Articolul I
Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, după punctul 20 se introduc două noi puncte, pct. 20^1 și 20^2, cu următorul cuprins:
20^1. dosarul administrativ al acțiunii de control fiscal - totalitatea documentelor și informațiilor care stau la baza constatărilor organului de control fiscal din punct de vedere faptic și legal, precum și cele emise în legătură cu administrarea mijloacelor de probă;
20^2. dosarul fiscal - ansamblul documentelor și informațiilor primite sau elaborate, deținute de organul fiscal în legătură cu activitatea de administrare a creanțelor fiscale ale unui contribuabil/plătitor;
2. La articolul 7, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (4^1), cu următorul cuprins:
(4^1) Organul fiscal are obligația ca, la cererea scrisă a contribuabilului/plătitorului supus unei acțiuni de control fiscal, să pună la dispoziția acestuia dosarul administrativ al acțiunii de control fiscal. Acolo unde este cazul, documentele/informațiile sunt anonimizate pentru a se asigura confidențialitatea datelor cu caracter personal și secretul fiscal.
3. La articolul 7, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alin. (7^1), cu următorul cuprins:
(7^1) În cadrul criteriilor generale prevăzute la alin. (7) se vor avea în vedere inclusiv criteriile de natură economică.
4. La articolul 7, alineatul (10) se modifică și va avea următorul cuprins:
(10) Analiza de risc se efectuează periodic, caz în care organul fiscal stabilește și clasa/subclasa de risc fiscal a contribuabilului. Clasa/Subclasa de risc fiscal se comunică contribuabilului, la cererea acestuia, prin orice mijloc de comunicare care asigură dovada primirii informației, cu excepția cazului în care obiective de interes general justifică restrângerea accesului la această informație.
5. La articolul 55 alineatul (2), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:
e) efectuarea, în condițiile legii, de controale inopinate sau controale antifraudă, după caz.
6. La articolul 56, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Organul fiscal poate solicita prezența contribuabilului/ plătitorului la sediul său pentru a da informații și lămuriri necesare stabilirii situației sale fiscale reale. Odată cu această solicitare, când sunt necesare documente/informații pentru clarificarea situației fiscale, organul fiscal indică și documentele pe care contribuabilul/plătitorul este obligat să le prezinte, atunci când acestea nu sunt deținute de organul fiscal.
7. La articolul 58, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Cererea de furnizare a informațiilor se formulează în scris. În cerere, organul fiscal trebuie să specifice natura informațiilor solicitate pentru determinarea stării de fapt fiscale și documentele care susțin informațiile furnizate, atunci când acestea nu sunt deținute de organul fiscal.
8. La articolul 64, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziție a înscrisurilor la sediul său ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate să le prezinte. Punerea la dispoziție a înscrisurilor la sediul organului fiscal se poate realiza prin transmiterea acestora prin poștă, cu confirmare de primire, prin depunerea la registratura organului fiscal sau prin mijloacele electronice de transmitere la distanță în condițiile art. 79.
9. La articolul 68, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Organul fiscal central este obligat să transmită organelor fiscale locale informații privind sursele de venit ale persoanelor fizice. Organele fiscale locale și organul fiscal central încheie protocolul denumit «Protocol de aderare la serviciile sistemului informatic PatrimVen», care se transmite prin sistemul informatic propriu al Ministerului Finanțelor/ANAF în conformitate cu art. 70^1 alin. (1) lit. a) și alin. (2).
10. La articolul 79, după alineatul (1^2) se introduce un nou alineat, alin. (1^3), cu următorul cuprins:
(1^3) În procedura de control fiscal ori de soluționare a contestației, cererile, înscrisurile sau orice alte documente pot fi transmise de contribuabili/plătitori, inclusiv de cei prevăzuți la alin. (1^1), prin mijloace electronice de transmitere la distanță în condițiile alin. (4) sau (5), după caz, ori prin poștă, cu confirmare de primire sau prin poșta electronică la adresa de e-mail indicată de organul de control sau de soluționare a contestației ori depuse la registratura organului fiscal competent. În mod similar, organul de control sau de soluționare a contestației poate transmite solicitări, înscrisuri sau orice alte documente prin mijloace electronice de transmitere la distanță în condițiile alin. (4) sau (5), după caz, ori prin poștă, cu confirmare de primire, sau prin poșta electronică la adresa de e-mail indicată de contribuabil/plătitor.
11. La articolul 113 alineatul (2), litera i) se modifică și va avea următorul cuprins:
i) stabilirea bazei de impozitare, a diferențelor datorate în plus sau în minus, după caz, față de obligația fiscală principală declarată de către contribuabil/plătitor și/sau stabilită, după caz, de organul fiscal;
12. La articolul 118, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1) Activitatea de inspecție fiscală efectuată de organul fiscal central se organizează în baza programelor întocmite la nivel central.
13. La articolul 118, alineatele (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(2) Inspecția fiscală se exercită, în cazul organului fiscal local, pe baza principiilor independenței, unicității, autonomiei, ierarhizării, teritorialității și descentralizării, iar în cazul organului fiscal central se exercită pe baza principiilor independenței, unicității, autonomiei ierarhizării și deconcentrării.
...................................................
(4) La începerea inspecției fiscale, organul de inspecție fiscală trebuie să prezinte contribuabilului/plătitorului legitimația de inspecție și ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului de inspecție fiscală. Legitimația de inspecție și ordinul de serviciu pot fi prezentate și prin utilizarea mijloacelor video de comunicare la distanță. În cazul organului fiscal central, prezentarea legitimației de inspecție și a ordinului de serviciu se realizează conform procedurii aprobate prin ordin al președintelui ANAF. Începerea inspecției fiscale trebuie consemnată în registrul unic de control ori de câte ori există obligația ținerii acestuia.
(la 16-12-2023, Alineatul (4) al Articolului 118 de la Punctul 13., Articolul I a fost modificat de Punctul 1., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 388 din 12 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1123 din 13 decembrie 2023 )
14. Articolul 119 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 119
Competența de efectuare a inspecției fiscale
(1) Inspecția fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit și neîngrădit de organul fiscal central competent potrivit art. 29 sau organul fiscal local competent potrivit art. 37 și 38. Organele fiscale care sunt competente să efectueze inspecția fiscală sunt denumite, în sensul prezentului capitol, organe de inspecție fiscală.
(2) Prin excepție de la prevederile art. 30, în cazul creanțelor administrate de organul fiscal central, organele de inspecție fiscală au competență de efectuare a inspecției fiscale pe întreg teritoriul țării.
(3) Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile în mod corespunzător și în cazul verificării documentare efectuate de către structurile de inspecție fiscală din cadrul organului fiscal central.
15. Articolul 120 se abrogă.
16. La articolul 121, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) În cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal local, selectarea contribuabililor/plătitorilor ce urmează a fi supuși inspecției fiscale este efectuată de către organul de inspecție fiscală competent, în funcție de nivelul riscului. Nivelul riscului se stabilește pe baza analizei de risc. În cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central, selectarea contribuabililor/plătitorilor pentru efectuarea acțiunii de inspecție fiscală se efectuează la nivelul aparatului central al ANAF, în funcție de nivelul riscului stabilit pe baza analizei de risc.
17. La articolul 121, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1) Prin excepție de la alin. (1), în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central, contribuabilii/plătitorii pot fi selectați în mod aleatoriu pentru efectuarea unei acțiuni de inspecție fiscală. Termenii și condițiile în care se realizează selectarea aleatorie se stabilesc prin ordin al președintelui ANAF. Într-un an calendaristic, procentul maximal de contribuabili/plătitori selectați în mod aleatoriu nu poate depăși 10% din totalul contribuabililor/plătitorilor selectați pentru efectuarea inspecției fiscale în anul respectiv. Depășirea procentului de 10% reprezintă abatere disciplinară, iar conducătorul structurii de inspecție fiscală are obligația să ia măsuri de sancționare a persoanelor vinovate.
18. După articolul 121 se introduce un nou articol, art. 121^1, cu următorul cuprins:
Articolul 121^1
Notificarea de conformare emisă de organul fiscal central în cazul inspecției fiscale
(1) Pentru contribuabilii/plătitorii prezumtivi a fi selectați pentru efectuarea inspecției fiscale, organul de inspecție fiscală transmite acestora, în scris, o notificare de conformare cu privire la riscurile fiscale identificate în scopul reanalizării de către aceștia a situației fiscale și, după caz, de a depune sau de a corecta declarațiile fiscale.
(2) Prin notificare se comunică contribuabilului/plătitorului că în termen de 30 de zile de la data comunicării notificării are posibilitatea să depună sau să corecteze declarațiile fiscale. Până la expirarea acestui termen, organul de inspecție fiscală nu întreprinde nicio acțiune în vederea selectării pentru efectuarea inspecției fiscale.
(3) Depunerea sau corectarea declarațiilor fiscale de către contribuabil/plătitor nu împiedică selectarea pentru efectuarea inspecției fiscale, însă numai după împlinirea termenului prevăzut la alin. (2).
(4) După împlinirea termenului prevăzut la alin. (2) contribuabilii/plătitorii cu risc fiscal ridicat care nu au remediat riscurile fiscale pentru care au fost notificați sunt supuși obligatoriu unei inspecții fiscale sau unei verificări documentare.
(5) Modelul notificării de conformare, periodicitatea emiterii notificărilor, precum și procedura de notificare se aprobă prin ordin al președintelui ANAF.
19. La articolul 122 alineatul (7), după litera d) se introduce o nouă literă, lit. e), cu următorul cuprins:
e) posibilitatea depunerii sau corectării declarației de impunere aferentă perioadelor și creanțelor fiscale ce vor face obiectul inspecției fiscale, până la data începerii inspecției fiscale.
20. La articolul 123, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(2) Data începerii inspecției fiscale este data menționată în registrul unic de control, dacă există obligația ținerii acestuia. În cazul contribuabilului/plătitorului care nu ține sau nu prezintă organului de inspecție fiscală registrul unic de control, această dată se înscrie într-un proces-verbal de constatare. Procesul-verbal de constatare se semnează de către organul de inspecție fiscală și de către contribuabil/plătitor și se înregistrează la registratura contribuabilului/plătitorului ori de câte ori există o astfel de registratură.
(la 16-12-2023, Alineatul (2) al Articolului 123 de la Punctul 20., Articolul I a fost modificat de Punctul 2., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 388 din 12 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1123 din 13 decembrie 2023 )
(3) În cazul în care inspecția fiscală se desfășoară în spațiile de lucru ale contribuabilului/plătitorului și nu poate începe în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data prevăzută în aviz, contribuabilul/plătitorul este înștiințat, în scris, asupra noii date de începere a inspecției fiscale.
21. La articolul 123, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:
(4) În cazul în care inspecția fiscală se desfășoară la sediul organului de inspecție fiscală, data începerii inspecției fiscale este data prevăzută în aviz. Dacă inspecția fiscală nu poate începe la data prevăzută în aviz, cel târziu la data împlinirii acesteia, contribuabilul/plătitorul este înștiințat, în scris, asupra noii date de începere a inspecției fiscale.
22. La articolul 125, alineatele (1), (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(1) Inspecția fiscală se desfășoară, de regulă, la sediul organului de inspecție fiscală.
(2) Din inițiativa organului de inspecție fiscală sau la solicitarea motivată a contribuabilului/plătitorului, inspecția fiscală se poate desfășura în spațiile de lucru ale contribuabilului/plătitorului. Cererea contribuabilului/plătitorului se soluționează în termen de maximum 3 zile de la înregistrare. În cazul în care cererea nu este soluționată în termenul de 3 zile, aceasta se consideră acceptată tacit. Schimbarea locului de desfășurare a inspecției fiscale se poate realiza și pe parcursul inspecției fiscale. Contribuabilul/Plătitorul trebuie să pună la dispoziție un spațiu adecvat, precum și logistica necesară desfășurării inspecției fiscale. Dacă nu există sau nu poate fi pus la dispoziție un spațiu de lucru adecvat pentru derularea inspecției fiscale, atunci activitatea de inspecție se desfășoară la sediul organului fiscal sau în orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul/plătitorul.
...............................................
(4) În cazul în care inspecția fiscală se desfășoară în spațiile de lucru ale contribuabilului/plătitorului, aceasta se realizează, de regulă, în timpul programului de lucru al contribuabilului/plătitorului. Inspecția fiscală se poate desfășura și în afara programului de lucru al contribuabilului/plătitorului, cu acordul scris al acestuia și cu aprobarea conducătorului organului de inspecție fiscală.
23. La articolul 125, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:
(5) În cazul în care inspecția fiscală se desfășoară la sediul organului fiscal, aceasta se realizează în timpul programului de lucru al organului fiscal. Inspecția fiscală se poate desfășura și în afara programului de lucru al organului fiscal, dacă nu este necesară prezența contribuabilului/plătitorului, cu aprobarea conducătorului organului de inspecție fiscală.
24. La articolul 133, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1) În cazul în care contribuabilul/plătitorul nu a fost informat cu privire la finalizarea verificării unei perioade fiscale și a unui tip de obligație fiscală potrivit alin. (1), acesta poate solicita emiterea deciziei de impunere provizorie după împlinirea a jumătate din durata legală de efectuare a inspecției fiscale, prevăzută la art. 126 alin. (1).
25. La articolul 133, alineatele (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(2) La cererea contribuabilului/plătitorului, decizia de impunere provizorie se emite și se comunică în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data solicitării, în cazul marilor contribuabili, sau în termen de cel mult 5 zile lucrătoare pentru ceilalți contribuabili/plătitori, în scopul stingerii obligațiilor fiscale suplimentare.
.....................................................
(4) Decizia de impunere provizorie reprezintă titlu de creanță care devine titlu executoriu la data la care se împlinește termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1).
26. La articolul 133, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:
(5) În situația în care decizia de impunere provizorie nu se emite și nu se comunică în termenul prevăzut la alin. (2), contribuabilul/plătitorul nu datorează dobânzi și penalități de nedeclarare începând din ziua următoare împlinirii termenului de emitere și comunicare și până la data la care decizia a fost comunicată contribuabilului/plătitorului.
27. La articolul 135, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1) Controlul inopinat se efectuează de către organele de inspecție fiscală și organele fiscale competente să exercite verificarea situației fiscale personale, potrivit art. 138 alin. (3).
28. Articolul 136 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 136
Competența, obiectul și regulile de efectuare a controlului antifraudă
(1) Controlul antifraudă se efectuează de către funcționarii publici din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală pe întreg teritoriul țării, în baza analizei de risc. Aceștia sunt denumiți, în sensul prezentului capitol, organe de control antifraudă fiscală.
(2) Controlul antifraudă are ca obiect prevenirea și combaterea fraudei și evaziunii fiscale. Organele de control antifraudă fiscală exercită activități de control operativ, fără informarea prealabilă a contribuabilului/plătitorului cu privire la efectuarea controlului.
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), organele de control antifraudă fiscală pot efectua controlul antifraudă fără existența unei analize de risc în următoarele cazuri:
a) atunci când, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată încălcări ale legislației fiscale care impun o intervenție imediată;
b) în mod excepțional, în vederea efectuării unor acțiuni de control cu caracter specific, în scopul prevenirii și combaterii fraudei și/sau evaziunii fiscale.
(4) Contribuabilul/Plătitorul nu poate face obiecții cu privire la procedura de selectare folosită pentru efectuarea controlului antifraudă.
29. Articolul 137 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 137
Reguli privind controlul antifraudă
(1) În exercitarea atribuțiilor ce le revin, organele de control antifraudă fiscală au drepturile prevăzute la art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare.
(2) La începerea controlului antifraudă, organele de control antifraudă fiscală sunt obligate să se legitimeze în condițiile legii.
(3) Ori de câte ori controlul antifraudă se efectuează în spațiile de lucru ale contribuabilului/plătitorului, controlul se consemnează în registrul unic de control, potrivit legii.
(4) Pe durata controlului antifraudă, contribuabilul/plătitorul are următoarele drepturi:
a) de a solicita legitimarea organelor de control antifraudă fiscală care efectuează acțiunea de control antifraudă;
b) de a beneficia de asistență de specialitate;
c) de a fi informat pe parcursul desfășurării controlului antifraudă asupra constatărilor efectuate;
d) ca activitatea sa să fie cât mai puțin afectată pe timpul desfășurării controlului antifraudă;
e) de a primi dovada scrisă în cazul reținerii unor documente ca urmare a activității de control antifraudă.
(5) Persoanele prevăzute la art. 66 și 67 au dreptul de a refuza, după caz, furnizarea de informații, efectuarea de expertize și prezentarea unor înscrisuri, în condițiile legii.
30. La articolul 137^1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) La finalizarea controlului antifraudă se încheie proces-verbal de control, în condițiile legii. Un exemplar al procesului-verbal de control se comunică contribuabilului/plătitorului.
31. La articolul 138, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Pentru verificarea situației fiscale personale a persoanei fizice, se efectuează următoarele activități preliminare:
a) analiza de risc de către structura de la nivelul aparatului central al ANAF în vederea stabilirii riscului aferent persoanelor fizice de neconformare la declararea veniturilor impozabile. Riscul aferent unei persoane fizice de neconformare la declararea veniturilor impozabile reprezintă diferența semnificativă între veniturile estimate în cadrul analizei de risc și veniturile declarate de persoana fizică și/sau de plătitori pentru aceeași perioadă impozabilă. Diferența este semnificativă dacă între veniturile estimate în cadrul analizei de risc și veniturile declarate de persoana fizică și/sau de plătitori este o diferență mai mare de 10% din veniturile declarate, dar nu mai puțin de 50.000 lei;
b) notificarea, în scris, a persoanelor fizice identificate cu risc fiscal potrivit lit. a), înainte de selectarea pentru verificarea situației fiscale personale, că au posibilitatea de a reanaliza situația fiscală personală, inclusiv de a depune sau de a corecta declarațiile fiscale în termenul prevăzut la art. 140^1 alin. (2);
c) selectarea persoanelor fizice ce urmează a fi supuse verificării situației fiscale personale efectuate la nivelul aparatului central al ANAF, în funcție de nivelul riscului stabilit. Nivelul riscului se stabilește pe baza analizei de risc.
32. La articolul 138, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:
(2^1) Prin excepție de la alin. (2) lit. c), persoanele fizice pot fi selectate în mod aleatoriu pentru efectuarea unei verificări a situației fiscale personale. Termenii și condițiile în care se realizează selectarea aleatorie se stabilesc prin ordin al președintelui ANAF. Într-un an calendaristic, procentul maximal de persoane fizice selectate în mod aleatoriu nu poate depăși 10% din totalul persoanelor fizice selectate pentru efectuarea verificării situației fiscale personale în anul respectiv. Depășirea procentului de 10% reprezintă abatere disciplinară, iar conducătorul structurii de verificare a situației fiscale personale are obligația să ia măsuri de sancționare a persoanelor vinovate.
33. După articolul 140 se introduce un nou articol, art. 140^1, cu următorul cuprins:
Articolul 140^1
Notificarea de conformare emisă de organul fiscal central în cazul verificării situației fiscale personale
(1) Pentru persoanele fizice identificate cu risc fiscal potrivit art. 138 alin. (2) lit. a), organul competent cu efectuarea verificării situației fiscale personale transmite acestora, în scris, o notificare de conformare cu privire la riscurile fiscale identificate, în scopul reanalizării de către acestea a situației fiscale și, după caz, de a depune sau de a corecta declarațiile fiscale.
(2) Prin notificare se comunică persoanei fizice că în termen de 30 de zile de la data comunicării notificării are posibilitatea depunerii sau corectării declarației fiscale. Până la expirarea acestui termen, organul fiscal central prevăzut la art. 138 alin. (2) lit. c) nu întreprinde nicio acțiune în vederea selectării pentru verificarea situației fiscale personale.
(3) Depunerea sau corectarea declarației fiscale de către persoana fizică nu împiedică selectarea pentru verificarea situației fiscale personale, însă numai după împlinirea termenului prevăzut la alin. (2).
(4) După împlinirea termenului prevăzut la alin. (2) persoanele fizice cu risc fiscal ridicat care nu au remediat riscurile fiscale pentru care au fost notificate sunt supuse obligatoriu unei verificări a situației fiscale personale sau unei verificări documentare.
(5) Modelul notificării de conformare, periodicitatea emiterii notificărilor, precum și procedura de notificare se aprobă prin ordin al președintelui ANAF.
34. La articolul 141 alineatul (1), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:
e) solicitarea de informații și înscrisuri pentru verificare, cu mențiunea că înscrisurile într-o limbă străină trebuie însoțite de traducerea în limba română, certificată de traducători autorizați de Ministerul Justiției, potrivit art. 8;
35. La articolul 148, alineatele (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(3) Verificarea documentară se efectuează de către organele de inspecție fiscală, organele de control antifraudă fiscală și organele fiscale competente să exercite verificarea situației fiscale personale potrivit art. 138 alin. (3).
(4) Prevederile art. 138 alin. (2) lit. a) și c) și dispozițiile legale prevăzute în ordinul președintelui ANAF emis în temeiul art. 138 alin. (3) se aplică în mod corespunzător și în cazul verificării documentare.
36. La articolul 148, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:
(5) Organele de control antifraudă fiscală au competență în efectuarea verificării documentare pe întreg teritoriul țării.
37. După articolul 148 se introduce un nou articol, art. 148^1, cu următorul cuprins:
Articolul 148^1
Reguli privind verificarea documentară
(1) Verificarea documentară se efectuează în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale.
(2) Stabilirea perioadelor care sunt supuse verificării documentare se efectuează de organul fiscal competent în funcție de riscul fiscal identificat. Pot fi supuse verificării documentare perioade determinate din cadrul uneia sau al mai multor perioade impozabile.
(3) Operațiunile și documentele ce sunt supuse verificării documentare se selectează de organul fiscal competent a efectua controlul. Pot face obiectul verificării documentare una sau mai multe operațiuni realizate într-o perioadă determinată, după caz.
(4) În cadrul verificării documentare efectuate de către organele fiscale competente să exercite verificarea situației fiscale personale se utilizează metodele indirecte de stabilire a veniturilor, prevăzute la art. 138 alin. (9).
(5) În cadrul verificării documentare, comunicările între organul de control și contribuabil/plătitor se pot realiza în condițiile art. 79.
38. La articolul 149, alineatele (1), (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(1) În situația în care, ca urmare a verificării documentare, organul fiscal constată diferențe față de creanțele fiscale, veniturile sau bunurile impozabile și/sau informațiile în legătură cu acestea declarate de contribuabil/plătitor, acesta înștiințează contribuabilul/plătitorul despre constatările efectuate. Odată cu înștiințarea, organul fiscal solicită documentele și explicațiile scrise pe care contribuabilul/plătitorul trebuie să le prezinte în vederea clarificării situației fiscale.
(2) În cazul în care documentele solicitate potrivit alin. (1) nu au fost prezentate de contribuabil/plătitor în termen de 30 de zile de la comunicarea înștiințării sau documentele prezentate confirmă diferențele identificate de organul fiscal și/sau sunt incorecte sau incomplete, organul fiscal stabilește diferențele de creanțe fiscale datorate prin emiterea unei decizii de impunere sau dispune măsurile necesare respectării prevederilor legale, după caz. La solicitarea contribuabilului/plătitorului, pentru motive temeinic justificate, organul fiscal poate aproba prelungirea termenului pentru prezentarea documentelor.
.................................................................
(4) Decizia de impunere emisă în condițiile prezentului articol fără audierea contribuabilului/plătitorului este nulă, cu excepția cazului în care contribuabilul/plătitorul notifică organul fiscal, în scris, că renunță la audiere.
39. La articolul 149, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alin. (5) și (6), cu următorul cuprins:
(5) Audierea contribuabilului/plătitorului se efectuează potrivit art. 9 alin. (1) și (3)-(5). Persoana are dreptul să își prezinte în scris punctul de vedere, în termen de 5 zile lucrătoare de la data audierii. Termenul poate fi prelungit cu cel mult 5 zile lucrătoare, pentru motive justificate, cu acordul conducătorului organului de control fiscal.
(6) Decizia prevăzută la alin. (2) se emite în termen de cel mult 25 de zile lucrătoare de la data audierii contribuabilului/ plătitorului și se comunică în condițiile art. 47.
40. La articolul 151, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Competențele diferitelor structuri de control din cadrul ANAF se stabilesc prin ordin al președintelui ANAF.
41. La articolul 151, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1) Competențele structurii de control din cadrul Autorității Vamale Române se stabilesc prin ordin al președintelui Autorității Vamale Române.
42. La articolul 181, alineatul (12) se modifică și va avea următorul cuprins:
(12) Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și pentru obligațiile fiscale principale stabilite prin decizie de impunere emisă ca urmare a procedurii de verificare a situației fiscale personale sau ca urmare a procedurii de verificare documentară efectuată de organele fiscale competente să exercite verificarea situației fiscale personale, inclusiv pentru veniturile a căror sursă nu a fost identificată, astfel cum acestea sunt definite în Codul fiscal. În aceste cazuri, penalitatea de nedeclarare se calculează începând cu prima zi a anului fiscal următor celui de impunere și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
43. La articolul 336 alineatul (1), litera g) se modifică și va avea următorul cuprins:
g) neîndeplinirea măsurilor dispuse în termenele și condițiile stabilite de organul de inspecție fiscală potrivit art. 118 alin. (8), precum și a măsurilor dispuse de organul de control antifraudă fiscală;