În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Pavilion deținere 500 locuri - Construire, municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud“, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, prin Penitenciarul Bistrița, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., și Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, prin Penitenciarul Bistrița, răspund de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, Mihaela-Ioana Kaitor, secretar de stat Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán Ministrul justiției, Marian-Cătălin Predoiu Ministrul finanțelor, Adrian Câciu
București, 19 decembrie 2022.
ANEXĂ
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Pavilion deținere 500 locuri - Construire, municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud“
Titular: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Beneficiar: • Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., pe perioada realizării investiției • Penitenciarul Bistrița
Amplasament: municipiul Bistrița, Str. Tărpiului nr. 22, județul Bistrița-Năsăud
Indicatorii tehnico-economici:
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea se va realiza, în condițiile legii, de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, prin Penitenciarul Bistrița, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.