Având în vedere Sentința civilă nr. 441 din 11.10.2018, pronunțată de Tribunalul Cluj - Secția civilă în Dosarul nr. 2.355/117/2017, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 106 din 21.05.2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, precum și al art. 5 alin. (1), art. 8 alin. (3) și art. 9 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă suplimentarea pe anul 2022 a sumei prevăzute ca justă despăgubire, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 891/2009 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire Cluj Est“, cu modificările și completările ulterioare, cu suma totală de 7,13 mii lei, care se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021, cu modificările și completările ulterioare, la capitolul 84.01 „Transporturi“, subcapitolul 03 „Transport rutier“, titlul 55 „Alte transferuri“, articolul 55.01 „Transferuri interne“, alineatul 55.01.12 „Investiții ale agenților economici cu capital de stat“.
Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 891/2009 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire Cluj Est“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 12 august 2009, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
– După numărul curent 214 se introduc trei noi numere curente, respectiv numerele curente 214^1-214^3, iar după numărul curent 444 se introduce un nou număr curent, respectiv numărul curent 445, conform anexei la prezenta hotărâre.
Se aprobă declanșarea procedurii de expropriere pentru imobilele proprietate privată prevăzute la art. II, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Varianta de ocolire Cluj Est“, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.733/2006, cu modificările și completările ulterioare, lista cuprinzând imobilele proprietate privată aflate pe raza localităților Apahida, Feleacu și ClujNapoca, județul Cluj, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și suma individuală aferentă despăgubirilor, în conformitate cu anexa la prezenta hotărâre, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.
(1) Suma aprobată potrivit art. I se utilizează în scopul acordării justei despăgubiri pentru imobilele proprietate privată supuse exproprierii, potrivit art. III.
(2) Suma individuală prevăzută la alin. (1) se virează de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii într-un cont de trezorerie deschis pe numele Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., în termen de cel mult 30 de zile de la data aprobării cererii de deschidere de credite, conform prevederilor art. 4 alin. (8) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2011, cu completările ulterioare, la dispoziția proprietarilor/deținătorilor imobilelor proprietate privată supuse exproprierii, potrivit art. III, în vederea efectuării plății despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de realitatea datelor din anexa la prezenta hotărâre, de modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri, precum și de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acesteia.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu Ministrul finanțelor, Adrian Câciu
București, 8 decembrie 2022.
ANEXĂ
COMPLETĂRI LA LISTA cuprinzând imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire Cluj Est“, situate pe raza localităților Apahida, Feleacu și Cluj-Napoca, județul Cluj, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor
Unitatea administrativ-teritorială
Denumirea/ Numele și prenumele proprietarului/ deținătorului imobilului
Nr. cadastral/ Nr. topografic
Nr. titlu de proprietate (T.P.) sau carte funciară (C.F.)
Petri Necula, Petri Daniela Denisa
S.C. Schenker Logistic România - S.A.
707/1/2; 708/9/1/2; 707/3; 708/9/3
S.C. Schenker Logistic România - S.A.