ORDIN nr. 1.050 din 28 decembrie 2022

ORDIN Casa Na?ională de Asigurări de Sănătate
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 5 ianuarie 2023
Intrat în vigoare
05.01.2023
Forma consolidată din
05.01.2023

Având în vedere:

Referatul de aprobare nr. DG 4.279 din 28.12.2022 al directorului general al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate;

art. 241 și art. 278 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

art. 5 alin. (1) pct. 27, art. 8, art. 18 pct. 17 și art. 37 din Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările și completările ulterioare;

Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, și a normelor metodologice privind implementarea acestora, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul dispozițiilor:

art. 291 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate emite următorul ordin:

Articolul I

Anexa nr. 1 la Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 141/2017 privind aprobarea formularelor specifice pentru verificarea respectării criteriilor de eligibilitate aferente protocoalelor terapeutice pentru medicamentele notate cu (**)1 , (**)1Ω și (**)1β în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare, și a metodologiei de transmitere a acestora în platforma informatică din asigurările de sănătate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 și 151 bis din 28 februarie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. În tabel, după poziția 202 se introduc șapte noi poziții, pozițiile 203-209, cu următorul cuprins:

DCI/afecțiune„203A16AX18LUMASIRANUM - hiperoxaluria primară204B06AC04CONESTAT ALFA - angioedem ereditar205L01EJ02FEDRATINIBUM - mielofibroză206L01EL02ACALABRUTINIBUM - leucemie limfocitară cronică (LLC)/limfom limfocitic cu celula mică (SLL)207L01FX02GEMTUZUMAB OZOGAMICIN - leucemie mieloidă acută208L01FX09MOGAMULIZUMAB - micozis fungoid (MF) sau sindrom Sézary (SS)209L01ED04BRIGATINIBUM - cancer pulmonar nonmicrocelular“

Nr.

crt.

Cod formular

specific

2. După formularul specific corespunzător poziției 202 se introduc șapte noi formulare specifice corespunzătoare pozițiilor 203-209, prevăzute în anexele nr. 1-7 la prezentul ordin.

Articolul II

Anexele nr. 1-7*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

*) Anexele nr. 1-7 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, București.

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și pe pagina web a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate la adresa www.cnas.ro.

p. Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Călin Gheorghe Fechete

București, 28 decembrie 2022.

Nr. 1.050.

Anexe nr. 1-7

ANEXE

pentru completarea anexei nr. 1 la Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări

de Sănătate nr. 141/2017 privind aprobarea formularelor specifice pentru verificarea

respectării criteriilor de eligibilitate aferente protocoalelor terapeutice pentru medicamentele

notate cu (**)1, (**)1Q și (**)1p în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale

corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție

personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate,

precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care

se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin

Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare,

și a metodologiei de transmitere a acestora în platforma informatică

din asigurările de sănătate

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.