazon, suprafața construită la sol = 6.711 mp. CF 221464 Constanța Domeniul public al municipiului Constanța Hotărârea Guvernului nr. 574/2018 CF nr. 221464 Constanța
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale municipiul Constanța, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, Kelemen Hunor Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán Ministrul finanțelor, Adrian Câciu
București, 19 octombrie 2022.
ANEXĂ
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții „Construire stadion «Gheorghe Hagi», Str. Primăverii nr. 2-11, municipiul Constanța, județul Constanța“
Titular: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Beneficiar: - Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., pe perioada realizării investiției - Unitatea administrativ-teritorială municipiul Constanța
Amplasament: municipiul Constanța, Strada Primăverii nr. 2-11, județul Constanța
Indicatorii tehnico-economici:
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea investiției se va realiza, în condițiile legii, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale municipiul Constanța, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.