HOTĂRÂRE nr. 1.363 din 9 noiembrie 2022

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1084 din 10 noiembrie 2022
Intrat în vigoare
10.11.2022
Forma consolidată din
10.11.2022
Cuprins

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 27^1 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

ARTICOL UNIC

Se aprobă acordarea de ajutoare de urgență în valoare totală de 995.500 lei din creditele bugetare aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale pe anul 2022, pentru sprijinirea unui număr total de 232 de familii și persoane singure, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situații de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice periculoase ori situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creșterea riscului de excluziune socială.

PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: p. Ministrul muncii și solidarității sociale, Mădălin-Cristian Vasilcoiu, secretar de stat Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán Ministrul finanțelor, Adrian Câciu

București, 9 noiembrie 2022.

Nr. 1.363.

ANEXĂ

Nr.

crt.

Numele și prenumele

Adresa

Județul

Suma

- lei -

1

Bîte Cornel

Comuna Arieșeni, satul Vanvucești, nr. 657

Alba

7.000

2

Sitar Leontin

Municipiul Alba Iulia, Str. Tulnicului, bl. C4, sc. D, ap. 3

Alba

4.000

3

Chițulescu Loredana Elena

Comuna Băbana, satul Ciobănești, nr. 84

Argeș

10.000

4

Miu Elena Loredana

Municipiul Pitești, str. Exercițiu nr. 84, bl. A9, sc. E, ap. 20

Argeș

10.000

5

Olteanu Laurențiu Constantin

Municipiul Curtea de Argeș, Str. Basarabilor, bl. B1, sc. B, ap. 52

Argeș

4.000

6

Răducu Adrian

Municipiul Pitești, str. Dimitrie Cantemir, bl. P18, sc. C, ap. 7

Argeș

10.000

7

Breahnă Teodor

Municipiul Bacău, str. Theodor Aman nr. 9, sc. D, ap. 17

Bacău

7.000

8

Ciurdea Stela

Municipiul Onești, Aleea Parcului nr. 15, sc. B, ap. 72

Bacău

4.000

9

Coceanga Pavel

Municipiul Bacău, Prelungirea Bradului nr. 127, sc. C, ap. 2

Bacău

1.000

10

Cruceanu Elena

Comuna Glăvănești, satul Glăvănești

Bacău

500

11

Dorneanu Roni Nicolae

Municipiul Bacău, Str. 22 Decembrie nr. 9, sc. B, ap. 2

Bacău

2.000

12

Ghitiu Daniela

Municipiul Onești, str. Cuciur nr. 21

Bacău

3.000

13

Gîndulescu Verginia

Comuna Parincea, satul Vladnic

Bacău

7.000

14

Lăpăzan Irina

Municipiul Bacău, Str. Teiului nr. 9C, sc. A, ap. 9

Bacău

1.000

15

Mardare Costică

Comuna Odobești, satul Ciuturești

Bacău

500

16

Muscă Georgiana Iulia

Municipiul Bacău, Str. Stadionului nr. 6, sc. B, ap. 2

Bacău

1.000

17

Negru Ion

Comuna Plopana, satul Străminoasa

Bacău

7.000

18

Ostace Crina

Comuna Măgura, str. Colina Măgurii, bl. B1, sc. A, ap. 16

Bacău

2.000

19

Rusu Didina

Comuna Izvoru Berheciului, satul Izvoru Berheciului

Bacău

7.000

20

Scripcaru Rozalia

Municipiul Bacău, str. Bucegi nr. 73

Bacău

1.000

21

Simion Maria

Comuna Gura Văii, satul Gura Văii

Bacău

500

22

Tanasă Elena

Municipiul Bacău, str. Bucegi nr. 83

Bacău

3.500

23

Adrobotoaie Gheorghe

Comuna Coșula, satul Coșula

Botoșani

2.500

24

Bojîncă Paraschiva

Municipiul Botoșani, Str. Sucevei nr. 7, sc. B, ap. 6

Botoșani

3.000

25

Calistru Ioan

Comuna Suharău, satul Smârdan

Botoșani

3.000

26

Cozmîncă Daniela Carmen

Municipiul Dorohoi, Str. 1 Decembrie nr. 15, bl. 17, sc. A, ap. 6

Botoșani

3.500

27

Filip Mihai

Municipiul Dorohoi, str. Ștefan cel Mare nr. 105

Botoșani

3.500

28

Heghiș Felicia

Municipiul Dorohoi, str. Dumbrava Roșie nr. 1, bl. F17, ap. 1

Botoșani

3.500

29

Horodinschi Valuța

Municipiul Botoșani, aleea Elie Radu nr. 20, ap. 3

Botoșani

3.000

30

Hrițcu Elena

Municipiul Botoșani, aleea Criva nr. 4, bl. L2, ap. 8

Botoșani

3.000

31

Leonte Mariana

Comuna Suharău

Botoșani

3.500

32

Malenchi Gafițanu Ioan

Municipiul Dorohoi, Str. 1 Decembrie nr. 24 A, bl. S5, ap. 9

Botoșani

3.500

33

Moșneagu Ghițișor

Municipiul Botoșani, str. Împărat Traian nr. 12, sc. B, ap. 17

Botoșani

2.500

34

Nădejde Ioan

Municipiul Botoșani, str. Bucovina nr. 26, sc. C, ap. 9

Botoșani

3.000

35

Sîrbu Elena

Municipiul Dorohoi, str. Spiru Haret nr. 159

Botoșani

3.500

36

Tamazlicaru Mihai

Comuna Santa Mare, satul Rânghilești

Botoșani

2.500

37

Tătaru Panselica

Comuna Suharău, satul Smârdan

Botoșani

3.000

38

Vacaru Elena Delina

Municipiul Dorohoi, Str. Egalității nr. 6

Botoșani

3.500

39

Zbughin Antonica

Municipiul Dorohoi, str. Alexandru Ioan Cuza nr. 10, bl. 12 A, ap. 5

Botoșani

3.500

40

Coandă Ruxandra

Municipiul Brașov, Str. Graurului nr. 3, ap. 18

Brașov

4.000

41

Panait Nicolae Petre

Municipiul Brașov, str. Liviu Cornel Babeș nr. 10, bl. 19, sc. B, et. 3, ap. 13

Brașov

4.000

42

Theiss Violeta

Municipiul Brașov, str. Dr. Gheorghe Baiulescu nr. 14

Brașov

4.000

43

Gurgu Marieta

Municipiul Brăila, Str. Cometei nr. 5, bl. 25, sc. 6, ap. 124

Brăila

7.000

44

Damian Ștefan

Comuna Brădeanu, Str. Zootehniei nr. 42

Buzău

4.000

45

Drăgoi Cristinel

Municipiul Râmnicu Sărat, str. Gheorghiță Lupescu nr. 23

Buzău

4.000

46

Iamandei Călin

Comuna Glodeanu Sărat, satul Glodeanu Sărat, Str. Primăriei nr. 157

Buzău

2.000

47

Manole Andreea Raluca

Municipiul Buzău, Str. Crișului nr. 14

Buzău

4.000

48

Manta Dănuț

Comuna Glodeanu Sărat, satul Glodeanu Sărat

Buzău

4.000

49

Tudorache Dumitru

Comuna Amaru, satul Câmpeni

Buzău

3.000

50

Țiboacă Elena

Comuna Lopătari, satul Lopătari

Buzău

4.000

51

Panțuru Ilie Radu

Comuna Gilău, satul Gilău, Str. Principală nr. 998

Cluj

7.000

52

Anuți Vasile

Orașul Năvodari, Str. Panseluțelor nr. 5, bl. 14 Sud, sc. C, et. 4, ap. 29, Str. Speranței nr. 1 (reședința), satul Văcărești, comuna Văcărești, județul Tulcea (domiciliul legal)

Constanța

7.000

53

Atanasof Georgeta

Orașul Năvodari, Aleea Panseluțelor nr. 2, bl. 14 Sud, Sc. D, Et. 5, Ap. M11

Constanța

7.000

54

Cotoară Ghiury

Orașul Năvodari, Aleea Panseluțelor nr. 2, bl. 14 Sud, sc. A, et. 5, ap. M4

Constanța

7.000

55

Curcă Marius

Municipiul Constanța, Bd. 1 Mai nr. 3, bl. H10, sc. B, ap. 40

Constanța

10.000

56

Gligore Florentin

Orașul Năvodari, Aleea Panseluțelor nr. 2, bl. 14 Sud, sc. A, et. 5, ap. M1

Constanța

7.000

57

Maftei Nicoleta-Emanuela

Orașul Năvodari, Aleea Panseluțelor nr. 2, bl. 14 Sud, sc. D, et. 5, ap. M2

Constanța

7.000

58

Neagoe Veronica

Municipiul Constanța, Str. Micșunelelor nr. 12, bl. 32, sc. C, et. 4, ap. 36

Constanța

10.000

59

Peter Olga

Comuna Ilieni, nr. 498A

Covasna

7.000

60

Badea Ioana

Comuna Nucet, satul Nucet, nr. 582

Dâmbovița

1.000

61

Briceag Daniela

Municipiul Târgoviște, Bd. Independenței nr. 3, bl. PP, sc. A, ap. 45

Dâmbovița

5.000

62

Călin Costel Doru

Comuna Cândești, satul Dragodănești

Dâmbovița

2.000

63

Constantin Elena

Comuna Tărtășești, satul Bâldana, Str. Nordului nr. 331

Dâmbovița

3.000

64

Constantin Gabriel

Comuna Ludești, satul Scheiu de Sus, Str. Principală nr. 246

Dâmbovița

4.500

65

Corbu Elena

Comuna Cândești, satul Dragodănești, nr. 324

Dâmbovița

1.000

66

Costache Marius

Orașul Găești, str. Nicolae Titulescu nr. 3, bl. 2, sc. B, et. 2, ap. 8

Dâmbovița

10.000

67

Cristea Georgeta

Orașul Titu, str. Lt. Nichita Ivănescu nr. 13

Dâmbovița

3.000

68

David Oana Mihaela

Comuna Dragodana, satul Picior de Munte, nr. 118

Dâmbovița

10.000

69

Dinu Valeria

Comuna Gura Ocniței, satul Adânca, str. Bucșani nr. 24

Dâmbovița

5.000

70

Duțescu Mirela

Comuna Malu cu Flori, satul Malu cu Flori, nr. 363

Dâmbovița

5.000

71

Feraru Mihaela

Municipiul Târgoviște, Str. Zorilor nr. 18

Dâmbovița

3.000

72

Ghiureș Liliana Mariana

Comuna Tărtășești, Str. Independenței nr. 274

Dâmbovița

2.500

73

Grosu Daniela Elena

Orașul Târgoviște, Str. Laminorului nr. 2A, bl. 100 G, sc. B, et. 2, ap. 210

Dâmbovița

3.000

74

Ioniță Niculina

Comuna Aninoasa, satul Viforâta, str. Diaconul Macarie nr. 15

Dâmbovița

5.000

75

Iordache Ioana Luminița

Orașul Găești, Str. Independenței nr. 85

Dâmbovița

10.000

76

Ivan Gheorghe

Comuna Conțești, satul Conțești, Str. Liliacului nr. 150

Dâmbovița

1.000

77

Marin Nicoleta

Comuna Bezdead, satul Bezdead, nr. 673

Dâmbovița

3.000

78

Marmandel Elena

Municipiul Târgoviște, Str. Zorilor nr. 20 A

Dâmbovița

2.000

79

Neagu Stroe Alina Maria

Municipiul Târgoviște, str. Cernăuți nr. 1, bl. E 11, et. 4, ap. 12

Dâmbovița

5.000

80

Oprea Diana

Comuna Mănești, satul Drăgăești-Pământeni, nr. 39.B

Dâmbovița

3.000

81

Petruț Ionela

Comuna Petrești, satul Puntea de Greci, Str. Bisericii nr. 68

Dâmbovița

5.000

82

Spoială Gabriel

Comuna Vișinești, satul Vișinești, nr. 118

Dâmbovița

5.000

83

Stoian Elena

Comuna Vulcana-Pandele, satul Vulcana-Pandele, str. Popii nr. 10

Dâmbovița

2.000

84

Szasz Ancuța

Municipiul Târgoviște, Str. Ialomiței nr. 34

Dâmbovița

500

85

Zamfir Ionica

Municipiul Târgoviște, Str. Ialomiței nr. 12

Dâmbovița

2.000

86

Brainaș Daciana Georgeta

Municipiul Craiova, str. Caracal nr. 87, bl. 30, sc. B, ap. 12

Dolj

7.000

87

Giotoiu Andreea-Ionica

Comuna Vela, satul Suharu, nr. 98

Dolj

7.000

88

Ilina Constantina

Comuna Brădești, str. Valea Rea nr. 52

Dolj

2.000

89

Iovan Ionuț-Sorin

Comuna Tuglui, nr. 534

Dolj

3.000

90

Lăzărescu Jana

Comuna Gângiova, nr. 635

Dolj

3.000

91

Surugiu Florina

Comuna Întorsura, satul Întorsura, Str. Marginei nr. 54

Dolj

4.000

92

Tănase Nicolae

Comuna Celaru, nr. 618

Dolj

1.500

93

Cîrstea Fănel

Municipiul Giurgiu, Str. Dunării nr. 25

Giurgiu

3.000

94

Dumitru Ilinca

Municipiul Giurgiu, str. Cărămidarii Vechi nr. 37

Giurgiu

4.000

95

Ifrim Manuela

Municipiul Giurgiu, str. Negru Vodă, bl. 502, sc. B, ap. 21

Giurgiu

10.000

96

Matei Nicoleta

Municipiul Giurgiu, Str. Mugurilor nr. 17

Giurgiu

10.000

97

Mincă Mădălina

Municipiul Giurgiu, Str. Tabiei nr. 66

Giurgiu

7.000

98

Pârcalabu Rodica

Municipiul Giurgiu, Str. Tineretului, bl. 201, sc. A, ap. 4

Giurgiu

2.000

99

Piperea Danuț

Comuna Slobozia, Str. Crinului nr. 533

Giurgiu

10.000

100

Radu Constantin

Municipiul Giurgiu, Str. Păcii nr. 37

Giurgiu

4.000

101

Stanislav Andreea Raluca

Municipiul Giurgiu, bd. București, bl. 6/2S, sc. A, ap. 1

Giurgiu

3.000

102

Clipici Anișoara Luminița

Municipiul Târgu Jiu, str. George Topârceanu nr. 4, bl. 4, sc. 1, ap. 6

Gorj

5.000

103

Cristescu Elisabeta Claudia

Municipiul Târgu Jiu, str. Nicolae Grigorescu nr. 1, bl. 1, sc. 4, ap. 10

Gorj

5.000

104

Ecobici Marian

Comuna Dănești, satul Ungureni

Gorj

7.000

105

Ilina Florin Alin

Comuna Turcinești, satul Cartiu, str. Cartianu Enache nr. 51

Gorj

8.500

106

Butnaru Viorica

Comuna Turdaș, satul Spini, nr. 115

Hunedoara

1.000

107

Filipescu Emanuel Grigore

Comuna Orăștioara de Sus, satul Bucium, nr. 91A

Hunedoara

5.000

108

Haneș Florin Ioan

Comuna Bucureșci, satul Curechiu, nr. 14

Hunedoara

4.000

109

Oană Marin

Comuna Gurasada, satul Gothatea, nr. 43

Hunedoara

4.000

110

Vițega Ilie

Municipiul Deva, Aleea Vulturului nr. 6

Hunedoara

4.000

111

Zugravu Ildico Mariana

Municipiul Lupeni, str. George Coșbuc nr. 5 A

Hunedoara

7.000

112

Comșa Valentin Nicușor

Municipiul Slobozia, bd. Matei Basarab nr. 68, bl. X, sc. A, ap. 7

Ialomița

4.000

113

Constantin Florentina

Municipiul Slobozia, Str. Lacului nr. 13, bl. U15, sc. A, ap. 20

Ialomița

10.000

114

Dumitru Raluca Nicoleta

Municipiul Slobozia, aleea Traian nr. 1, bl. G4, sc. A, ap. 3

Ialomița

4.000

115

Gheorghe Icuța

Municipiul Slobozia, bd. Matei Basarab nr. 42, bl. 31, sc. D, ap. 11

Ialomița

10.000

116

Gheorghiu Tatiana

Municipiul Urziceni, Str. Crăițelor nr. 15

Ialomița

4.000

117

Nițoi Roxana Georgiana

Comuna Gheorghe Doja, Str. Grădiniței nr. 87

Ialomița

4.000

118

Bărgăoanu Aurelia

Municipiul Pașcani, str. Ciprian Porumbescu nr. 7

Iași

7.000

119

Bîza Petronela Mădălina

Comuna Șcheia, satul Cioca Boca

Iași

4.000

120

Bogdan Rodica

Orașul Târgu Frumos, str. George Coșbuc nr. 31

Iași

1.500

121

Curteanu-Budulea Aneta

Comuna Miroslovești, satul Soci

Iași

4.000

122

Ifrim Anișoara

Comuna Lungani, satul Zmeu, str. Marin Sorescu nr. 2

Iași

4.000

123

Lazăr Ifrim

Municipiul Iași, str. Nicolina nr. 15, bl. K1, sc. B, et. 4, ap. 18

Iași

3.000

124

Lazăr Mihai

Comuna Mironeasa, satul Mironeasa

Iași

1.500

125

Lepădatu Aurica

Comuna Mironeasa, satul Mironeasa

Iași

2.500

126

Lupu Veronica

Comuna Lungani, satul Zmeu

Iași

3.000

127

Manolache Florin

Comuna Prisăcani, satul Moreni, str. Poarta Țărnii nr. 5

Iași

7.000

128

Maradin Valerica

Comuna Lungani, satul Zmeu, str. Preot Dumitru Stăniloaie nr. 19

Iași

10.000

129

Nastasă Viorel

Municipiul Iași, Str. Frumoasă nr. 9, bl. 644, sc. C, et. 1, ap. 7

Iași

10.000

130

Oncică Costel

Comuna Movileni, satul Potângeni, Str. Hârtopului nr. 2

Iași

7.000

131

Radu Ioan

Comuna Sirețel, satul Berezlogi

Iași

2.000

132

Radu Niculina

Orașul Hârlău, str. Păstorel Teodoreanu nr. 115

Iași

2.000

133

Raru Gheorghe

Comuna Ipatele, satul Ipatele, nr. 287

Iași

2.000

134

Simionică Corina

Municipiul Iași, str. Roman Vodă nr. 3, bl. S1, parter, ap. 610 (domiciliul legal), municipiul Iași, str. Roman Vodă nr. 4, bl. H18, sc. A, parter, ap. 2 (fără forme legale)

Iași

10.000

135

Smău Ioan

Municipiul Pașcani, str. Tămăduieni nr. 24B

Iași

1.500

136

Stănescu Cezar

Orașul Hârlău, str. Păstorel Teodoreanu nr. 55

Iași

4.000

137

Stănescu Nică

Orașul Hârlău, str. Păstorel Teodoreanu nr. 76

Iași

3.000

138

Stănescu Racovina

Orașul Hârlău, str. Păstorel Teodoreanu nr. 105

Iași

2.000

139

Stănescu Virginia

Orașul Hârlău, str. Păstorel Teodoreanu nr. 107

Iași

2.000

140

Vicol Milena Mirela

Comuna Rediu, satul Breazu, Str. Omenirii nr. 13

Iași

4.000

141

Drăguț Florin

Orașul Buftea, Bd. Muncii nr. 107

Ilfov

7.000

142

Drăguț Viorel

Orașul Buftea, Bd. Muncii nr. 109

Ilfov

7.000

143

Drumaș Dumitru

Orașul Buftea, Bd. Muncii nr. 105A

Ilfov

7.000

144

Drumaș Ion

Orașul Buftea, Bd. Muncii nr. 105B

Ilfov

7.000

145

Gurlă Constantin

Orașul Buftea, Bd. Muncii nr. 110

Ilfov

7.000

146

Gurlă Constantin-Damian

Orașul Buftea, Bd. Muncii nr. 105A

Ilfov

7.000

147

Gurlă Liliana

Orașul Buftea, Bd. Muncii nr. 103

Ilfov

7.000

148

Negrila-Stoleru Iuliana

Orașul Popești-Leordeni, str. Pavlichieni nr. 46, sc. 1, ap. 4

Ilfov

4.000

149

Petre Alina

Comuna Mogoșoaia, str. Puțul cu Brad nr. 41 B

Ilfov

4.000

150

Stan Eugen

Orașul Buftea, Bd. Muncii nr. 109

Ilfov

7.000

151

Ștefan Nicu

Orașul Buftea, Bd. Muncii nr. 109

Ilfov

7.000

152

Cîrjan Gabriela Lavinia

Municipiul Drobeta-Turnu Severin, str. Grigore Florescu nr. 2, bl. A8, sc. 3, ap. 12

Mehedinți

4.000

153

Samu Ștefan

Orașul Ungheni nr. 228/B

Mureș

4.000

154

Aprofirei Petru

Comuna Bârgăuani, satul Bârgăuani

Neamț

3.500

155

Arhire Vasile

Comuna Petricani, satul Tolici

Neamț

4.500

156

Barbu Elena

Municipiul Piatra-Neamț, Str. 1 Decembrie 1918 nr. 16, bl. E 13, ap. 56

Neamț

5.000

157

Bârsan Maria

Municipiul Piatra-Neamț, Str. Nufărului nr. 6, bl. B9, ap. 31

Neamț

4.500

158

Chelariu Georgeta

Orașul Roznov, Str. Libertății nr. 429

Neamț

3.000

159

Ciur Mihaela

Municipiul Roman, str. Mihai Viteazu, bl. 2B, ap. 2

Neamț

5.000

160

Coșofreț-Ana Oana

Orașul Târgu-Neamț, str. Batalion nr. 33

Neamț

3.500

161

Elisei Scarlat

Comuna Dochia, satul Dochia

Neamț

4.000

162

Fecioru Elena

Comuna Piatra Șoimului, satul Luminiș, nr. 101

Neamț

5.000

163

Gâdioi Costel

Comuna Alexandru cel Bun, Str. Caișilor nr. 27

Neamț

4.500

164

Iacob Constantin

Comuna Săvinești, Str. Bistriței nr. 267

Neamț

4.000

165

Manea Istinica

Municipiul Piatra-Neamț, str. Gr. Ureche nr. 8, bl. G4, ap. 106

Neamț

5.000

166

Moșnieagu Cristina

Comuna Păstrăveni, satul Rădeni, nr. 11

Neamț

7.000

167

Nistor Vasile

Comuna Ceahlău, satul Bistricioara

Neamț

4.000

168

Palada Ionuț

Municipiul Piatra-Neamț, bd. Dacia nr. 10, bl. 10, ap. 32

Neamț

2.000

169

Pânzaru Georgeta

Municipiul Roman, str. Smirodava, bl. 58, ap. 49

Neamț

4.000

170

Popa Lăcrămioara Cristina

Municipiul Roman, bd. Roman Mușat, bl. 24, ap. 87

Neamț

5.000

171

Roca David Liviu

Municipiul Piatra-Neamț, str. Mureș nr. 178

Neamț

4.000

172

Stroea Daniel

Orașul Bicaz, Str. Barajului nr. 11

Neamț

7.000

173

Șerban Cocuța

Municipiul Roman, bd. Roman Mușat, bl. 6, ap. 3

Neamț

4.000

174

Tamaș Maria

Orașul Bicaz, str. Piatra Corbului, bl. 15, ap. 18

Neamț

4.500

175

Trofin Ionel

Orașul Târgu-Neamț, str. B.P. Hașdeu nr. 13

Neamț

7.000

176

Cojocaru Marinica

Comuna Strejești, satul Strejești, Str. Libertății nr. 152

Olt

4.000

177

Constantin Cristi

Comuna Stoicănești, Str. Școlii nr. 22

Olt

4.000

178

Constantin Doina

Municipiul Slatina, Str. Zăvoiului nr. 4

Olt

4.000

179

Costache Dumitru

Orașul Piatra-Olt, satul Criva de Jos, Str. Toamnei nr. 13

Olt

4.000

180

Mihalache Filofteia Georgiana

Comuna Slătioara, satul Slătioara, Str. Parcului nr. 33

Olt

4.000

181

Nichita Iuliana

Municipiul Slatina, Str. Păcii nr. 9, bl. 9, sc. A, ap. 1

Olt

7.000

182

Sofronie Ion

Comuna Movileni, satul Bacea, Str. Narcisei nr. 51

Olt

7.000

183

Țăcală Carmen Florentina

Municipiul Slatina, Str. Trandafirilor nr. 2A, bl. 2A, sc. B, et. 1, ap. 8

Olt

4.000

184

Bucur Cristian

Comuna Fântânele, satul Fântânele nr. 413A

Prahova

7.000

185

Papp Ana

Municipiul Carei, Piața Avram Iancu nr. 3, ap. 17

Satu Mare

5.000

186

Găman Angela

Comuna Mihăileni, satul Metiș, nr. 67

Sibiu

4.000

187

Anton Maria Mihaela

Municipiul Suceava, Str. 22 Decembrie nr. 282

Suceava

4.000

188

Gheban Zânica

Municipiul Suceava, Str. Eroilor nr. 4, bl. 84, sc. A, ap. 1

Suceava

1.000

189

Tomegea Constantin

Municipiul Suceava, Calea Unirii nr. 15, bl. 2, et. 3, ap. 14

Suceava

3.000

190

Cârmaciu Carmen Adelina

Municipiul Alexandria, str. Constantin Brâncoveanu nr. 45 bis

Teleorman

1.500

191

Filipescu Rada

Comuna Măgura, satul Guruieni, Str. Centrală nr. 35

Teleorman

3.500

192

Gligore Florina

Comuna Frăsinet, satul Clănița, Str. Lacului nr. 23

Teleorman

2.500

193

Ivan Roxana

Comuna Crângu, satul Secara

Teleorman

3.000

194

Spiridon Liliana Ecaterina

Municipiul Turnu Măgurele, str. Argeș nr. 50

Teleorman

3.000

195

Țînțăreanu Lucreția

Orașul Zimnicea, Bd. Republicii nr. 126

Teleorman

3.500

196

Cernăuțan Lilioara

Comuna Sânandrei, satul Covaci, Str. Morii nr. 23

Timiș

4.000

197

Popa Traian

Municipiul Timișoara, Aleea Muzicii nr. 1, bl. C6, ap. 8

Timiș

1.500

198

Diaconu Sandu

Comuna Valea Nucarilor, str. I. G. Duca nr. 101

Tulcea

6.000

199

Ambăruș Dana Magdalena

Municipiul Bârlad, str. Petru Rareș nr. 16

Vaslui

3.500

200

Ciobanu Carmen Elena

Municipiul Vaslui, Str. Castanilor nr. 155

Vaslui

4.000

201

Costandache Aurora Gina

Comuna Fălciu, satul Fălciu

Vaslui

4.000

202

Mititelu Elena

Comuna Codăești, satul Pribești

Vaslui

4.000

203

Parfene Dumitru

Comuna Hoceni, satul Bărboși

Vaslui

3.500

204

Poedi Emil

Comuna Costești, satul Rădești

Vaslui

1.500

205

Popa Neculai

Comuna Pădureni, satul Văleni

Vaslui

5.500

206

Serafim Adela

Comuna Gârceni, satul Gârceni

Vaslui

1.500

207

Solomon Elena

Comuna Băcești, satul Păltiniș

Vaslui

3.000

208

Toșu Lenuța

Municipiul Huși, str. Obor nr. 38

Vaslui

3.000

209

Ursu Cristina

Comuna Ciocani, satul Ciocani

Vaslui

4.000

210

Vîrnă Timofte

Comuna Pădureni, satul Văleni

Vaslui

2.000

211

Brîndușel Aurelia

Comuna Perișani, satul Băiașu

Vâlcea

7.000

212

Diaconu Lucia

Comuna Tomșani, Str. Principală nr. 101

Vâlcea

1.000

213

Dicu Ilie

Comuna Vaideeni, satul Vaideeni

Vâlcea

1.000

214

Dinescu Tamara Magdalena

Comuna Bujoreni, satul Olteni

Vâlcea

2.000

215

Iancu Elena

Comuna Bujoreni, satul Olteni, Str. Monumentului nr. 126

Vâlcea

4.000

216

Oprea Traian

Comuna Vaideeni, satul Vaideeni

Vâlcea

2.000

217

Spătărelu Petre

Comuna Roșiile, satul Romanești

Vâlcea

7.000

218

Vîrlan Ermina Maria

Comuna Vaideeni, Str. Muntelui nr. 92

Vâlcea

2.000

219

Burcescu Maria

Șos. Sălaj nr. 224, sectorul 5

București

1.000

220

Călin Gheorghe

Str. Prisaca Dornei nr. 8, bl. D6, sc. 1, et. 2, ap. 60, sectorul 3

București

1.500

221

Cârstescu Teodor

Str. Râmnicu Vâlcea nr. 16, bl. 34, sc. 1, ap. 19, sectorul 3 (domiciliul legal), str. Nufărul Galben nr. 40, sectorul 5 (fără forme legale)

București

1.000

222

Costan Adriana

Str. Năvalnicului nr. 34, sectorul 5

București

2.500

223

Drăgoi Tinca

Str. Cap. Ilie Nedelcu nr. 38, sectorul 5 (domiciliul legal), str. Mândrești nr. 49A, sectorul 5 (fără forme legale)

București

1.000

224

Enache George

Intrarea Drumul la Roșu nr. 8, sectorul 6

București

1.000

225

Milian Ana

Str. Foișorului nr. 116, sectorul 3

București

1.500

226

Mitroi Ioana

Calea Moșilor nr. 69, ap. 2, sectorul 2

București

5.000

227

Mureșeanu Georgeta

Aleea Barajul Cucuteni nr. 3, bl. A14, sc. 1, et. 10, ap. 44, sectorul 3

București

1.000

228

Rotaru Ștefan Iulian

Str. Centurii nr. 9, bl. 113, sc. 1, et. 9, ap. 38, sectorul 6

București

8.000

229

Soare Elena Liliana

Șos. Gării Cățelu nr. 170B, cămin 3, ap. 2, sectorul 3 (domiciliul legal), str. Pădurea Craiului nr. 3, bl. Nbis, et. 10, ap. 60, sectorul 3 (fără forme legale)

București

1.500

230

Taifas Ionel

Șos. Giurgiului nr. 122, bl. 5, sc. 1, ap. 2, sectorul 4

București

1.500

231

Tudor Gheorghe

Str. Știrbei Vodă nr. 172, bl. 10F2, et. 5, ap. 14, sectorul 1

București

8.000

232

Vasile Ion

Str. Beclean nr. 24, sectorul 5

București

1.000

Total

995.500

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.