LEGE nr. 292 din 2 noiembrie 2022

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1067 din 3 noiembrie 2022
Intrat în vigoare
06.11.2022
Forma consolidată din
06.11.2022

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ARTICOL UNIC

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 684 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 684

(1) În cazul în care asigurătorul sau oricare dintre părțile implicate nu este de acord cu decizia Comisiei, o poate contesta, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei, la tribunalul - secția civilă în a cărui circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.

(2) Calea de atac împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță este apelul.

(3) Procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiție, potrivit dreptului comun.

2. Articolul 687 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 687

Instanța competentă să soluționeze litigiile prevăzute în prezenta lege este tribunalul - secția civilă în a cărui circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, CIPRIAN-CONSTANTIN ȘERBAN p. PREȘEDINTELE SENATULUI, ALINA-ȘTEFANIA GORGHIU

București, 2 noiembrie 2022.

Nr. 292.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.