(1) Constituie contravenții următoarele fapte ale operatorilor/grupurilor de operatori care produc, pregătesc, distribuie sau depozitează produse ecologice ori în conversie, care importă astfel de produse dintr-o țară terță sau exportă astfel de produse spre o țară terță sau care introduc astfel de produse pe piață, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni:
a) utilizarea fără drept a termenilor „ecologic“, „biologic“, „organic“, a cuvintelor derivate și a diminutivelor acestora, precum „bio“ și „eco“, singure sau în combinație, pe etichetă, pe materialele publicitare, în mediul electronic sau în documentele comerciale ale unui produs, inclusiv termenii utilizați în mărci comerciale sau nume de societăți sau practici, dacă ar putea induce în eroare consumatorul sau utilizatorul sugerând natura ecologică a produsului și care nu respectă prevederile art. 30, 32 și 33 din Regulamentul (UE) 2018/848;
b) nerespectarea de către operatori/grupurile de operatori a normelor privind producția, pregătirea, distribuția, depozitarea, importul, exportul, introducerea pe piață a produselor ecologice sau în conversie, prevăzute în:
(i) capitolul III - Norme de producție, art. 9-19, art. 21, 23, 27-28, 39, art. 44 alin. (1), anexele II-III la Regulamentul (UE) 2018/848;
(ii) art. 1-9 din Regulamentul (UE) 2021/1.165 de autorizare a anumitor produse și substanțe pentru utilizarea în producția ecologică și de stabilire a listelor acestora;
(iii) art. 1 din Regulamentul (UE) 2021/279 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) 2018/848;
c) lipsa documentelor/registrelor pe care le țin operatorii/ grupurile de operatori cu privire la activitățile desfășurate sau neactualizarea acestora în scopul asigurării trasabilității produselor conform prevederilor cadrului legislativ aplicabil producției ecologice, prevăzute la:
(i) art. 9 alin. (10) lit. (c), art. 34 alin. (5), art. 39 alin. (1) lit. (a), (b) și (d), anexa II - partea III, pct. 3.1.5.8, 3.2.1, lit. (c), anexa II - partea IV, pct. 1.5 lit. (d), anexa III pct. 2.2 lit. (d), pct. 3 lit. (b) pct. (i) și (ii), pct. 4.4, 5, 6, 7.3, 7.4 lit. (c) din Regulamentul (UE) 2018/848;
(ii) pct. 1-7 din anexa la Regulamentul delegat (UE) 2021/1.691 de modificare a anexei II la Regulamentul (UE) 2018/848 în ceea ce privește cerințele referitoare la ținerea de registre aplicabile operatorilor din sectorul producției ecologice;
(iii) art. 2 și 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/2.119 din 1 decembrie 2021 de stabilire a unor norme detaliate privind anumite registre și declarații solicitate de la operatori și grupuri de operatori și privind mijloacele tehnice pentru eliberarea de certificate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/1.378 al Comisiei în ceea ce privește eliberarea certificatului pentru operatori, grupuri de operatori și exportatori din țări terțe;
d) desfășurarea activităților de introducere pe piață/distribuție, import, export de produse ecologice sau în conversie de către operatori economici care nu și-au înregistrat activitatea la direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București și/sau a căror activitate nu face obiectul sistemului de control, conform prevederilor art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2000, aprobată prin Legea nr. 38/2001, cu modificările și completările ulterioare;
e) desfășurarea activităților de introducere pe piață/ distribuție, import, export de produse ecologice sau în conversie de către operatori economici care nu dețin certificatul prevăzut la art. 35 din Regulamentul (UE) 2018/848 și/sau dacă acesta a făcut obiectul unei măsuri de suspendare/retragere;
f) introducerea pe piață/distribuția, exportul, utilizarea în producția ecologică a unor produse ecologice sau în conversie pentru care organismul de control a dispus o măsură provizorie de interzicere și/sau o măsură de suspendare/retragere a certificării în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) lit. (b), art. 41 alin. (1) lit. (b) și ale art. 42 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2018/848;
g) comercializarea de produse ecologice în afara teritoriului României, de către operatori/grupuri de operatori care nu au obținut certificatul de tranzacție eliberat de organismele de control către care au fost delegate activități oficiale conform art. 2^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2000, aprobată prin Legea nr. 38/2001, cu modificările și completările ulterioare;
h) nerespectarea de către operatori/grupuri de operatori a uneia sau mai multor obligații ce privesc:
(i) comunicarea imediată către organismul de control a unei suspiciuni de neconformitate probată sau care nu poate fi exclusă, conform prevederilor art. 27 lit. (d), art. 28 alin. (2) lit. (d) din Regulamentul (UE) 2018/848;
(ii) cooperarea cu organismul de control în cadrul verificării și identificării motivelor de nerespectare, conform prevederilor art. 27 lit. (e), art. 28 alin. (2) lit. (e) din Regulamentul (UE) 2018/848;
(iii) informarea clienților cu privire la o suspiciune de neconformitate probată sau o neconformitate care afectează integritatea produselor ecologice, prevăzută la art. 39 alin. (1) lit. (d) primul paragraf de la pct. (iii) din Regulamentul (UE) 2018/848;
(iv) informarea imediată a direcției pentru agricultură județene și a municipiului București cu privire la retragerea din producția ecologică prevăzută la art. 39 alin. (1) lit. (d) al treilea paragraf de la pct. (iii) din Regulamentul (UE) 2018/848;
(v) păstrarea tuturor rapoartelor de control, certificatelor și a altor documente eliberate de organismele de control sau care au stat la baza emiterii certificatelor sau a certificatelor de tranzacție cel puțin 5 ani, iar în cazul retragerii din sistemul de agricultură ecologică, păstrarea tuturor înregistrărilor contabile și documentelor emise în perioada în care au desfășurat activități în agricultura ecologică, pentru o perioadă de 5 ani începând cu data retragerii;
(vi) îndeplinirea condițiilor de scutire de la înregistrarea în agricultura ecologică, prevăzute la art. 34 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2018/848, precum și a obligațiilor ce revin operatorilor scutiți de la înregistrarea în agricultura ecologică, adoptate în temeiul art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2000, aprobată prin Legea nr. 38/2001, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează:
a) faptele prevăzute la lit. a), d), e), cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei;
b) faptele prevăzute la lit. b), cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei;
c) faptele prevăzute la lit. c), f), g), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;
d) faptele prevăzute la lit. h), cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei.
(3) Împreună cu sancțiunea prevăzută la alin. (2) lit. a) se dispune și rechemarea, retragerea, îndepărtarea produselor în cauză conform art. 138 alin. (2) lit. g) din Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului, după caz.