LEGE nr. 316 din 18 noiembrie 2022

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1121 din 21 noiembrie 2022
Intrat în vigoare
24.11.2022
Forma consolidată din
24.11.2022

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul II

Alineatul (1) al articolului IV din Legea nr. 176/2022 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2021 privind instituirea unor măsuri pentru derularea Programului național de dezvoltare locală etapa a II-a și pentru modificarea art. IV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investițiilor finanțate din fonduri publice, pentru reglementarea unor măsuri referitoare la Programul național de dezvoltare locală, precum și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 10 iunie 2022, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul IV

(1) Autorizațiile de construire deja prelungite în limitele legii, aflate în termen de valabilitate la data intrării în vigoare a prezentei legi, beneficiază de același regim precum cel prevăzut la art. III.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, VASILE-DANIEL SUCIU p. PREȘEDINTELE SENATULUI, ALINA-ȘTEFANIA GORGHIU

București, 18 noiembrie 2022.

Nr. 316.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.